Dracula Film Festival 2022: 10 ani de filme fantastice și horror de talie mondială
https://www.ziarulmetropolis.ro/dracula-film-festival-2022-10-ani-de-filme-fantastice-si-horror-de-talie-mondiala/

A X-a ediţie a Dracula Film Festival a avut loc între 12-16 octombrie la Braşov. Directorul festivalului, Ioan Big, ne-a vorbit despre fascinaţia filmelor fantastice şi horror, povestea festivalului, dar şi despre vedetele care joacă în astfel de producţii.

Un articol de Cristina Enescu Aky|21 octombrie 2022

Dracula Film Festival 2022 a inclus mai multe secțiuni competiționale: Dracula Trophy (premiul pentru cel mai bun lungmetraj), Little Dracula și Vlădutz (premiile acordate scurtmetrajelor internaționale și românești) respectiv Dracula Digital (secțiunea dedicată tinerilor amatori care realizează scurtmetraje cu telefonul mobil). Anul acesta au fost înscrise în festival 376 de filme de lungmetraj înscrise, 10 producţii din Germania, UK, Argentina, Franţa, Australia, Spania și Coreea.

Genul horror (și categoria mai largă a filmelor fantastice) suscită de regulă pasiuni polarizate: fani versus persoane care „niciodată nu ar vedea așa ceva”. Directorul Dracula Film Festival (DFF), Ioan Big, oferă în interviul de mai jos nu puține argumente pentru a înțelege fascinația pe care o exercită acest gen, dar lansează și o provocare: „Cum ai putea simţi aversiune faţă de o experienţă pe care nu ai încercat-o?…”

Directorul DFF, Ioan Big (centru) la vernisajul Giorgio Finamore

Ajutați-ne să înțelegem: ce place fanilor la filmele horror? Nu avem deja destulă adrenalină primprejur?

O versiune scurtă a răspunsului ar fi fascinaţia unora dintre noi pentru latura întunecată a naturii umane, care explică de altfel şi audienţa mare a ştirilor cotidiene din mass-media ce reflectă violenţa din realitate. Lucrurile nu stau însă chiar atât de simplu. Cred că, în esenţă, tocmai adrenalina este cuvântul cheie, acest hormon secretat în cazuri de stres. Ca individualităţi, trăim clipă de clipă sub presiunea factorilor de stres cotidieni, cărora le dăm o importanţă mai mică sau mai mare în funcţie de personalitatea fiecăruia dintre noi – unele întâmplări minore dar frecvente, legate de problemele ce apar în viaţa de familie sau profesională, iar altele, semnificative, care ne afectează ca parte a comunităţilor în care evoluăm ori a societăţii în general.

În ultimele decenii, post-9/11, existenţa noastră a fost şi este în continuare afectată de un cumul de crize nemaiîntâlnit de vreun secol în istoria omenirii – marea criză economică, pandemia urmată de război, criza energetică suprapusă peste cea climatică -, care ne amplifică stresul pe fondul dependenţei accelerate de tehnologie, generând o varietate întreagă de angoase şi anxietăţi. Mecanismul de acțiune al adrenalinei, prin definiție, determină punerea rapidă de energie la dispoziția organismului, necesară pentru supraviețuire în cazuri de pericol… prin fugă sau luptă, iar filmul fantastic, care încorporează şi genul horror, poate funcţiona pentru unii dintre noi ca un soi de paliativ: nu înlătură cauza dar ameliorează temporar stresul. Şi asta indiferent dacă te dovedeşti a fi adeptul supravieţuirii prin fugă, fiindcă filmul se poate constitui într-un refugiu oferit de un multivers perceptibil ca fantezist în care tu, ca privitor, eşti intangibil – deci, în fond, e o formă de escapism inofensiv -, sau că simţi nevoia unei supramotivaţii pentru a te lupta cu problemele generatoare de stres cotidian şi atunci povestea cinematografică, o oglindă distorsionată a realului – prin modul în care explorează psihicul uman – poate să îţi ofere un imbold pentru a privi mai atent în tine însuţi şi a-ţi întări arsenalul emoţional de luptă cu realitatea. Deci, până la urmă, nu este vorba atât de ce le place fanilor, cât despre ce caută aceştia în filmele horror, în mare parte fără să-şi propună asta în mod deliberat.

Cât de „de nișă” e nișa publicului de film horror?

Singurul criteriu obiectiv general valabil care dă genului horror şi publicului său caracterul „de nişă” este limitarea accesului la vizionarea lor pe categorii de vârstă, impusă firesc de conţinutul şi tratamentul adult al poveştilor cinematografice, destinate privitorilor cu un anume grad de discernământ. Toate celelalte criterii ce-ar putea fi invocate sunt particularizări limitate la un anume spaţiu, timp, cultură şi apetit de consum. Altfel spus, mărimea „nişei” fluctuează continuu în funcţie de frontierele trasate indirect de către oricine pune la un moment dat unui film sau altuia eticheta de horror.

Din varii motive, de exemplu, „nişa” publicului de film (cu accente) horror e aproape dominantă în Pop culture-ul extrem-oriental, dar minusculă în blocul est-european. În general, oroarea născută din abuz şi violenţă fizică şi emoţională este atât de prezentă în realitatea secolului 21, încât îşi găseşte oglindirea în mod natural în ficţiuni, inclusiv cele cinematografice, iar etichetele simpliste nu mai definesc cu exactitate producţiile care dau cu adevărat frisoane. „Final Cut!”, filmul lui Michel Hazanavicius, care a închis anul acesta Dracula Film Festival şi va intra în câteva zile pe marile ecrane în România, este considerat de mulţi drept horror doar pentru că e un film cu zombie, realitatea fiind aceea că avem de-a face cu o satiră despre industria cinematografică având aceste personaje ca simplu pretext. În extrema cealaltă, „Titane”, filmul care a câştigat Palme d’Or la Cannes anul trecut, a fost perceput datorită acestui succes în primul rând ca un film de artă, în condiţiile în care el este în fapt un body-horror, unul cu adevărat excepţional estetic… totuşi, un horror. Ca argument pentru volatilitatea definirii „nişei” vine inclusiv realitatea că, din cele 5-8 premiere lunare din cinematografele noastre în 2022 şi în prima parte a lui 2023, nu există lună în care să nu se lanseze măcar un film catalogat drept horror. Deci „nişa” nu e foarte mică, fiindcă industria filmului alimentează nevoile publicului şi, după cum se vede, se pare că cel de filme horror nu este unul de neglijat.

Care sunt povestea și obiectivul acestui festival, organizat la Brașov?

Privind înapoi în timp, după 10 ediţii de festival şi o multitudine de amintiri frumoase asociate acestora, ca organizatori, suntem în mod inevitabil expuşi tentaţiei de a-i mitologiza istoria, dar este neîndoielnic, totuşi, faptul că Dracula Film Festival s-a născut din pasiune şi nu din ambiţie, din pasiunea pentru toate formele de Pop culture şi entertainment care pot genera experienţe memorabile. Fiindcă se resimţea o anume nevoie atunci, prin 2010-2011, când începusem cu toţii să ne revenim, cât de cât, din efectele crizei economice, care ne cam tăiase apetitul pentru going out… iar membrii echipei Asociaţiei Culturale Fanzin, responsabili de DFF, aveau pulsul acestei ‚însănătoşiri’ datorită revistei de timp liber „Zile şi Nopţi” pe care o fondaseră încă din anul 2000 şi care devenise deja extrem de populară în mediul urban.

Povestea a început deci cu simpla dorinţă de a oferi publicului o evadare de câteva zile în spaţiul fanteziei prin intermediul unei culegeri de poveşti cinematografice care să satisfacă o gamă cât mai largă de gusturi personale. Acesta a rămas şi până în ziua de azi obiectivul principal al DFF, promovarea filmului fantastic sub absolut toate formele sale de declinare narativă şi estetică, indiferent că e vorba de horror, SF, fantasy, experimental sau thriller, că abordarea este una arthouse sau consumeristă, ori că aceste basme vizuale adulte s-au născut în Islanda, Australia, Japonia sau România.

Misiunea pe care ne-am asumat-o este să încurajăm publicul larg să descopere în fiecare an la Braşov o perspectivă surprinzătoare şi cuprinzătoare a realizărilor cinematografice recente din această zonă cinematografică. De la scurtmetraje ale unor actori populari ca Dorian Boguţă sau Andrei Huţuleac, premiate în DFF cu Vladutz Trophy înainte ca aceştia să atragă atenţia ca regizori prin filme ca „Urma” sau „#dogpoopgirl”, până la producţii experimentale proiectate la noi şi ulterior premiate în zeci de festivaluri, precum „Fornacis” al Auréliei Mengin sau „Vortex” al lui Christophe Karabache, a experimenta şi a descoperi sunt, cred eu, verbele ce definesc Dracula Film Festival din perspectiva publicului.

Unul dintre filmele care au fost prezentate anul acesta este o producție românească ce îi are în rolurile principale pe Maia Morgenstern și Marius Bodochi. Nu ne-am aștepta la aceste nume într-un film horror…

Nenumărate stele ale ecranului şi scenei au în filmografie roluri în producţii horror, de la Bill Murray sau Hilary Swank până la Tom Hanks sau George Clooney, şi dacă ne gândim, să zicem, doar la Natalie Portman în „Black Swan”, la Toni Collette în „Hereditary” sau la Anthony Hopkins în „The Silence of the Lambs”, actori de prim rang neasociaţi în mod uzual cu genul horror, prezenţa în „Capra cu trei iezi” ai celor doi reputaţi artişti români nu ar trebui să reprezinte, real, o surpriză. Mai ales că există precedente, precum „High Tension”, al lui Alexandre Aja, cu Oana Pellea, „The Wanderers”, câştigator al marelui premiu la DFF în 2017, regizat de Dragoş Buliga, cu Răzvan Vasilescu, ori „Muse”, al lui Jaume Balagueró, cu Ana Ularu, care, de altfel, a prezidat anul acesta juriul competiţiei de lungmetraje la Dracula Film Festival, ca o recunoaştere implicită din partea noastră a contribuţiei sale impresionante la multiversul filmului fantastic.

Revenind la filmul lui Victor Canache, fiindcă tensiunea poveştii se construieşte eminamente pe cele două personaje adulte şi pe evoluţia relaţiei dintre acestea, era evidentă nevoie de actori cu o personalitate şi o forţă performativă cu totul ieşite din comun, iar Maia Morgenstern şi Marius Bodochi se dovedesc alegeri extrem de inspirate pentru roluri, dată fiind capacitatea ambilor de a conferi memorabilitate şi celor mai „neaşteptate” partituri. Din acest punct de vedere, mă înclin în faţa lor pentru că au acceptat această provocare nu lipsită de riscuri.

Dracula Film Festival 2022

Promovarea prin Dracula irită destui români, care o percep ca o „ieftinizare” a valorilor reale și realmente interesante ale României. Cum se poziționează Dracula Film Festival apropo de această idee?

Dreptul fiecăruia la opinie este imuabil şi acest fel de reacţii nu trebuie în niciun caz ignorate, însă, în cazul nostru, nu cred că trebuie să adoptăm o poziţie în această dezbatere, pentru simplul motiv că nu suntem parte a ei. Raţiunile principale care ne-au determinat să alegem numele, prin specificul asumat al festivalului, nu aveau cum să aibă ca bază de plecare o ierarhizare ale valorilor culturale româneşti. DFF este un festival dedicat filmului fantastic în ansamblul său, cu caracter internaţional, deci un eveniment tematic Pop culture în ale cărui competiţii se înscriu anual producţii din mai multe zeci de ţări. Cu alte cuvinte, misiunea DFF este în principal de a expune publicul român mai ales la produse create de alte industrii de film, pentru a menţine racordul cu evoluţia globală ale subgenurilor specifice spaţiului cinematografic fantastic, iar Dracula reprezintă, în mod incontestabil, un brand esenţial în Pop culture pe întreg mapamondul, nefiind asociat eminamente cu ţara noastră. Să ne reamintim că, pentru întâia oară, povestea a fost pusă în scenă ca piesă de teatru la Londra încă din anul apariţiei cărţii irlandezului Bram Stoker, în 1897, iar centenarul primul film celebru cu acest personaj, „Nosferatu”, al cineastului german F.W. Murnau, a fost sărbătorit anul acesta în festivalul nostru printr-un cineconcert cu totul aparte, susţinut de un grup spaniol. Vorbim deci de o istorie artistică şi culturală seculară multinaţională al acestui personaj, în decursul căreia el a prins viaţă în peste 700 de producţii de film, televiziune, teatru şi jocuri video. Festivalul nostru îi poartă numele în principal datorită acestei prezenţe constante în cultura de masă, care transcende frontierele geografice şi culturile naţionale.

Câteva argumente pentru care îi îndemnați pe cei care spun „Nu m-a atras niciodată genul horror, ba chiar mi-e frică să văd vreun film” să testeze acest ge, și o sugestie despre cum să înceapă?

Argumentul de bază este legat de cuvântul „niciodată”. Cum ai putea simţi aversiune faţă de o experienţă pe care nu ai încercat-o? Atâta vreme cât nu costă mare lucru, indiferent că o faci la cinema sau în streaming, merită să dai o şansă genului, baleind – nu te obligă nimeni să le vezi până la capăt – câteva filme de factură diferită, ca să îţi dai seama mai bine ce anume ţi-a provocat rezerve. Fiindcă nu e totuna să începi testarea cu un film din zona Extreme Asia, poate şocant pentru un european prin conţinut şi estetică, sau cu o comedie Horror mult mai accesibilă precum „Zombieland”. Mi se pare însă cu totul improbabil ca lipsa de atracţie de care pomeneşti să fie atât de categorică şi de totală, mai ales că, deseori fără să căutăm asta în mod special, cu toţii am văzut până acum zeci de filme cu accente Horror, doar că acestea nu erau dominante. Altfel, de ce ţi-ar fi frică mai mult de o poveste despre care ştii că e pură ficţiune, rodul imaginaţiei cuiva, decât de ceea ce ţi se întâmplă în mod direct, în propria ta realitate? Măcar poţi fi sigur că, pe ecran, nu tu eşti victimă potenţială. Ca să testezi genul într-un mod mai sistematic, ai două alternative simple. Una e să începi cu ‚clasicele’ horror – „Halloween”, „Psycho”, „The Shining”, „Suspiria” etc. – la care se raportează multitudinea de filme apărute după ele şi să vezi dacă prinzi gustul pentru un anumit subgen. O a doua este să descoperi treptat profunzimile multiversului horror prin intermediul hibrizilor, filme care sunt etichetabile ca fiind, să zicem, jumătate horror şi jumătate… altceva: SF, fantasy, comedie, musical, thriller etc. Fiindcă, în mod evident, nu pot fi puse pe acelaşi taler a balanţei, de exemplu, „Aliens”-ul lui James Cameron cu „The Rocky Horror Picture Show”. Indiferent însă ce filme alegi, important e să încerci să le priveşti fără prejudecăţi. Atunci există şanse mult mai mari ca prăpastia dintre tine şi acest gen cinematografic să nu mai pară atât de mare.

Foto: Alexandru Dan

 

 



12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.