Stan si Bran – un proiect produs de către BBC
https://www.ziarulmetropolis.ro/stan-si-bran-un-proiect-produs-de-catre-bbc/

BBC va produce un film biografic dedicat actorilor Stan Laurel şi Oliver Hardy, protagoniştii comediilor din seria „Stan şi Bran”, în colaborare cu The Weinstein Company şi Lookout Point.

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2013

BBC va produce un film biografic dedicat actorilor Stan Laurel şi Oliver Hardy, protagoniştii comediilor din seria Stan si Bran, în colaborare cu The Weinstein Company şi Lookout Point.

Acest film biografic va avea o durată de 90 de minute şi va fi realizat pe baza unui scenariu scris de Jeff Pope, scenaristul serialului de comedie britanic „Mrs Biggs”.

Filmul va spune povestea turneului susţinut de celebrul duo de comedie american în Marea Britanie în 1953, organizat după o serie de filme care nu au impresionat, după despărţirea de mentorul celor doi actori, şi va prezenta o serie de intrigi din culisele marilor studiouri hollywoodiene.

După acel turneu, un divorţ şi o dispută în justiţie pentru plata pensiei alimentare, Oliver Hardy s-a îmbolnăvit, a suferit un infarct şi a murit. Stan Laurel nu a mai jucat în niciun film după decesul colegului său.

Acest film biografic reprezintă cea mai recentă incursiune în domeniul producţiilor de televiziune pentru The Weinstein Company, după „War and Peace”, o serie în 14 părţi dedicată războaielor purtate de Napoleon, comandată de BBC în luna octombrie.

Un proiect de amploare pentru noul film despre Stan si Bran 

Compania de producţie a fraţilor Weinstein va produce şi „Book of the Dead”, un serial dramatic de 10 episoade a câte 60 de minute, a cărui intrigă este plasată în perioada Egiptului Antic.

The Weinstein Company a devenit celebră graţie producţiilor cinematografice, însă, în acest an, în care s-a remarcat cu filme precum „The Butler” şi „Mandela: Long Walk to Freedom”, a decis să se implice şi în domeniul producţiilor de televiziune.

Stan si Bran

Oliver Hardy şi Stan Laurel – The Flying Deuces

Compania americană a anunţat deja că va produce serialul „Ten Commandements” pentru WGN America, o adaptare a francizei „Scream” pentru MTV şi un serial dedicat lui Marco Polo pentru platforma online Netflix, alături de reality show-uri precum „Rodeo Girls” pentru A&E şi „Under The Gunn”, un spinoff al show-ului „Project Runway”.

Totodată, The Weinstein Company intenţionează să producă adaptări televizate ale unor lungmetraje celebre pe care le-a produs de-a lungul anilor, precum „Sin City”, „The Mist” şi „Silver Linings Playbook”, notează Mediafax.

Stan şi Bran sunt numele date în limba română unui celebru cuplu comic din anii ’20-’50 din secolul al XX-lea. Cuplul era format din actorii Stanley Laurel (Stan) şi Oliver Hardy („Ollie”, supranumit de români „Bran”). Cei doi actori americani au activat în perioada 1930-1950. Stanley Laurel a murit în 1965, iar Oliver Hardy în 1957. Au regizat multe comedii, precum „La dentist” şi „Chiriaşii”.

Info:

Filmul va fi distribuit pe plan internaţional de BBC Worldwide.

Foto credit: Cinemagia, Stan si Bran

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.