VIDEO Surprize muzicale, proiecţii, invitaţi speciali şi multe premii la Bucharest Music Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-surprize-muzicale-proiectii-invitati-speciali-si-multe-premii-la-bucharest-music-film-festival/

În acest sfârşit de săptămână, la Bucharest Music Film Festival, bucureştenii se vor putea delecta cu un program divers, conceput pentru toate gusturile şi vârstele, cu invitaţi de marcă, suprize muzicale şi premii încântătoare.

Un articol de Andrada Văsii|29 iunie 2013

În acest sfârşit de săptămână, la Bucharest Music Film Festival, bucureştenii se vor putea delecta cu un program divers, conceput pentru toate gusturile şi vârstele, cu invitaţi de marcă, suprize muzicale şi premii încântătoare.

Astăzi, după nelipsita „Oră de dans“, prestigioasa Filarmonică Oltenia, condusă de dirijorul Costin Grigore, va susţine un  concert-eveniment, de la ora 19.30. Împreună cu celebrul violonist român de talie internaţională, Alexander Balanescu, muzicienii din Craiova promovează valoarea compoziţiilor şi a artei interpretative autohtone, printr-un repertoriu consistent: „Hora Staccato“ (C.Dinicu), „Olteneasca“ (P. Constantinescu), „Dans românesc“ (T.Rogalski) şi „Suita Lorenzaccio“ (A. Balanescu).

Proiecție din Dresda

De la ora 21.00, spectatorii adunaţi în Piaţa George Enescu vor putea urmări una dintre capodoperele lui Verdi: proiecţia celebrei opere „Rigoletto“, înregistrată la Opera de Stat din Dresda şi condusă de dirijorul Fabio Luisi. Spectacolul fascinează prin efervescenţa creaţiei şi bogăţia scenografică, precum şi prin strălucirea interpretativă a soliştilor: Diana Damrau, Juan Diego Florez şi Zeliko Lucic.

Seară magică de încheiere

Cea de-a VIII-a ediţie a Bucharest Music Film Festival, organizată de ArCuB, se va încheia cu o seară magică. Cei prezenţi duminică seară în Piaţa George Enescu vor avea prilejul de a trăi o experienţă culturală unică: un concert live al unui ansamblu de renume mondial, Spirit of Vienna Orchestra, condusă de carismaticul dirijor Willy Buchler. Prestigiosul ansamblu vienez îi propune audienţei un program de excepţie, din care nu vor lipsi fermecătoarele valsuri ale lui Johann Strauss.

De asemenea, spectacolul se va bucura de participarea binecunoscuţilor solişti Judith Halasz şi Marco di Sappia, artişti pasionaţi, care confirmă permanent că muzica este un mod de viaţă şi un spirit care, de sute de ani, trece liber orice graniţe.

Concertul susţinut de Spirit of Vienna Orchestra va fi urmărit şi de Excelenţa Sa Michael Schwarzinger, Ambasdor al statului Austriac la Bucureşti, care onorează publicul cu prezenţa domniei sale, în ultima seară a festivalului, alături de spectatori.

„Flautul Fermecat“ pe ecran mare

De la ora 21.00, publicul va putea urmări înregistrarea operei „Flautul Fermecat“ de W.A. Mozart, o producţie lirică de succes, sub bagheta dirijorului James Levine, care îi are ca solişti pe Matthew Polenzani, Wendy Bryn Harmer şi Kate Lindsey.

Ziua de duminică va fi un prilej de bucurie pentru spectatorii norocoşi, care au completat şi depus taloanele de concurs în urnele speciale şi care vor câştiga premiile puse la dispoziţie de sponsorii evenimentului: Ama Travel, ARCHOS şi Librăriile Adevărul.

Foto credit: ArCuB

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.