Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, la Festivalul RadiRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-simfonica-radio-din-stuttgart-la-festivalul-radiro/

Festivalul RadiRo programează miercuri, 24 septembrie, şi joi, 25 septembrie, la Sala Radio, două concerte ale Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart, care vine la Bucureşti însoţită de dirijorul său principal, Stéphane Denève! Mezzosoprana Ruxandra Donose va fi protagonista primei seri a orchestrei germane la RadiRo, într-un program dinamic şi dens Ravel – Strauss!

Un articol de Petre Ivan|21 august 2014

Al doilea concert al ansamblului simfonic din Stuttgart îl prezintă în postură de violonist pe muzicianul de origine israeliană Nikolaj Znaider, nume de referinţă al scenei muzicale internaţionale!

O „orchestră a libertăţii”, fondată de guvernul forţelor armate americane în 1945, imediat după război, ansamblul simfonic al radiodifuziunii germane din Stuttgart este celebru în Europa pentru sonoritatea muzicală de excepţie a concertelor pe care le susţine, recunoscută ca „Stuttgart Sound”.

A devenit o orchestră de prestigiu în Germania sub conducerea lui Sergiu Celibidache, în anii ’70, iar astăzi susţine concerte şi participă la festivaluri cu un Festivalul RadiRoprogram care alătură muzica contemporană şi repertoriul clasic.

Ambele concerte ale ansamblului simfonic radio din Stuttgart vor fi dirijate de Stéphane Denève, un muzician de vocaţie care se simte în largul său într-un repertoriu foarte vast, fiind un cunoscător rafinat al muzicii noi.

Dirijor şef şi director muzical al Orchestrei Radio din Stuttgart, Denève va fi din septembrie 2014 dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Philadelphia, iar din 2015 va lucra ca dirijor şef al Filarmonicii din Bruxelles.

Nikolaj Znaider

Nikolaj Znaider

Mezzosoprana Ruxandra Donose este o prezenţă mult apreciată de publicul bucureştean la Sala Radio. Cu un timbru vocal de o coloratură şi o sensibilitate care conferă unicitate interpretărilor sale, Ruxandra Donose susţine concerte şi spectacole de operă în importante edificii ale vieţii muzicale din Europa şi SUA.

În 2014 mezzosoprana a primit premiul Editor’s Choice acordat de revista Gramophone pentru înregistrarea pe DVD a spectacolului Tamerlano, de Händel, alături de ansamblul Il Pomo d’Oro.

Nikolaj Znaider

Violonistul Nikolaj Znaider, unul dintre tinerii muzicieni de extraordinară deschidere şi flexibilitate, este în acelaşi timp violonist, dirijor şi muzician de cameră. A fost invitat de Valery Gergiev ca dirijor principal al Orchestrei Mariinsky din Sankt Petersburg, dirijează concerte simfonice şi spectacole de operă, iar ca

violonist colaborează permanent cu mari orchestre ale lumii. A înregistrat concerte sub bagheta unor dirijori ca Daniel Barenboim, Zubin Mehta, Valery Gergiev şi Mariss Jansons.

Ediţia a II-a a Festivalului RadiRo, organizat de Radio România, se desfăşoară în perioada 20 – 27 septembrie şi aduce în premieră în România 5 orchestre radio europene, solişti şi dirijori de renume din Europa şi SUA. Directorul de onoare al Festivalului este dirijorul Cristian Mandeal. Ediţia din 2014 a Festivalului RadiRo este dedicată compozitorului german Richard Strauss, de la cărui naştere s-au împlinit recent 150 de ani.

Biletele la concertele festivalului sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto cu Festivalul RadiRo, Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart şi Nikolaj Znaider – radirofestival.ro

15
/06
/17

Proiectul Tango la cetate se deschide în luna iunie prin două concerte susţinute la Hunedoara (16 iunie) şi Alba Iulia (24 iunie) de binecunoscutul grup Argentango. La Hunedoara concertul va avea loc la Castelul corvinilor, în Sufrageria Bethlen pe 16 iunie de la ora 19,00 iar la Alba Iulia, proiectul va fi inclus în “Sărbătoarea muzicii” şi se va desfăşura în Piaţa cetăţii de la ora 18.00

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

13
/06
/17

Compania spaniolă Tutais a adus la FITS 2017 un spectacol cu care publicul românesc cu siguranță a rezonat puternic. ”Dansul urșilor din Pirinei” valorifică o tradiție culturală extrem de veche în multe zone montane ale Europei și ale lumii, inclusiv în România, în centrul căreia se află urșii și lumea lor de munți și păduri. Încărcătura simbolică enormă a ursului este, toată, incorporată în acest spectacol: animal totemic, heraldic, călăuză a sufletelor după moarte, vestitor ritualic al primăverii, simbol regal înțelepciunii dar și al forței brute dezlănțuite, arhetip al vindecătorului șamanic, principiu dual al adormirii și reînvierii și multe altele.

13
/06
/17

Știți unde e Guadalupe? În largul coastei vestice a Mexicului. Știți ce legătură are cu România? (Desigur, dincolo de faptul că este cel mai populat teritoriu al Uniunii Europene -întrucât aparține de Franța, face parte și din UE- din America de Nord.) Una enormă, aceeași legătură pe care o poate stabili orice loc din lume cu un altul: conexiunea prin muzică, dans, ritm, culoare, zâmbet, bucurie.

13
/06
/17

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara. Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.

09
/06
/17

Premieră absolută în România: Marilyn Mazur, Branford Marsalis, Kurt Elling și Stanley Jordan cântă în iulie la Bucharest Jazz Festival. Bucharest Jazz Festival revine între 5 și 9 iulie cu o nouă serie de concerte live în Piața George Enescu. Cele mai originale și creative nume ale jazzului internațional și autohton provoacă publicul bucureștean să descopere universalitatea jazzului.

08
/06
/17

Vineri, 9 iunie 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio propune un concert inedit la Sala Radio, la granița între simfonic, jazz și ritmuri de tango argentinian, avându-l ca invitat special pe unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați saxofoniști de origine greacă, Theodore Kerkezos.

05
/06
/17

În perioada 18-21 mai 2017 s-a desfăşurat la Sibiu cea de-a 47 ediţie a Sibiu Jazz Festival. 4 zile de concerte în aer liber cu muzică de calitate, expoziţii, jam session în bucătărie şi voie bună.