PoziTIFF/NegaTIFF după jumătate de festival
http://www.ziarulmetropolis.ro/pozitiffnegatiff-dupa-jumatate-de-festival/

Prima jumătate a TIFF 13 a însemnat, personal, cinci zile cu destule filme bune (noi), câteva mari filme (vechi), două-trei rateuri, un concert-eveniment care a reînviat „Crucişătorul Potiomkin” (1925), o conferinţă pentru salvarea cinematografelor de stat şi o neîntreruptă alergătură între săli de proiecţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 Iunie 2014

Dacă ești la TIFF pentru a vedea cât mai multe filme, cel mai mare „risc” ar fi să nu știi bine ce vrei, caz în care te împrăștii, iar frustrarea crește.

Asta nu înseamnă că îți poți stabili în detaliu programul, dar e bine să-ți construiești un traseu, măcar de azi pe mâine, din moment ce zilnic au loc cel puțin 30 de proiecții, plus alte câteva evenimente conexe – concerte, conferințe, masterclass-uri, petreceri și discuții cu zeci de invitați.

Abundența de filme (peste 200), împărțite în circa 20 de secțiuni și cel puțin 10 locuri de proiecție, poate face ca două-trei persoane cu gusturi care nu coincid să descopere la final de festival că au văzut cu totul alte filme, dar și că multe evenimente au rămas neatinse.

Publicația festivalului, AperiTIFF, pe care o scoate zilnic în variantă tipărită o echipă de critici, dar și ghidul complet, pot ajuta în momentele de nesiguranță sau în ferestrele dintre două „must-see”-uri, asta pentru că e greu chiar și pentru cinefilii exersați să cunoască sutele de nume regizori care au filme la TIFF. Dar inevitabil apar și surprize, plăcute sau nefericite, momentele când intri la o proiecție fără să știi (aproape) nimic în prealabil.

Subiectiva selecție de note de mai jos, incluse sub categoriile PoziTIFF și NegaTIFF, se bazează pe observații de la majoritatea celor 20 de proiecții și evenimente la care am asistat în prima jumătate (cinci zile) de festival (ediția din acest an a început la 30 mai și se va încheia la 8 iunie).

Un program personal care a ratat destule secțiuni, dar a îmbinat noul (o parte din Competiție și câteva filme paralele cu presupus pedigree) cu vechiul (lăudabila secțiune 3X3 sau unele clasice din focus-urile pe cinematografiile cehă și irlandeză). Lipsa filmelor românești din comentariile de mai jos se explică prin programarea lor în a doua parte a festivalului.

PoziTIFF

Punctualitatea și respectarea strictă a programului. Aproape că nu există film la festivalurile de gen din București unde proiecția să nu înceapă cu întârziere.

Nu și la Cluj, unde scurtul calup de reclame pornește la fix sau chiar cu unul-două minute înainte, când o parte din public încă își caută locul, astfel că filmele pornesc după doar câteva minute față de ora fixată. Asta și pentru a permite celor cu mai multe bilete într-o zi să ajungă la proiecția următoare.

Atmosfera generală de cinefilie, cu zeci sau sute de persoane care discută înainte și după filme (la cinema, în cafenele și baruri), aleargă de la o sală de proiecție la alta, în timp ce populația Clujului își vede liniștită de activitățile obișnuite.

● Entuziasmul, profesionalismul și eforturile sutelor de voluntari și organizatori care fac să funcționeze un festival impresionant prin amploare, văzut chiar și din exterior.

● Proiecția de marți seară a clasicului mut „Crucișătorul Potiomkin” (1925), cu acompaniament live asigurat de trupa austriacă Russkaja, care a oferit un amestec exploziv de heavy-metal, polka, jazz și rock.

Capodopera lui Serghei Eisenstein a fost readusă la viață într-un mod neașteptat, dezvăluindu-și ritmul exemplar și forța care a transformat-o într-un reper, chiar dacă în multe momente imaginile au fost acaparate de muzică.

● Mini-retrospectivele Peter Solan și Nicholas Philibert din secțiunea 3X3. Primul este un regizor slovac care a murit în 2013, la 84 de ani, iar al doilea – un autor francez de filme documentare, prezent la Cluj.

Cele trei filme ale lui Solan, regizor din noul val cehoslovac al anilor 60, aduse la TIFF de selecționerul Mihai Chirilov au reprezentat una din cele mai bogate experiențe.

Tiff

„Diavolul nu moare niciodată” (1956) este un fel de ”Amintiri din Epoca de Aur”, o satiră savuroasă la adresa unor stereotipuri ale ideologiei comuniste, realizată într-o perioadă când în România tonul era dat de realismul socialist.

„Boxerul și moartea” (1962) este un fin studiu de caracter, pornind de la povestea unui comandant de lagăr nazist care salvează un deținut doar pentru a-l transforma în partener de box amator.

Iar „Înainte de sfârșitul nopții” (1965) este o capodoperă a derizoriului și aspirațiilor și viselor de-o noapte ale unui grup de slovaci într-un restaurant de munte.

Impresionant prin acuratețea și emoția observației, „A fi și a avea”, regizat de Nicholas Philibert, este un mare documentar din 2001, care urmărește procesul educațional dintr-un sat izolat din Franța, unde copii de diverse vârste învață în același loc și cu un singur pedadogog dedicat.

● Conferința „Salvați Marele Ecran”, care a adus împreună experți și responsabili români și străini, ca parte a unei campanii inițite de organizatorii TIFF de salvare a mai multor cinematografe din orașe din România, majoritatea fără sală de proiecție.

Plus o vizită la depozitul de filme din Cluj, în paragină și cu mormane de peliculă distrusă, loc pe care campania „Salvați Marele Ecran” vrea să-l transforme în zece ani în primul muzeu al filmului din România.

● Clasicul „Marketa Lazarova” (1967), de Frantisek Vlacil, ales cel mai bun film ceh din toate timpurile. O experiență halucinantă și solicitantă de aproape trei ore, care aplică cinema-ul experimental și suprarealist unei povești de secol 13.

● Competiția. Trei filme reușite. Iranianul „Paat” („Câinele”), de Amir Toodehroosta, este o versiune modernă a clasicului francez „Au hazard Balthazar” (1966), în care caracterul oamenilor nu este scos în evidență de un măgar, ca la Robert Bresson, ci de un ciobănesc german.

„Blind” („Orbire”) este un original debut norvegian în care regizorul Eskil Vogt își imaginează ce ar putea face o tânără și frumoasă femeie care orbește.

„La voz de los silenciados” („Vocea celor neauziți”), de Maximón Monihan, un candidat serios la trofeul TIFF, este un remarcabil film de sunet, care încearcă să redea, în alb-negru, lumea interioară a unei adolsecente surdo-mute.

● Câteva filme culese din alte secțiuni. Simpaticul „Răpirea lui Michel Houellebecq”, de Guillaume Nicloux, în care celebrul scriitor își joacă propriul rol, însă într-o situație imaginară.

Obraznicul, dar ușor supraevaluatul, ”L’inconnu du lac”, de Alain Guiraudie, unul din filmele descoperite de Cannes-ul de anul trecut. Spaniolul „Canibal”, de Manuel Martín Cuenca, filmul care va veni în iulie și pe marile ecrane din România și care i-a adus o spectaculoasă apreciere în Spania tinerei actrițe Olimpia Melinte.

Documentarul austriac „Das grosse Museum”, în care Johannes Holzhausen intră în culisele Muzeului de Istorie a Artei din Viena, oferind o spectaculoasă perspectivă – vizual și ideatic – asupra memoriei artistice occidentale. Debutul mexican „Despertar el pulvo”, de Hari Sama, o combinație de (aproape) documentar, minimalism și ceva suprarealism.

NegaTIFF

● Proiecția 3D a omnibusului „Catedralele Culturii”, cu documentare despre șase clădiri emblematice, semnate, printre alții de Wim Wenders, Michael Glawogger sau Robert Redford. Din păcate, impresionanta sală Florin Piersic pare slab echipată pentru acest tip de proiecție: 3D-ul a fost întunecat, iar distanța mare dintre ecran și scaune este în detrimentul unei experiențe de acest tip. Este adevărat că nici filmul nu justifică pe deplin folosirea 3D-ului.

● Film croat „Vis-a-vis”, de Nevio Marasović, prezentat în competiție. Un lungmetraj convențional, simplist și explicit, despre întâlnirea, cu ocazia pregătirii unui film, dintre un tânăr regizor și actorul său principal.

● Filmul „L’écume des jours”, de Michel Gondry, ecranizare a unui roman dificil de adus pe marele ecran, ”Spuma zilelor”. Artificial și puțin ofertant, chiar dacă Michel Gondry și echipa sa se joacă în fiecare secvență cu scenografia.

● Vremea nefavorabilă (ploaie și temperaturi sub normal), care a împiedicat în primele seri proiecțiile în aer liber din Piața Unirii.

Foto de la TIFF – Nicu Cherciu

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

22
/03
/17

Cel mai râvnit trofeu la Gala Premiilor Gopo, “Cel mai bun film de lungmetraj al anului”, a fost câștigat de pelicula "Sierranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul lui Puiu a primit șase premii, la fel ca și pelicula "Câini", în regia lui Bogdan Mirică.

21
/03
/17

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc în această seară. Evenimentul va fi transmis în direct de la ora 20.00 pe TVR 2, TVR 3 și TVR HD, dar și online pe www.premiilegopo.ro și www.cinepub.ro.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

16
/03
/17

Scris şi regizat de Paul Negoescu şi disponibil acum şi pe platforma gratuită Cinepub, „Două lozuri” a arătat că o comedie de mic buget poate avea succes la public (şi în bună parte şi la critică) fără a face apel la cele mai facile instrumente (şi cu o inspirată campanie de promovare).

16
/03
/17

Cea de-a opta ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc (10 – 14 mai 2017) îi este dedicată regizorului Cristian Mungiu. Cinefilii și îndrăgostiții de film românesc vor avea ocazia să se întâlnească cu regizorul în prima zi de festival. Noutatea din acest an este că selecția filmelor din festival este realizată chiar de invitatul special – Cristian Mungiu, în colaborare cu Ambasadorul cultural, Irina – Margareta Nistor.

16
/03
/17

CRONICĂ DE FILM „Silence”, cel mai nou film al legendarului regizor american Martin Scorsese, realizat după un roman japonez, aspiră la clasicism.

15
/03
/17

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriță, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, așadar, filmul și dansul contemporan?

15
/03
/17

Cea de-a XI-a ediție a Premiilor Gopo, eveniment care răsplătește anual performanța în cinematografia românească, va avea loc marți, 21 martie 2017, în Sala Mare a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.

15
/03
/17

În colaborare cu partenerul său pe termen lung, celebra secțiune a Festivalului de Film de la Cannes, Quinzaine des Réalisateurs, BIEFF 2017 aduce în România cel mai recent lungmetraj al legendarului Alejandro Jodorowsky, una din figurile emblematice ale cinema-ului de avangardă, renumit pentru provocatoarele sale capodopere suprarealiste din anii ‘70 („Santa Sangre”, „El Topo”, „The Holy Mountain”).

14
/03
/17

O știm și o îndrăgim din “Saltimbancii (1981) – adaptarea nuvelei lui Cezar Petrescu "Fram, ursul polar" -, din „Iarna Bobocilor” (1977), din „Pruncul, Petrolul şi Ardelenii” (1981), din „Faleze de nisip” (1983) și din multe alte filme. Anul trecut, la două decenii de la retragerea din viața publică, actrița a primit premiul de excelenţă la cea de-a 15-a ediţie a TIFF. Carmen Galin împlinește, astăzi, 71 de ani!

13
/03
/17

Nominalizat la Premiile Gopo din acest an, la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal”, pentru rolul Hogaș din „Câini”, actorul Gheorghe Visu spune că cel mai mult în filmul lui Bogdan Mirică i-a plăcut să tragă cu pistolul, la final.

Page 1 of 16712345...102030...Last »