„T2 Trainspotting” & „Copacul cu poveşti”. Drame şi melodrame
https://www.ziarulmetropolis.ro/t2-trainspotting-copacul-cu-povesti-drame-si-melodrame/

CRONICĂ DE FILM Danny Boyle ţinteşte resursele de nostalgie după tinereţe ale spectatorilor, cu „T2 Trainspotting”, reîntâlnirea a patru personaje celebre după 20 de ani. În schimb, „Copacul cu poveşti”, de spaniolul J.A. Bayona, este o melodramă care evadează din când în când în fantastic, însă fără o mare îndrăzneală.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 februarie 2017

Devenit cult încă de la apariţia sa în 1996, „Trainspotting”, regizat de Danny Boyle după un scenariu de John Hodge şi celebrul roman omonim din 1993 al lui Irvine Welsh, era un bun exemplu că cinema-ul mainstream al anilor `90 încă mai era capabil să fie ireverenţios, nihilist, chiar dacă într-un stil atractiv-insidios (să nu uităm, filmul se infiltrase inclusiv la Oscar, unde primise o nominalizare pentru scenariu adaptat). Obrăznicie care a fost între timp uşor împinsă tot mai mult spre margine.

„T2 Trainspotting”, proaspăt prezentat la Festivalul de la Berlin, îşi are, bineînţeles, sursa tot într-un roman de Irvine Welsh („Porno”, publicat în 2002, care îi urmărea pe protagonişti la zece ani de la primele întâmplări), adaptat de acelaşi John Hodge.

În noul film al lui Danny Boyle (un regizor eclectic, cu certe reuşite, dar şi cu la fel de certe eşecuri), protagoniştii – Renton, Spud, Sick Boy şi Begbie – sunt reuniţi la două decenii de la marea lor despărţire, fiind jucaţi, în mod firesc, tot de Ewan McGregor, Ewen Bremner, Jonny Lee Miller şi Robert Carlyle.

Miza devine imediat evidentă: dacă, la 20 şi ceva de ani, respingerea prin droguri, furt sau băutură a tot ce era considerat valoare tradiţională şi revolta autodistructivă determinată de conştientizarea condiţiei marginale atât ca individ, cât şi ca popor (scoţian) păreau cel mai firesc lucru posibil, mai e loc de furie odată trecut de 40 de ani? Şi împotriva a ce?

Răspunsul pare a veni la fel de prompt: excentricitatea încă există, doar că s-a mai estompat şi s-a reorientat. Renton şi Sick Boy, împăcaţi formal, din interes, după reîntâlnirea degenerată în bătaie, vor să deschidă o saună-bordel cu fonduri europene, ajutaţi de o imigrantă din Bulgaria (frumoasa actriţă Anjela Nedyalkova). Spud pare cu adevărat hotărât să renunţe la droguri. Iar Begbie, proaspăt fugit din închisoare, îşi mai temperează duritatea (însă nu şi reflexele de spărgător) în faţa soţiei şi mai ales a băiatului său care se pregăteşte de facultate. Ceva, totuşi, s-a schimbat profund în aceşti rebeli – viaţa i-a mai îmblânzit şi i-a făcut chiar sentimentali.

Formal, „T2 Trainspotting” nu mai are exuberanţa inepuizabilă şi irepresibilă care a făcut din „Trainspotting” un film devenit baza unei adevărate religii cinefile pentru fanii săi (deşi păstrează o doză bună de energie în care comicul este la concurenţă cu melodramaticul). Dar e greu de spus dacă se putea altfel.

Şi asta pentru că ţinta nu mai este indignarea, protestul, manifestul (în era internetului despre care Renton îi vorbeşte imigrantei bulgare), ci atingerea resurselor de nostalgie după tinereţe ale spectatorilor.

De aici şi numeroasele trimiteri la filmul din 1996 (redate printr-un montaj de secvenţe atunci/acum), atât de insistente pe alocuri, încât filmul devine uşor autocomplezent şi ajunge în derivă narativă – răzbunarea lui Begbie pe Renton pentru trădarea de acum două decenii pare o miză prea mică pentru nişte foşti teribilişti inconştienţi, care făcuseră o filosofie de viaţă din sfidarea normelor şi a aşteptărilor.

„T2 Trainspotting” a intrat în cinematografe la 24 februarie, fiind distribuit de InterComFilm Distribution.

Ce începe melodramatic se termină şi mai melodramatic. Coproducţie SUA-Spania-Marea Britanie vorbită în engleză, „A Monster Calls” (tradus în română „Copacul cu poveşti”) este regizat de spaniolul J.A. Bayona, care devenea cunoscut în 2007 cu „El orfanato”, un hit de festival şi de gale de premiere, şi care este anunţat ca viitor autor al unui sequel din seria „Jurrasic World”.

Tot un fantasy este şi acest nou lungmetraj, care vine după un disaster film, „The Impossible”, din 2012. Şi are la bază un roman plasat în Anglia contemporană al scriitorului Patrick Ness, care semnează şi scenariul.

„A Monster Calls”, laureat cu mai multe premii Goya în Spania, printre care şi trofeul pentru cea mai bună regie, este de fapt o melodramă destul de convenţională, dublată de o evadare în fantastic şi chiar în animaţie, despre un copil de 12 ani confruntat cu boala incurabilă a mamei sale (Felicity Jones), cu insistenţele bunicii (Sigourney Weaver), cu venirile/plecările tatălui (Toby Kebbell) şi cu agresiunile unor colegi de şcoală. O cât se poate de clasică naraţiune despre maturizare, care ar veni odată cu prima ciocnire cu o dramă personală.

Copilul (Lewis MacDougall) şi privirea sa pătruzătoare sunt centrul de greutate al acestui film care se străduieşte cu orice preţ să asalteze emoţional spectatorul, însă tocmai caracterul său previzibil îi diminuează mult impactul. Sau, mai exact, îl fac mai puţin rafinat şi mai manipulator.

copacul cu povesti

Iar J.A. Bayona apelează în „atacul” său la un arsenal nu foarte sofisticat sau imaginativ, care cuprinde, printre altele, secvenţe sentimentale ce induc o supărătoare senzaţie de déjà-vu, un decupaj care serveşte eficienţa narativă, însă în detrimentul obţinerii unei atmosfere stimulante, şi o muzică dulceagă.

Evadările copilului în lumea imaginară dominată de monstrul-copac povestitor (Liam Neeson), preluat subconştient din desenele mamei sale, au un oarecare farmec, iar J.A. Bayona evită senzaţionalismul agresiv din majoritatea blockbuster-urilor americane cu diverse creaturi.

Din păcate, devine destul de repede evident că apariţiile monstrului reflectă de fapt tulburarea copilului cauzată de fricile care îl stăpânesc şi că împăcarea cu starea mamei sale înseamnă totodată eliberarea de aceste închipuri uşor repetitive, insuficient pregătite. Glisările între cele două lumi nu lasă loc de mari surprize. „A Monster Calls” se instalează încă de la început în unele convenţii, pe care J.A. Bayona nu mai încearcă până la final să le împrospăteze în vreun fel.

„Copacul cu poveşti” a intrat la 24 februarie în cinematografe, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Formal, „T2 Trainspotting” nu mai are exuberanţa inepuizabilă şi irepresibilă care a făcut din „Trainspotting” un film devenit baza unei adevărate religii cinefile pentru fanii săi (deşi păstrează o doză bună de energie în care comicul este la concurenţă cu melodramaticul). Dar e greu de spus dacă se putea altfel.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »