Dirijorul Vladimir Jurowski revine pe scena Festivalului Internațional George Enescu alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-vladimir-jurowski-revine-pe-scena-festivalului-international-george-enescu-alaturi-de-orchestra-operei-de-stat-bavareze/

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la Bucureşti alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susţine două concerte în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, eveniment desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Un articol de Ziarul Metropolis|12 septembrie 2023

Cele două evenimente fac parte din seria „Mari orchestre ale lumii” și vor avea loc miercuri, 13 septembrie, de la ora 20:00, și joi, 14 septembrie, de la ora 19:30, la Sala Mare a Palatului.

Cu programe ce includ opere de Wagner, Schumann, R. Strauss și Mahler, concertele promit două seri încărcate de emoție. Pe 13 septembrie pe scenă va urca și cunoscutul pianist Yefim Bronfman, alături de care Vladimir Jurowski are la activ numeroase concerte. Preludiul operei Tristan și Isolda de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian și orchestră op. 54 de Robert Schumann și Simfonia nr. 4 în sol major de Gustav Mahler, alături de soprana Louise Alder, vor fi interpretate de Orchestra Operei de Stat Bavareze.

Cel de-al doilea concert o are invitată pe violonista Vilde Frang, iar în program vor fi prezentate lucrările White Interment de Victoria Poleva, Concertul pentru vioară și orchestră de Alban Berg și Simfonia Alpilor op. 64 de Richard Strauss.

În prezent director muzical al Operei de Stat Bavareze, Vladimir Jurowski este un artist ale cărui legături cu Festivalul Internațional George Enescu și cu muzica marelui compozitor merg înapoi în timp: începând cu 2005, când a venit pentru prima dată la Festivalul Enescu alături de Orchestra Filarmonicii din Londra, Vladimir Jurowski s-a implicat activ în valorificarea și susținerea moștenirii muzicale a celui mai mare compozitor român, George Enescu. După ce a dirijat Simfonia a treia a lui George Enescu cu Orchestra Filarmonică din Londra pe scena Festivalului Enescu în 2013, Vladimir Jurowski a interpretat simfonia lui Enescu la Royal Festival Hall din Londra, iar opera Oedipe a fost prezentată în deschiderea Festivalului Enescu, ediția 2017. În perioada 2017 -2021 a fost director artistic al Festivalului Internațional George Enescu, fiind un promotor entuziast al muzicii enesciene în spațiul internațional.

Limbajul lui Enescu este într-atât de complex încât presupune un public special, un public iniţiat, capabil să desluşească acest limbaj. Muzica lui Enescu nu este deloc simplă – desigur există şi lucrări mai populare, cum sunt Rapsodiile Române, care se cântă pretutindeni în lume. Sunt şi ele lucrări frumoase, dar adevărata muzică a lui Enescu, muzica pentru care vibra – şi mă gândesc la capodopere precum Oedipe sau Simfoniile a II-a şi a III-a, Vox Maris şi altele – este extrem de complexă, deloc uşor de interpretat şi nici de înţeles. Aceste lucrări trebuie ascultate de mai multe ori şi abia atunci, încet, încet devin accesibile publicului. De aceea este nevoie ca aceste compoziţii să fie prezentate mai des, spunea Vladimir Jurowski despre muzica lui George Enescu.

Vladimir Jurowski s-a născut la Moscova, unde a studiat Conservatorul, continuând apoi studiile la Berlin și Dresda. Debutul său internațional a avut loc în 1995, la Festivalul Wexford, unde a dirijat opera Noapte de mai de Rimski-Korsakov. În același an a ajuns și pe scena celebrei Royal Opera House din Londra, unde a dirijat Nabucco de Verdi. De atunci, au urmat numeroase apariții pe cele mai mari scene ale lumii precum New York Metropolitan Opera, La Scala din Milano, Opera din Paris, Teatrul Bolșoi din Moscova sau Opera de Stat din Dresda. A fost dirijorul principal al Orchestrei Operei Comice din Berlin (1997 – 2001), director muzical al Festivalului Glyndebourne din Marea Britanie (2001 – 2012), director artistic al Festivalului Internațional George Enescu (2017 – 2021), director artistic al Orchestrei Academice de Stat a Federației Ruse „Evgeny Svetlanov” (2011–2021) și dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Londra (2007 – 2021), unde deține și azi titlul de dirijor emerit. În prezent, este dirijor principal și director artistic al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, director muzical al Operei de Stat Bavareze și artist principal al Orchestra of the Age of Enlightenment din Londra.

AGENDA ZILEI

Orchestra Filarmonicii George Enescu concertează azi în cadrul seriei Mari orchestre ale lumii.

Azi are loc concertul Cameratei Bern, condusă de violonista Patricia Kopatchinskaja, în cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu, de la ora 17:00. Acest concert eveniment, intitulat „Moartea și fata”, combină muzica clasică cu cea modernă pentru a crea un univers întunecat dar plin de imaginaţie. În program vor fi lucrări de August Nörmiger, Franz Schubert, Carlo Gesualdo şi György Kurtág. Biletele se găsesc aici.

Tot azi, în cadrul Seriei Mari Orchestre ale lumii, pe scena de la Sala Palatului urcă Orchestra Filarmonicii George Enescu, cu începere de la ora 19:30, alături de Corul Filarmonicii George Enescu. Orchestra va fi dirijată de Hannu Lintu iar Corul de către Iosif Ion Prunner, cu Carmen Lidia Vidu regizor multimedia. Programul concertului va fi Billy Bud, operă în concert, de Benjamin Britten. Biletele se găsesc aici.

PROGRAMUL ZILEI: MARȚI 12.09

17.00 CONCERTELE DE LA ATENEU

Ateneul Român

CAMERATA BERN

PATRICIA KOPATCHINSKAJA vioară și conducere muzicală

 

Moartea și fata

Nörmiger Dance of Death (ar. Michi Wiancko)

Anonim Cântare bizantină pe Psalmul 140 pentru vioară solo și orchestră de coarde (ar. de PatKop)

Schubert Cvartetul de coarde nr. 14 în re minor D 810, Moartea și fata (ar. pentru orchestră de coarde de PatKop)

Schubert Moartea și fata D 531 (ar. pentru voce și orchestră de coarde de Michi Wiancko)

Gesualdo Moro, lasso, al mio duolo, Caietul VI

Kurtág Ligatura-Message to Frances-Marie (The Answered Unanswered Question) op. 31b

Kurtág Ruhelos din Kafka-Fragmente pentru vioară op. 24

20.00 MARI ORCHESTRE ALE LUMII

Sala Palatului

ORCHESTRA ȘI CORUL FILARMONICII GEORGE ENESCU

HANNU LINTU dirijor

IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului

CARMEN LIDIA VIDU regizor multimedia

 

Britten Billy Budd (operă în concert)

 

PETER WEDD Căpitanul Vere de pe HMS Indomitable (tenor)

VILLE RUSANEN Billy Budd (bariton)

TIMO RIIHONEN John Claggart, maestru de arme (bas)

JONATHAN MCGOVERN Mr. Redburn, prim-locotenent (bariton)

ANDREW FOSTER-WILLIAMS Mr. Flint, comandant (bas-bariton)

DANIEL OKULITCH Locotenentul Ratcliffe (bas-bariton)

CHRISTOPHER GILLETT Red Whiskers, un om înrolat forțat (tenor)

MIHAI DAMIAN Donald (bariton)

MATTI TURUNEN Dansker, un bătrân marinar (bas)

TUOMAS MIETTOLA un novice (tenor)

CHARLES RICE prietenul novicelui (bariton)

COSMIN IFRIM Squeak (tenor)

BARNABY REA nostrom (bas)

JACOB PHILLIPS prim ofițer (bariton)

EDWARD GRINT ofițer secund (bas)

PAUL CURIEVICI gabier (tenor)

 

EVENIMENTE CONEXE:

BUCUREȘTI

27.08 – 24.09

Sala Palatului, Foaier etaj

WOLFGANG – O INSTALAȚIE-PERFORMANCE FILMATĂ ÎN VR, DE GIGI CĂCIULEANU
Art Production Foundation with the support of JTI producători
Gigi Căciuleanu idee, regie, coregrafie
Wolfgang Amadeus Mozart muzica
Corina Boboc-Giorgescu design spațiu/costume
Sică Grădișteanu light designer
Les Ateliers NOMAD post-producție 360VR
Camera 360: 24ore7zile
Lelia Marcu-Vladu Regina Nopții
Lari Giorgescu Visătorul
Ana Iacob ArlecchinA
Bogdan Iacob ColombinO

Concept:

Patru personaje evoluează într-un spațiu mozartian atemporal:

  • Wolfgang – visătorul trăind printre năluciri și teatrale fantome…
  • ColombinO & ArlecchinA – o parafrază a celebrului cuplu de commedia dell’arte care se nutrește de certuri și împăcări amoroase…
  • Regina Nopții – eterna divă mozartiană…

Cine visează pe cine? Toate permutările sunt nu numai posibile, dar și dorite… Fără cuvinte… Numai muzica vorbește ca să înșire fiecăruia a sa poveste…

Un moment de deconectare coregrafică, poetică și imersivă.

27.08 – 24.09

Sala Palatului
MUZEUL ENESCU ÎN TIMPUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU
George Enescu în Franța
Expoziție foto-documentară ce valorifică documente din arhiva Muzeului Național George Enescu.

CRISTINA ANDREI, ADINA SIBIANU concepție și realizare
OANA CARIANOPOL grafică

1.09 – 24.09

UNMB

MUZEUL ENESCU ÎN TIMPUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU

George Enescu pe continentul american

Expoziție foto-documentară bazată pe reconstituirea prodigioasei activități muzicale ale lui George Enescu, desfășurată în multiple ipostaze (compozitor, violonist, dirijor, pianist) în perioada 1923-1950.

IRINA NIȚU concepție și realizare

HORIA NIȚU grafică

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema acestei ediții este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe www.festivalenescu.ro.

Biletele se pot achiziționa din platforma Eventim.

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București

Sponsori principali: Rompetrol, BRD – Groupe Société Générale

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L’Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA,  Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR; ALTHAUS, BIGOTTI

Cu sprijinul: Yokko,  Paradigma Film, Crowdfavorite, RPG Security, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti; Ministerul Antreprenoriatului si Turismului
Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center

Partener de mobilitate: Blue
Partener de vizibilitate: Xiaomi România

Parteneri media principali: Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack

Parteneri media: Europa FM, ELLE, Alist Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Evenimentul istoric, evz.ro, Leviathan,  IQads, Ziarul Metropolis, The Institute, LiterNet.ro, Urban.ro, Catchy.ro, PRESShub.ro, Modernism.ro, Life.ro

Foto: Cătălina Filip, Simon Pauly, AndradaPavel.

 

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.