„T2 Trainspotting” & „Copacul cu poveşti”. Drame şi melodrame
https://www.ziarulmetropolis.ro/t2-trainspotting-copacul-cu-povesti-drame-si-melodrame/

CRONICĂ DE FILM Danny Boyle ţinteşte resursele de nostalgie după tinereţe ale spectatorilor, cu „T2 Trainspotting”, reîntâlnirea a patru personaje celebre după 20 de ani. În schimb, „Copacul cu poveşti”, de spaniolul J.A. Bayona, este o melodramă care evadează din când în când în fantastic, însă fără o mare îndrăzneală.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 februarie 2017

Devenit cult încă de la apariţia sa în 1996, „Trainspotting”, regizat de Danny Boyle după un scenariu de John Hodge şi celebrul roman omonim din 1993 al lui Irvine Welsh, era un bun exemplu că cinema-ul mainstream al anilor `90 încă mai era capabil să fie ireverenţios, nihilist, chiar dacă într-un stil atractiv-insidios (să nu uităm, filmul se infiltrase inclusiv la Oscar, unde primise o nominalizare pentru scenariu adaptat). Obrăznicie care a fost între timp uşor împinsă tot mai mult spre margine.

„T2 Trainspotting”, proaspăt prezentat la Festivalul de la Berlin, îşi are, bineînţeles, sursa tot într-un roman de Irvine Welsh („Porno”, publicat în 2002, care îi urmărea pe protagonişti la zece ani de la primele întâmplări), adaptat de acelaşi John Hodge.

În noul film al lui Danny Boyle (un regizor eclectic, cu certe reuşite, dar şi cu la fel de certe eşecuri), protagoniştii – Renton, Spud, Sick Boy şi Begbie – sunt reuniţi la două decenii de la marea lor despărţire, fiind jucaţi, în mod firesc, tot de Ewan McGregor, Ewen Bremner, Jonny Lee Miller şi Robert Carlyle.

Miza devine imediat evidentă: dacă, la 20 şi ceva de ani, respingerea prin droguri, furt sau băutură a tot ce era considerat valoare tradiţională şi revolta autodistructivă determinată de conştientizarea condiţiei marginale atât ca individ, cât şi ca popor (scoţian) păreau cel mai firesc lucru posibil, mai e loc de furie odată trecut de 40 de ani? Şi împotriva a ce?

Răspunsul pare a veni la fel de prompt: excentricitatea încă există, doar că s-a mai estompat şi s-a reorientat. Renton şi Sick Boy, împăcaţi formal, din interes, după reîntâlnirea degenerată în bătaie, vor să deschidă o saună-bordel cu fonduri europene, ajutaţi de o imigrantă din Bulgaria (frumoasa actriţă Anjela Nedyalkova). Spud pare cu adevărat hotărât să renunţe la droguri. Iar Begbie, proaspăt fugit din închisoare, îşi mai temperează duritatea (însă nu şi reflexele de spărgător) în faţa soţiei şi mai ales a băiatului său care se pregăteşte de facultate. Ceva, totuşi, s-a schimbat profund în aceşti rebeli – viaţa i-a mai îmblânzit şi i-a făcut chiar sentimentali.

Formal, „T2 Trainspotting” nu mai are exuberanţa inepuizabilă şi irepresibilă care a făcut din „Trainspotting” un film devenit baza unei adevărate religii cinefile pentru fanii săi (deşi păstrează o doză bună de energie în care comicul este la concurenţă cu melodramaticul). Dar e greu de spus dacă se putea altfel.

Şi asta pentru că ţinta nu mai este indignarea, protestul, manifestul (în era internetului despre care Renton îi vorbeşte imigrantei bulgare), ci atingerea resurselor de nostalgie după tinereţe ale spectatorilor.

De aici şi numeroasele trimiteri la filmul din 1996 (redate printr-un montaj de secvenţe atunci/acum), atât de insistente pe alocuri, încât filmul devine uşor autocomplezent şi ajunge în derivă narativă – răzbunarea lui Begbie pe Renton pentru trădarea de acum două decenii pare o miză prea mică pentru nişte foşti teribilişti inconştienţi, care făcuseră o filosofie de viaţă din sfidarea normelor şi a aşteptărilor.

„T2 Trainspotting” a intrat în cinematografe la 24 februarie, fiind distribuit de InterComFilm Distribution.

Ce începe melodramatic se termină şi mai melodramatic. Coproducţie SUA-Spania-Marea Britanie vorbită în engleză, „A Monster Calls” (tradus în română „Copacul cu poveşti”) este regizat de spaniolul J.A. Bayona, care devenea cunoscut în 2007 cu „El orfanato”, un hit de festival şi de gale de premiere, şi care este anunţat ca viitor autor al unui sequel din seria „Jurrasic World”.

Tot un fantasy este şi acest nou lungmetraj, care vine după un disaster film, „The Impossible”, din 2012. Şi are la bază un roman plasat în Anglia contemporană al scriitorului Patrick Ness, care semnează şi scenariul.

„A Monster Calls”, laureat cu mai multe premii Goya în Spania, printre care şi trofeul pentru cea mai bună regie, este de fapt o melodramă destul de convenţională, dublată de o evadare în fantastic şi chiar în animaţie, despre un copil de 12 ani confruntat cu boala incurabilă a mamei sale (Felicity Jones), cu insistenţele bunicii (Sigourney Weaver), cu venirile/plecările tatălui (Toby Kebbell) şi cu agresiunile unor colegi de şcoală. O cât se poate de clasică naraţiune despre maturizare, care ar veni odată cu prima ciocnire cu o dramă personală.

Copilul (Lewis MacDougall) şi privirea sa pătruzătoare sunt centrul de greutate al acestui film care se străduieşte cu orice preţ să asalteze emoţional spectatorul, însă tocmai caracterul său previzibil îi diminuează mult impactul. Sau, mai exact, îl fac mai puţin rafinat şi mai manipulator.

copacul cu povesti

Iar J.A. Bayona apelează în „atacul” său la un arsenal nu foarte sofisticat sau imaginativ, care cuprinde, printre altele, secvenţe sentimentale ce induc o supărătoare senzaţie de déjà-vu, un decupaj care serveşte eficienţa narativă, însă în detrimentul obţinerii unei atmosfere stimulante, şi o muzică dulceagă.

Evadările copilului în lumea imaginară dominată de monstrul-copac povestitor (Liam Neeson), preluat subconştient din desenele mamei sale, au un oarecare farmec, iar J.A. Bayona evită senzaţionalismul agresiv din majoritatea blockbuster-urilor americane cu diverse creaturi.

Din păcate, devine destul de repede evident că apariţiile monstrului reflectă de fapt tulburarea copilului cauzată de fricile care îl stăpânesc şi că împăcarea cu starea mamei sale înseamnă totodată eliberarea de aceste închipuri uşor repetitive, insuficient pregătite. Glisările între cele două lumi nu lasă loc de mari surprize. „A Monster Calls” se instalează încă de la început în unele convenţii, pe care J.A. Bayona nu mai încearcă până la final să le împrospăteze în vreun fel.

„Copacul cu poveşti” a intrat la 24 februarie în cinematografe, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Formal, „T2 Trainspotting” nu mai are exuberanţa inepuizabilă şi irepresibilă care a făcut din „Trainspotting” un film devenit baza unei adevărate religii cinefile pentru fanii săi (deşi păstrează o doză bună de energie în care comicul este la concurenţă cu melodramaticul). Dar e greu de spus dacă se putea altfel.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.