Asist la o lecţie de profesionalism artistic, ce seamănă prea puţin cu o repetiţie, fiind mai degrabă un concert în toată regula, fără lumini şi public. Artistul este Ștefan Bănică. Alături de el sunt cele două trupe ale sale, The 50`s şi Rock n roll band, iar repetiţiile sunt dedicate concertelor sale acustice, din data de 7 şi 8 martie, de la Circul Globus.
Un articol de Judy Florescu|27 februarie 2014
Într-o iarnă deloc geroasă, un copil de 10 ani pășeste pentru prima dată într-o sală de spectacol, crezând că se află într-o sufragerie. E uimit să constate că fotoliile sunt ca niște scaune mai mici iar masa e imensă și joasă. Pe ea sunt urcaţi oameni mari, care vorbesc tare, dar duios. Stau în picioare, se iau în braţe sau îşi dau palme…
„Amuzanți mai sunt oamenii mari. Niciodată nu știi dacă se iubesc sau se urăsc,” îşi spune copilul, a cărui atenție fusese total acaparată de ceea ce se întâmpla pe acea masă asemănătoare unei lumi din basme, pe care oamenii mari se jucau serios.
Pe o altă ușă a clădirii, o tânără de 20 și ceva de ani pășeste pentru a mia oară într-o sală de spectacol. Deși cunoaște cu de-amănuntul toate fațetele industriei artistice din diferite împrejurări, tănâra tot mai crede cu înverșunare că magia spectacolului există indiferent de culisele sale.
Se așază pe cel mai apropiat fotoliu, îşi scoate carnețelul primit de la Teatrul de Operetă și începe să ia notițe. De fapt asta, cred cei din jurul ei că face. Ea, de fapt, scrie următoarele: Arta îi face speciali pe oameni sau arta devine specială prin contactul său cu oamenii? Cine e cel care creează: artistul sau omul? Arta îl creează pe om? Oare artiștii sunt ființe atât de complexe încât au nevoie să trăiască mai multe vieți ca să se desăvârșească sau pur și simplu oamenii fug de adevărata lor natură, investindu-se trup și suflet în activități artistice de tot soiul?
Sunet vivace de tobe, un acord jucăuș de chitară și un dans al degetelor pe clapele de pian, un cântec suav ca un electro-șoc la inimă. Podeaua vibrează. E un cutremur, apărut între realitate și închipuire. Întrebările referitoare la oameni versus artişti şi la procente încetează în clipa în care începe piesa „Înger pe pământ”.
Mă aflu la repetițiile unui concert acustic înaintea căruia orașul se îmbracă în haine gri de hârtie lucioasă și la care accesul este la fel de costisitor precum o călătorie cu avionul low-cost la Roma.
Foto/Video: Judy Florescu, la repetiţiile pentru concertele lui Ştefan Bănică
Acolo, în sala colorată de afișe, ce marchează data fiecărui concert important din cariera de peste două decenii a artistului, oamenii mari par niște copii la locul de joacă, unde pot crea în voie, nederanjați de orice lucru exterior și necreativ.
Iar când spun „copii” mă refer la entuziasmul cu care își practică meseria. Muzicianul rămâne muzician și când iese la pauza dintre repetiții, desenând note muzicale din fumul de țigară pe portativul unei conversații în care tot muzica este personajul principal.
Asist la o lecție de profesionalism artistic, ce seamănă prea puțin cu o repetiție, fiind mai degrabă un concert în toată regula, fără lumini și public. Artistul este Ștefan Bănică. Alături de el sunt cele două trupe ale sale, The 50`s şi Rock n roll band, iar repetiţiile sunt dedicate concertelor sale acustice, din data de 7 și 8 martie, de la Circul Globus.
Repetițiile au loc într-o iarnă aproape călduroasă, în care fotoliile din sala de spectacol sunt niște scaune mai mici, iar scena e o masă joasă imensă, pe care oamenii mari au transformat-o într-un tărâm al jocului, unde singura greșeală posibilă ar putea fi nevisarea, nemuzicalitatea şi, mai ales, tăcerea.
