Regele Carol al II-lea: „Nu soţiile sunt cele mai adorate, ci amantele!”
http://www.ziarulmetropolis.ro/regele-carol-al-ii-lea-nu-sotiile-sunt-cele-mai-adorate-ci-amantele/

Serialul ,,Iubiri care au făcut istorie” continuă cu viaţa amoroasă a lui Carol al II-lea, ,,Regele Playboy”, punctată de jurăminte nebuneşti şi de căsătorii fictive.

Un articol de Monica Andrei|24 Iulie 2014

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE Prima dragoste înaripată a lui Carol al II-lea a fost Ella Filitti („Păsărica”). A urmat o iubire nebunească, o căsătorie secretă, anulată, cu Ioana Lambrino („Zizi” sau „Baby”) şi un fiu. Trei ani se consolează în braţele Mariei Martini („Păsărica”). Printr-un aranjament, Carol al II-lea se recăsătoreşte cu principesa Elena a Greciei (mama regelui Mihai). Femeia vieţii sale, pentru care renunţă la tronul României, rămâne Elena Lupescu („Duduia”).

O educaţie ciudată „naşte” un tiran sentimental

În Palatul Cotroceni din Bucureşti se naşte la 15 octombrie 1893 primul copil al viitorilor monarhi, ce primeşte numele Carol al II-lea, moment sărbătorit cu salve de tun.“Fiind cel dintâi a fost răsfăţat de toţi şi toate bunurile de pe pământ au fost aruncate la picioarele lui“. (Regina Maria – “Povestea vieţii mele”) Considerând-o imatură, Regele Carol I hotărăşte să controleze educaţia copiilor Mariei. Răsfăţat, cu guvernante nepotrivite, băiatul creşte şi dă semne de tiran.

Vine vremea studiilor; prinţului i se aduce un guvernator elveţian, cultivat. Acesta-i bagă în cap tot felul de idei despre socialismul extremist. Ca să repare greşeala şi răul făcut de elveţianul socialist, Regele Carol I îl înlocuieşte cu generalul Perticari şi-i trimite împreună în Germania pentru instrucţia militară.

Jurăminte nebuneşti de dragoste şi căsătorii fictive

Carol avea multe trăsături de caracter în comun cu strălucitoarea sa mamă – inteligentă, energică, pasională. Iubea copiii, colecţiona timbre de la 7 ani, juca tenis, schia, îi plăcea să vâneze şi era atras de maşinile rapide, elegante, dar şi de aeroplane. La toate acestea se adaugă, în timp, slăbiciunea pentru femei.

Pregătirea armatei s-a înterupt brusc, fiind luat de către părinţii săi în Rusia, ca să o cunoască pe marea ducesă Olga Nikolaevna, fiica cea mare a Ţarului Nicolae al II-lea; de fapt, se voia o căsătorie între familiile regale (Romanovi şi Hohenzollern-Sigmaringen), ceea ce nu s-a întâmplat. Constituţia României prevedea că orice viitor monarh nu se putea căsători cu o persoană de neam românesc, ci doar cu una străină ce avea titlu nobiliar. Nici Casa Regală Hohnezolern Sigmaringen din Germania nu accepta prin căsătorie o româncă la tronul ţării.

Întors în România, după studiile militare, la timpul potrivit flirtului şi al serilor dansante, închipuirilor fericite şi a cuvintelor măgulitoare, în ritmul îmbătător de vals din timpul balurilor de la palat, prinţul Carol al II-lea îşi trăieşte cu pasiune prima dragoste, Ella Filitti, despre care scrie în ale sale însemnări: “Sufletul meu îşi aparţine pe de-a-ntregul. «Păsărica», mi-au trecut tot felul de gânduri nebuneşti prin minte. Că dac-aş rupe-o cu familia, pentru că aş avea puterea să-i părăsesc, tu ai putea deveni cu adevărat regina mea.Tu eşti pasiunea întregii mele vieţi.” (Carol al II-lea între datorie şi pasiune, Editura Silex)

Micul tiran devine extrem de sentimental. Ella era prietena sorei sale Elisabeta. Aflându-se despre idilă, a fost exilată.

La puţină vreme după intrarea României în Primul Război Mondial, prinţul se împrieteneşte cu Maria Martini, o elevă de liceu ce locuia în apropierea palatului Cotroceni. Dintr-o dragoste nevinovată, se naşte o fetiţă, care a fost plasată discret într-un orfelinat. Îndrăgostiţii s-au mai întâlnit în secret. Războiul i-a despărţit doar pentru o vreme.

Fără să ştie că se reînoiesc planurile de căsătorie cu prinţesa rusă, este trimis cu Brătianu la Sankt Petresburg. Acolo, prinţul a ignorat-o pe Olga, dar a manifestat interes pentru sora ei Maria.Ţarul a considerat că este o şcolăriţă, respingând cererea de căsătorie a tânărului prinţ.

Din memoriile Reginei Maria aflăm că fiul ei o cunoaşte pe Ioana Lambrino ( Zizi, Zucky sau Baby), o moldoveancă de origine evreiască, brunetă şi durdulie, mică şi oacheşă, isteaţă şi încăpăţânată, la un bal care a avut loc în casa Marghiloman, prin 1913. Flirtul se transformă într-o dragoste pasională, după o perioadă lungă de corespondenţă şi întâlniri ocazionale. Era război şi “nimeni nu dăduse vreo însemnătate deosebită flirtului, şi mai ales, nimeni nu-şi închipuia că se va merge până la o căsătorie şi aceasta sub auspiciile cotropitorilor ţării sale.” (I.G. Duca – “Amintiri politice”)

Părăsind Moldova, la 2 septembrie 1918, Carol al II-lea se însoară cu Zizi la Odessa, în secret. “Eu am luat în căsătorie pe Zizi Lambrino. Pot să mă întorc cu ea sau iau drumul Franţei?” scrie în telegrama care a strânit destulă amărăciune în familia regală. Prinţul Coroanei a fost adus la Iaşi ca un şcolar. Căsătoria morganatică a fost anulată. “Aveam de dimineaţă sentimentul că aceasta va fi ultima noastră zi. Râmniceanu mă cheamă un moment afară şi-mi înmânează un plic: 75 de zile de închisoare…. Un ultim sărut, un ultim jurmânt de credinţă, un zogomot de motor, puţin praf şi iată sfârşitul acestui prea frumos vis.” (Regele Carol al II-lea. “Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice”, vol I)

În vara lui 1919 Carol a ameninţat că dezertează din regimentul său dacă nu-l vor lăsa să se recăsătorească cu Zizi. Regina Maria considera gestul său ca o trădare şi-l întreabă dacă „şi-a pierdut orice simţ al onoarei şi datoriei” spunându-i: „ar fi fost onorabil să mori cu un glonț în cap, să fii înmormântat în pământul românesc, decât să-l trădezi.” (Diana Manolache – “Regina Maria a României. Capitole târzii din viaţa mea”)

O soţie neiubită şi o amantă adorată

Sfâşiat în suferinţa lui, Carol al II-lea se întoarce în sânul familiei după terminarea războiului. Se împuşcă la picior, ameninţă cu sinuciderea, pentru ca, apoi, să accepte călătoria în jurul lumii, de vreo şapte luni. În acest timp, Zizi îl naşte pe Mircea, la 20 ianuarie 1920. Întors din călătorie, viitorul monarh redactează şi trimite familiei regale scrisori de abdicare la tron, care-i sunt respinse. Şi cum România nu era ţara unde secretele politice să fie ascunse prea multă vreme, vestea “abdicării” este publicată în ziarele parizine.

Ca să-l ţină ocupat, poliţia secretă îi facilitează întâlnirea accidentală cu Maria Martini, undeva prin Transilvania. Fata este plătită ca să-i abată gândul de la Zizi. Prinţul muşcă momeala, se consolează trei ani în braţele tinerei, pe care o va alinta tot “Păsărica”: “Trebuie să ştii că, în această lume, nu soţiile sunt cele mai adorate, ci amantele”. Martini dă semne că este gravidă. I se găseşte un soţ, un domn Leonescu care fusese prins că falsifica cecuri şi ajunsese în puşcărie. Omului i se anulează pedeapsa, este numit şef de gară şi căsătorit în secret cu Maria.Tinerei i-au fost confiscate scrisorile şi jurnalul, iar ca dar de nuntă mirii au primit bani destui bani pentru un trai îndestulat. Copilul născut, un băiat, a fost înregistat în certificatul de naştere cu numele Leonescu.

Presa nu reuşise să afle despre incident, însă a dezvăluit altul. Zizi publică în Ziarul “Epoca” scrisoarea de dragoste pe care i-o adresase Carol al II-lea prin care recunoştea paternitatea fiului său, Mircea. Din nou, familia regală îi organizează lui Carol petreceri fastuoase stropite cu multă şampanie, jocuri de cărţi, călătorii, şi negociază în secret ultimele amănunte ale acordului cu Zizi, care primeşte mulţi bani, cât să-şi permită un trai fericit într-o vilă la Cannes pe Riviera Franceză, pentru tot restul vieţii.

Trimis din nou într-o călătorie, prinţului i se înlesneşte o întâlnire “întâmplătoare” cu principesa Elena a Greciei, (alintată Sitta). Se cunosc în Elveţia. Lui Carol îi plăcea Elena, însă nu era aceeaşi pasiune frenetică pe care o avusese pentru Zizi. Se logodesc în secret şi se căsătoresc după un an. Nunta a avut loc la Catedrala Metropolitană din Atena, iar după o “săptămână de miere”, tinerii căsătoriţi se mută în România.

La 25 octombrie 1921, se naşte Mihai (viitorul rege). După o naştere grea, medicii i-au recomandat repaus sexual doi ani şi i-au interzis a doua sarcină. Prinţesa Elena pleacă în Grecia, la familia sa, ca să se refacă.
Carol al II-lea rămâne în ţară, îşi face o suită de amante, apoi se stabileşte la tânăra roşcată Elena Lupescu, o evreică divorţată, care, avusese relaţii sentimentale cu diverşi militari. Se cunosc în 1925, la vizionarea filmului “Nibelungii” difuzat de Fundaţia Cultural Regală “Principele Carol”, invitată de un fost director al fundaţiei. (Teodoru –“Din scrinurile regilor”).

C-l1Aşa a început una dintre cele mai comentate poveşti de dragoste din istorie. Se şoptea că fusese o dragoste la prima vedere. Monarhul îi cumpără o casă pe numele fratelui ei. Devine femeia întreţinută şi “regina neîncoronată”. O alinta “Duduia”.

Era femeia “versată în a face dragoste”, care ştia ce vrea de la viaţă: bani, faimă, putere, scria Constantin Argetoianu în ale sale “Amintiri”. La scurt timp, Bucureştiul era plin de poveşti “sălbatice şi extravagante” care triumfau şi la Curte. Tinerei îi era greu să renunţe la vechile cunoştinţe. Într-o seară, când regele şi-a făcut apariţia inopinat, un anume locotenent Don a fost nevoit să se retragă sărind prin fereastră. (Teodoru – “Din scrinurile regilor”).

Exista un sâmbure de adevăr în ceea ce se şoptea nostalgic pe la colţurile palatului, cum că Sitta, ca să scape de asiduităţile conjugale ale lui Carol al II-lea, îl “împingea” discret în braţele pasionalei evreice roşcovane. De nerecunoscut era tânărul jovial ce-i făcuse curte şi-i devenise soţ! Bărbatul însurat cu ea se dovedise a fi, între timp, vulgar şi grosolan. (Constantin Argetoianu – “Pentru cei de mâine, amintiri din vremea celor de ieri”)

Dar Sitta avea o mare calitate. Nu era o nevastă geloasă. Carol al II-lea “avea un fel calm de-ai spune soţiei despre aventurile lui. Cu casa plină de rudele soţiei, inclusiv soacra, nu se sfia să-şi afişeze, chiar sub nasul lor, noua pasiune.” îl informa Regina Maria pe Regele George al Angliei, într-o scrisoare. (Regina Maria – Povestea vieţii mele) Soţia sa îşi dăduse seama că relaţia cu evreica era diferită de flirturile celelalte. Tatăl său, Regele Ferdinand, între patru ochi, îi cere fiului său îndepărtarea roşcatei cu reputaţie scandaloasă. Degeaba!

Carol al II-lea, ,,Regele Playboy”

Prinţul era vulnerabil, dependent de viaţa sexuală, dorea să fie alintat, tânjea după o familie adevărată şi o viaţă simplă. Lupescu, infiltrată în inima lui Carol, îi oferă ceea ce-i lipsea în căminul conjugal: îi găteşte mâncăruri tradiţionale româneşti (regele era înnebunit după mămăligă); face glume fără perdea (pe care le învăţase de la foştii amanţi din armată); ascultă muzică populară românească (preferata regelui), organizează jocuri de cărţi acasă şi plimbări rapide cu maşina prin oraş. Studiase îndeajuns legătura lui cu Zizi şi nu dorea să repete aceleaşi greşeli, ci să-i ofere numai plăceri. Viitorul monarh nu alesese încă, între ea şi soţie, iar Lupescu spunea discret prietenilor: “Mai degrabă aş muri decât să-l abandonez!”

I se spunea „Regele Playboy”, când, îmbătat de dragostea pentru “Duduia”, îi trimite o scrisoare tatălui său, Regele Ferdinand: “Vă rog ca prin această declaraţie să primiţi că renunţ la toate drepturile de principe moştenitor al României (….)”. De fapt, îi trimite câteva scrisori nemiloase unde tânărul rege anunţă că renunţă la nevastă, copilul Mihai şi viitorul României. Îşi face bagajul, ia câinii şi amanta, pleacă la Paris. Locuieşte acolo vreo patru ani. Doctorul Gotcu, un romaân stabilit în Franţa, povestea că amanţii trăiau o viaţă liniştită. Carol se trezea târziu, alerga la tenis, plimba câinii, iar Duduia citea, gătea, organiza seri de poker sau bridge acasă. (Buchman – “Jurnal”)

Viaţa de huzur îl plictiseşte şi hotărăşte să se întoarcă în ţară, nu înainte de a pregăti o lovitură de stat.

Devine iar Rege al României. “Da, e întotdeauna uimitor – îi scria Regina Maria unei prietene – felul în care nişte femei superioare devin nişte sclave ale unor bărbaţi mai puţin valoroşi decât ele, pe care îi adoră. Uneori totuşi se întâmplă şi invers.” (Paul D. Quinlan -Regele Playboy)

Amanta se “instalează” lent la cârma ţării şi în viaţa regelui, nevasta cedează discret. Soţia lui Carol al II-lea se simte tot mai umilită şi izolată în Palatul “Elisabeta” din Bucureşti. Cuplul regal divorţează. Elena a Greciei pune condiţii, primeşte bani, reuşeşte să-şi păstreze titlul de regină, se mută cu domiciliul în străinătate. Prinţul Mihai rămâne în ţară. O lună pe an îşi vizita mama.

Când Hitler ordonă să cedeze Basarabia ruşilor, Carol al II-lea fuge din ţară cu un tren format din nouă vagoane, însoţit de amantă şi câinii săi, fără să-i pese de soarta fiulului său şi a ţării.

După căsătoria din 1947 care a avut loc în Brazilia, Carol al II-lea și Elena Lupescu s-au mutat pentru un timp la Estoril, în Portugalia. Până la sfârşitul vieţii, în 3 aprilie 1953, când suferă un violent atac de cord, fostul rege colecţionează timbre, joacă poker, frecventează cluburile, scrie o istorie a Europei începând cu Primul Război Mondial intitulând-o “Orbita lui Satan”. La o săptămână de la moartea sa, Zizi Lambrino a decedat în Franţa. Elena Lupescu a trăit 24 de ani din averea moştenită, după procesul greu de partaj declanşat de către Mircea, fiul lui Zizi.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

Page 1 of 2012345...1020...Last »