Spectacolul „Țarul Ivan îşi schimbă meseria”, care se joacă pe 7 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, este o comedie care arată că pe o scenă orice este posibil, mai ales întoarcerea în timp.
Un articol de Teodora Gheorghe|6 februarie 2014
CRONICĂ DE TEATRU V-aţi întrebat vreodată cum ar fi să călătoriţi în timp? Dar dacă un personaj istoric de temut ar poposi în epoca dumneavoastră printr-o bizară întorsătură a sorţii? Gelu Colceag pune în scenă o excelentă comedie de moravuri, inspirată din textul dramaturgului bulgar Mihail Bulgakov. „Tarul Ivan isi schimba meseria“ descrie o întâmplare fabuloasă, cu rădăcini adânc înfipte în realitatea dezolantă a Moscovei anilor ’30.
Timidul inventator Timofeev (Marius Gâlea) construieşte o maşină a timpului, spre dezamăgirea Zinaidei (Diana Cavallioti), soţia emancipată care îl anunţă că va fugi împreună cu amantul, regizorul Jakin. Ivan Vasilievici Bunşa (Mircea Rusu) îi reaminteşte constant boemului Timofeev că există ceva mai important decât mecanismul său hidos: plata datoriilor.
Într-un apartament vecin, hoţul meloman Miloslavski (Radu Gabriel) se aprovizionează cu obiectele de valoare ale onorabilului Anton Semenovici Şpak (Gabriel Costin). Nimeni nu bănuieşte însă că invenţia trăsnită îi va arunca pe toţi în miezul unei aventuri incredibile, ce poate schimba cursul întregii istorii a Rusiei.
Scenografia caleidoscopică realizată de Ioana Pashca constituie una din piesele de rezistenţă ale spectacolului. Graţie unei scene rotative, compartimentele temporale ale poveştii se înlănţuie cu lejeritatea unui dans de balet. Prezentul şi trecutul sunt chipuri transfigurate ale aceluiaşi monstru etern ce sălăşluieşte în cotloanele întunecate ale umanităţii.
În paralel, urmărim destinul ţarului Ivan cel Groaznic, catapultat în subsolul lui Timofeev, rămas în era contemporană, şi încurcăturile în care intră Bunşa şi Miloslavski, fiind nevoiţi să pozeze în chip de ţar şi cneazul său de încredere.
Fiecare element din decorul clasic susţine vizual contextul politico-social al celor două ere între care pendulează protagoniştii. Pe de o parte, birocraţia şi parvenitismul din perioada stalinistă. De cealaltă parte, cruzimea din vremurile înnegurate ale domniei unuia dintre cei mai sângeroşi conducători ruşi. Şpak îşi ascunde meschinăria în spatele opulenţei.
În apartamentul său putem admira replici ale tablourilor celebre, o măsuţă cu picior, un radio nemţesc şi o frumoasă oglindă veneţiană. Lăcaşul sacru în care se trezesc administratorul şi aliatul său neaşteptat poartă însemnele unei ipocrizii groteşti.
Şapte sfinţi identici, zugrăviţi pe cei doi pereţi ce încadrează tronul, veghează în permanenţă locul de onoare al ţarului. Luminiţele albastre ce strălucesc în orbitele lor amintesc de vraja hipnotizantă a Meduzei. Deasupra tuturor tronează un cap de mistreţ.
Imagine din spectacolul „Tarul Ivan isi schimba meseria“, de la Teatrul Metropolis
Istoria ne spune că în vremea lui Ivan cel Groaznic, reprezentanţii bisericii erau uneori chiar mai periculoşi decât ţarul însuşi. În acest sens, Ioana Pashca reuşeşte să utilizeze decorul pentru a crea o inedită atmosferă de basm gotic.
Mircea Rusu joacă un dublu rol remarcabil. Ca administratorul Bunşa este o forţă a naturii care se dezlănţuie, răsturnând obiecte şi oameni. Ivan Vasilievici este adeptul conformismului steril şi al hăţişurilor birocratice în care se piteşte de teama de a nu fi deconspirat din cauza originilor sale nobile.
Umorul lui rugos, de „om al poporului”, aduce o contribuţie preţioasă comicului de situaţie, deşi se simte o uşoară detaşare faţă de nuanţele satirice din textele lui Bulgakov.
Ivan cel Groaznic este la fel de coleric şi nestăpânit, dar devine un personaj ridicol sub vraja băuturii. Rămas fără autoritate, ţarul se vede prizonier într-un tricou al cărui simbol (secera şi ciocanul) îi este total străin.
Radu Gabriel pune în mişcare mecanismul umoristic al poveştii într-o manieră absolut delicioasă. Caracterul îndoielnic al personajului său transpare cu uşurinţă din replicile perfect conjugate cu gesturile trădând intenţii ascunse. Mustind de o ironie care le scapă celorlalţi, cuvintele sale îşi furişează abil subînţelesurile, cu scopul de a profita de pe urma naivităţii victimelor sale.
Mai puţin inspirată este construcţia personajului Fedka, întruchipat de Vlad Logigan. Indispensabil poveştii, el este pionul care dă şah regelui. Sub masca inocenţei, manipulează din umbră sforile puterii. Glasul piţigăiat şi gesturile bufe îi ştirbesc însă complexitatea pe care i-a atribuit-o Bulgakov. Grămăticul duplicitar pare mai degrabă măscăriciul efeminat al ţarului, dacă ar fi existat o astfel de funcţie în secolul XVI. În alt rol, de culise, Vlad Logigan asigură mişcarea scenică şi o face admirabil.
Pauza de la teatru nu face de regulă subiectul unei cronici. Totuşi, ea merită menţionată, fiind un artificiu regizoral ce izbuteşte să menţină viu interesul spectatorului.
Urmând o aluzie strecurată precedent chiar în scenariul piesei, Eduard Cârlan ne invită în foaierul teatrului de varietăţi Metropolis. Aici, preţ de câteva minute, Ioan Marius Drăguş se transformă în maestrul Wolland. El îşi încântă privitorii cu un mini-show unde magia este voit deconspirată printr-un şir de trucuri amuzante, parodiind clişeele marilor magicieni.
Cu o distribuţie impresionantă, reunind actori consacraţi dar şi tineri figuranţi, „Țarul Ivan îşi schimbă meseria” vă aşteaptă să luaţi parte la o călătorie în timp pe care nu o veţi uita curând.
Foto din Tarul Ivan isi schimba meseria – Maria Ştefănescu
