VIDEO Ateliere de seară pentru copii, cu tema „Lacul lebedelor“, la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-ateliere-de-seara-pentru-copii-cu-tema-lacul-lebedelor-la-opera-nationala-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“, continuă seria activităţilor pentru copii cu atelierele tematice de seară „Lacul lebedelor“, un ultim modul de ateliere propus pentru luna iunie.

Un articol de Andrada Văsii|18 iunie 2013

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“, continuă seria activităţilor pentru copii cu atelierele tematice de seară „Lacul lebedelor“, un ultim modul de ateliere propus pentru luna iunie.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani și se va desfășura la sediul Operei Naţionale Bucureşti în zilele de 21, 23, 26 și 29 iunie, în intervalul orar 19.00-22.15, în paralel cu reprezentaţiile spectacolului de balet „Lacul lebedelor“ de Piotr Ilici Ceaikovski (regia şi coregrafia: Gheorghe Iancu), spectacol foarte îndrăgit care revine în acest sfârşit de stagiune în repertoriul Operei bucureştene.

Atelier tematic cu teatru, improvizație și arte plastice

Atelierul tematic „Lacul lebedelor“ are la bază povestea celebrului balet cu același titlu și se va desfășura într-un spațiu special amenajat pentru copii, în timp ce părinții vor urmări în Sala Mare a Operei Naționale București spectacolul de balet „Lacul lebedelor“ de Piotr Ilici Ceaikovski, în regia şi coregrafia lui Gheorghe Iancu.

Programul atelierului pentru copii va include momente de balet (coordonator – Ileana Sora), improvizaţie teatrală (coordonator – Valentino Tiron), arte plastice (21-23 iunie – coordonator Camelia Păsăroiu / 26-29 iunie – coordonator Radu Ioan Mihail), dar și jocuri interactive.

Atelierul se înscrie într-o serie mai largă de inițiative cultural-educative pentru copii ale Operei Naționale București, venind în sprijinul spectatorilor familiști, care pot astfel veni la Operă însoțiți de copii. Astfel, în timp ce părinții vizionează un spectacol, copiii iau parte la activități educative adecvate vârstei lor și coordonate de către artiști ai celor două instituţii muzicale partenere – actori, balerini, muzicieni, artiști plastici sau artiști păpușari.

Info :

Pentru fiecare atelier, sunt disponibile 15 bilete, la prețul de 11 lei, care pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Operei Naționale București sau online, de pe http://tickets.operanb.ro.

Foto credit: captură video „Interviu- Gheorghe Iancu (Lacul lebedelor)“

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.