Promenada Operei – Open Air Opera Immaculata / sâmbătă, 30 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/promenada-operei-open-air-opera-immaculata-sambata-30-august/

Momente de neuitat la Opera Naţională Bucureşti, sâmbătă, 30 august, de la ora 20.30, cu ocazia celei de-a opta ediţii a Promenada Operei. Sărbătoarea are loc pe esplanada Operei, pe notele ariilor şi duetelor celebre conduse de dirijorul Cristian Sandu.

Un articol de Petre Ivan|28 august 2014

De la acest eveniment nu vor lipsi paşii de balet, în concepţia coregrafică a lui Johan Kobborg, Directorul Baletului Naţional Român.

Printre cei aproximativ 200 de artişti care vor completa tabloul de sărbătoare se numără invitaţii speciali tenorii Ştefan Pop şi Augustin Hotea, baritonul Serban Vasile, sopranele Ala Cheptini, Irina Baianţ şi mezzo-soprana Liliana Mattei Ciucă, alături de solişti binecunoscuţi ai Operei Naţionale Bucureşti, printre care sopranele Irina Iordăchescu şi Iulia Isaev. Momentele de balet vor fi interpretate de solişti ai Baletului Naţional Român precum Bianca Fota, Ovidiu Matei Iancu şi Dawid Trzensimiech.

„Programul propune spectatorilor incursiunea în unele dintre ultimele premiere ale stagiunii, dar şi prezentarea noutăţilor din stagiunea viitoare, la care se alătură voci deja aplaudate pe marile scene ale lumii..”  – dirijorul Cristian Sandu

În penultima seară de vară, Promenada Operei – editia a VIII-a, pune în valoare, printr-o scenografie spectaculoasă, clădirea Operei bucureştene, una dintre cele mai importante instituţii de cultură din capitală. Un moment unic în care Opera îşi dezvăluie o parte dintre surprizele noii stagiuni.Promenada Operei

Printre premierele din stagiunea 2014-2015, ale căror fragmente sunt incluse în programul artistic al concertului, se numără operele verdiene „La traviata” în regia lui Paul Curran şi „Falstaff” în viziunea regizorala a celebrului Graham Vick, “Manon Lescaut” de Giacomo Puccini, în regia lui Jonathan Kent. De asemenea, în seara zilei de 30 august iubitorii dansului se vor bucura de momente coregrafice ale noilor producţii de balet precum „La fille mal gardée” de Ferdinand Hérold şi John Lanchbery, în coregrafia lui Sir Frederick Ashton şi „Giselle” de Adolphe Adam, în coregrafia lui Ethan Stiefel şi Johan Kobborg.

PROMENADA OPEREI

– ediţia a VIII-a – Open Air Opera Immaculata

Sâmbătă, 30 august, ora 20.30

Esplanada Operei Naţionale Bucureşti

Acces gratuit

Prezentator: Sever Voinescu

Din program:

Arii şi duete din opere, momente de balet din repertoriul teatrului în stagiunea 2014/2015 în interpretarea soliştilor, Corului şi Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti.

Cu participarea Teatrului Masca

Foto cu Promenada Operei – facebook

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.