PoziTIFF/NegaTIFF după jumătate de festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitiffnegatiff-dupa-jumatate-de-festival/

Prima jumătate a TIFF 13 a însemnat, personal, cinci zile cu destule filme bune (noi), câteva mari filme (vechi), două-trei rateuri, un concert-eveniment care a reînviat „Crucişătorul Potiomkin” (1925), o conferinţă pentru salvarea cinematografelor de stat şi o neîntreruptă alergătură între săli de proiecţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 iunie 2014

Dacă ești la TIFF pentru a vedea cât mai multe filme, cel mai mare „risc” ar fi să nu știi bine ce vrei, caz în care te împrăștii, iar frustrarea crește.

Asta nu înseamnă că îți poți stabili în detaliu programul, dar e bine să-ți construiești un traseu, măcar de azi pe mâine, din moment ce zilnic au loc cel puțin 30 de proiecții, plus alte câteva evenimente conexe – concerte, conferințe, masterclass-uri, petreceri și discuții cu zeci de invitați.

Abundența de filme (peste 200), împărțite în circa 20 de secțiuni și cel puțin 10 locuri de proiecție, poate face ca două-trei persoane cu gusturi care nu coincid să descopere la final de festival că au văzut cu totul alte filme, dar și că multe evenimente au rămas neatinse.

Publicația festivalului, AperiTIFF, pe care o scoate zilnic în variantă tipărită o echipă de critici, dar și ghidul complet, pot ajuta în momentele de nesiguranță sau în ferestrele dintre două „must-see”-uri, asta pentru că e greu chiar și pentru cinefilii exersați să cunoască sutele de nume regizori care au filme la TIFF. Dar inevitabil apar și surprize, plăcute sau nefericite, momentele când intri la o proiecție fără să știi (aproape) nimic în prealabil.

Subiectiva selecție de note de mai jos, incluse sub categoriile PoziTIFF și NegaTIFF, se bazează pe observații de la majoritatea celor 20 de proiecții și evenimente la care am asistat în prima jumătate (cinci zile) de festival (ediția din acest an a început la 30 mai și se va încheia la 8 iunie).

Un program personal care a ratat destule secțiuni, dar a îmbinat noul (o parte din Competiție și câteva filme paralele cu presupus pedigree) cu vechiul (lăudabila secțiune 3X3 sau unele clasice din focus-urile pe cinematografiile cehă și irlandeză). Lipsa filmelor românești din comentariile de mai jos se explică prin programarea lor în a doua parte a festivalului.

PoziTIFF

Punctualitatea și respectarea strictă a programului. Aproape că nu există film la festivalurile de gen din București unde proiecția să nu înceapă cu întârziere.

Nu și la Cluj, unde scurtul calup de reclame pornește la fix sau chiar cu unul-două minute înainte, când o parte din public încă își caută locul, astfel că filmele pornesc după doar câteva minute față de ora fixată. Asta și pentru a permite celor cu mai multe bilete într-o zi să ajungă la proiecția următoare.

Atmosfera generală de cinefilie, cu zeci sau sute de persoane care discută înainte și după filme (la cinema, în cafenele și baruri), aleargă de la o sală de proiecție la alta, în timp ce populația Clujului își vede liniștită de activitățile obișnuite.

● Entuziasmul, profesionalismul și eforturile sutelor de voluntari și organizatori care fac să funcționeze un festival impresionant prin amploare, văzut chiar și din exterior.

● Proiecția de marți seară a clasicului mut „Crucișătorul Potiomkin” (1925), cu acompaniament live asigurat de trupa austriacă Russkaja, care a oferit un amestec exploziv de heavy-metal, polka, jazz și rock.

Capodopera lui Serghei Eisenstein a fost readusă la viață într-un mod neașteptat, dezvăluindu-și ritmul exemplar și forța care a transformat-o într-un reper, chiar dacă în multe momente imaginile au fost acaparate de muzică.

● Mini-retrospectivele Peter Solan și Nicholas Philibert din secțiunea 3X3. Primul este un regizor slovac care a murit în 2013, la 84 de ani, iar al doilea – un autor francez de filme documentare, prezent la Cluj.

Cele trei filme ale lui Solan, regizor din noul val cehoslovac al anilor 60, aduse la TIFF de selecționerul Mihai Chirilov au reprezentat una din cele mai bogate experiențe.

Tiff

„Diavolul nu moare niciodată” (1956) este un fel de ”Amintiri din Epoca de Aur”, o satiră savuroasă la adresa unor stereotipuri ale ideologiei comuniste, realizată într-o perioadă când în România tonul era dat de realismul socialist.

„Boxerul și moartea” (1962) este un fin studiu de caracter, pornind de la povestea unui comandant de lagăr nazist care salvează un deținut doar pentru a-l transforma în partener de box amator.

Iar „Înainte de sfârșitul nopții” (1965) este o capodoperă a derizoriului și aspirațiilor și viselor de-o noapte ale unui grup de slovaci într-un restaurant de munte.

Impresionant prin acuratețea și emoția observației, „A fi și a avea”, regizat de Nicholas Philibert, este un mare documentar din 2001, care urmărește procesul educațional dintr-un sat izolat din Franța, unde copii de diverse vârste învață în același loc și cu un singur pedadogog dedicat.

● Conferința „Salvați Marele Ecran”, care a adus împreună experți și responsabili români și străini, ca parte a unei campanii inițite de organizatorii TIFF de salvare a mai multor cinematografe din orașe din România, majoritatea fără sală de proiecție.

Plus o vizită la depozitul de filme din Cluj, în paragină și cu mormane de peliculă distrusă, loc pe care campania „Salvați Marele Ecran” vrea să-l transforme în zece ani în primul muzeu al filmului din România.

● Clasicul „Marketa Lazarova” (1967), de Frantisek Vlacil, ales cel mai bun film ceh din toate timpurile. O experiență halucinantă și solicitantă de aproape trei ore, care aplică cinema-ul experimental și suprarealist unei povești de secol 13.

● Competiția. Trei filme reușite. Iranianul „Paat” („Câinele”), de Amir Toodehroosta, este o versiune modernă a clasicului francez „Au hazard Balthazar” (1966), în care caracterul oamenilor nu este scos în evidență de un măgar, ca la Robert Bresson, ci de un ciobănesc german.

„Blind” („Orbire”) este un original debut norvegian în care regizorul Eskil Vogt își imaginează ce ar putea face o tânără și frumoasă femeie care orbește.

„La voz de los silenciados” („Vocea celor neauziți”), de Maximón Monihan, un candidat serios la trofeul TIFF, este un remarcabil film de sunet, care încearcă să redea, în alb-negru, lumea interioară a unei adolsecente surdo-mute.

● Câteva filme culese din alte secțiuni. Simpaticul „Răpirea lui Michel Houellebecq”, de Guillaume Nicloux, în care celebrul scriitor își joacă propriul rol, însă într-o situație imaginară.

Obraznicul, dar ușor supraevaluatul, ”L’inconnu du lac”, de Alain Guiraudie, unul din filmele descoperite de Cannes-ul de anul trecut. Spaniolul „Canibal”, de Manuel Martín Cuenca, filmul care va veni în iulie și pe marile ecrane din România și care i-a adus o spectaculoasă apreciere în Spania tinerei actrițe Olimpia Melinte.

Documentarul austriac „Das grosse Museum”, în care Johannes Holzhausen intră în culisele Muzeului de Istorie a Artei din Viena, oferind o spectaculoasă perspectivă – vizual și ideatic – asupra memoriei artistice occidentale. Debutul mexican „Despertar el pulvo”, de Hari Sama, o combinație de (aproape) documentar, minimalism și ceva suprarealism.

NegaTIFF

● Proiecția 3D a omnibusului „Catedralele Culturii”, cu documentare despre șase clădiri emblematice, semnate, printre alții de Wim Wenders, Michael Glawogger sau Robert Redford. Din păcate, impresionanta sală Florin Piersic pare slab echipată pentru acest tip de proiecție: 3D-ul a fost întunecat, iar distanța mare dintre ecran și scaune este în detrimentul unei experiențe de acest tip. Este adevărat că nici filmul nu justifică pe deplin folosirea 3D-ului.

● Film croat „Vis-a-vis”, de Nevio Marasović, prezentat în competiție. Un lungmetraj convențional, simplist și explicit, despre întâlnirea, cu ocazia pregătirii unui film, dintre un tânăr regizor și actorul său principal.

● Filmul „L’écume des jours”, de Michel Gondry, ecranizare a unui roman dificil de adus pe marele ecran, ”Spuma zilelor”. Artificial și puțin ofertant, chiar dacă Michel Gondry și echipa sa se joacă în fiecare secvență cu scenografia.

● Vremea nefavorabilă (ploaie și temperaturi sub normal), care a împiedicat în primele seri proiecțiile în aer liber din Piața Unirii.

Foto de la TIFF – Nicu Cherciu

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.