Teatrul Nottara, 70 de ani de existență!
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-nottara-70-de-ani-de-existenta/

Sub sloganul „Nottara 70 – mai tânăr ca niciodată”, Teatrul Nottara sărbătoreşte, în perioada 14 – 21 mai, 70 de ani de existenţă printr-un mini-festival. Sărbătoarea Teatrului Nottara va fi deschisă, pe 14 mai, la Sala George Constantin, cu spectacolul „Vestul singuratic” de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu, cu Florin Piersic jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Ioana Calotă/ Corina Dragomir.

Un articol de Petre Ivan|21 aprilie 2017

Din mini-festival nu vor lipsi spectacole ale Nottara-ului precum „Efecte colaterale” de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, „Aproape împreună” de Alan Alyckbourn, regia Felix Alexa, prezentat în avanpremieră, spectacolul-lectură „Karamazovii”, concept și regie Alexandru Mâzgăreanu, urmat de o discuție cu publicul, sau „Alcool”, pe versurile lui Ion Mureșan, în regia lui Mihai Măniuțiu.

În 1947, într-o fostă arenă de circ din Calea 13 septembrie, Teatrul Armatei (azi Nottara) își începe activitatea. Apoi, la scurtă vreme, sub conducerea directorului de scenă Al. Finți, se mută în clădirea construită de inginerul-arhitect Liviu Ciulley (tatăl regizorului Liviu Ciulei), din bulevardul Magheru.

În 1960, instituția de cultură iese de sub tutela Armatei și este pusă sub egida Consiliului Municipal al Capitalei. Acesta este momentul în care primește un nou nume: Teatrul „C. I. Nottara”, iar noul său director este strălucitul actor George Vraca.

Cu un început aflat sub oblăduirea a doi actori (unul patron spiritual și altul părintele care va reda artiștilor teatrul viu și liber în ciuda presiunilor politice ale perioadei) instituția va rămâne o prezență ce nu poate fi ignorată nici în breaslă, nici în rândul spectatorilor, arată sursa citată.

Mai tânăr ca niciodată, Teatrul Nottara sărbătorește! Suntem la primii 70 de ani de teatru, de povești, de amintiri, de spectacole și de miracole împărtășite. Au trecut ca un vis tehnicolor, creat din iubirea, harul și dragul artiștilor, tehnicienilor, oamenilor buni din birouri; vis împlinit prin spectatorii care au făcut posibilă întâlnirea dintre scenă și lume, dar și prin colegii care ne-au fost alături, indiferent de vreme și vremuri. – Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara.

De –a lungul timpului, pe scena Teatrul Nottara au jucat mari actori ai teatrului românesc precum: Gilda Marinescu, Margareta Pogonat, Melania Cîrje, George Calboreanu, George Constantin, Ștefan Iordache, Ștefan Radof, Emil Hossu și au montat regizori: Vlad Mugur, Dan Micu, George Rafael, Marietta Sadova, Radu Penciulescu, Lucian Pintilie sau Sanda Manu.

Foto: Teatrul Nottara – facebook

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.