10 mai, Ziua Regalității, sărbătorită în absența Regelui Mihai
https://www.ziarulmetropolis.ro/10-mai-ziua-regalitatii-sarbatorita-in-absenta-regelui-mihai/

O ceremonie de decorare a Principesei Maria va deschide, miercuri, seria de evenimente organizate cu ocazia Zilei Regalităţii (10 mai), care va include şi două concerte, un maraton regal, un simpozion şi tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, desfăşurate în absenţa Regelui Mihai I.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2014

Ziua Regalităţii va fi marcată de Familia Regală a României prin mai multe evenimente, care se vor desfăşura în perioada 7-10 mai.

Seria de evenimente va debuta miercuri, la Palatul Elisabeta din Bucureşti. De la ora 19.00, va avea loc în Sala Regilor ceremonia de învestire a Principesei Maria cu Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, anunță Mediafax.

Ceremonia va fi urmată de un dineu, oferit cu ocazia sărbătorii de 10 mai. La eveniment vor participa reprezentanţi ai autorităţii politice, ai societăţii civile şi ai mediului privat. În cadrul evenimentului, Camerata Regală va susţine un recital de muzică clasică şi contemporană.

Din partea Familiei Regale vor participa la aceste evenimente, pe lângă Principesa Maria, Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.

Principesa Maria, fiica cea mică a Regelui Mihai şi Reginei Ana, s-a născut la Copenhaga, în 1964. A făcut studii de puericultură. Lucrează la New York, în domeniul relaţiilor publice, în cadrul unei companii private, potrivit site-ului Familiei Regale.

Regele Mihai şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Seria de evenimente dedicate zilei de 10 mai va continua cu simpozionul „Carol I, o viaţă dedicată României”, care se va desfăşura vineri, de la ora 10.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (BCU) din Bucureşti. Instituţia aniversează centenarul inaugurării Palatului Fundaţiei Regale. Deschiderea oficială a avut loc în prezenţa fondatorului său, Regele Carol I.

La simpozionul organizat de BCU vor participa Principesa Moşenitoare şi Principele Radu, dar şi personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice.

Totodată, Radiodifuziunea Română va organiza în ajunul sărbătorii de 10 mai, vineri, de la ora 19.00, la Sala Radio din Capitală, un Concert Regal. Publicul va putea asculta „Simfonia a IX-a” de Ludwig van Beethoven, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Din partea Familiei Regale vor lua parte la concert Principesa Maria şi Principele Nicolae.

Sâmbătă, 10 mai – cele mai multe evenimente dedicate Zilei Regalităţii

Sâmbătă, de la ora 8.00, va fi dat startul la cea de-a treia ediţii a Maratonului Regal. Participanţii vor alerga pe un traseu de 10,5 kilometri în jurul parcului Herăstrău. Atât startul, cât şi sosirea şi premierea vor avea loc la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

La startul maratonului concurenţii vor fi întâmpinaţi de Principele Nicolae, iar premierea câştigătorilor va avea loc la Palatul Elisabeta, începând cu ora 15.00, în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta.

Totodată, sâmbătă, de la ora 11.00, Familia Regală va depune flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal din Capitală. La ceremonie vor lua parte Principesa Moştenitoare, Principele Radu, Principesa Maria şi Principele Nicolae.

De asemenea, gărdina Palatului Elisabeta va găzdui cea de-a V-a ediţie a Garden Party, evenimentul urmând să aibă loc sâmbătă, de la ora 17.30.

Evenimentul, devenit tradiţie, va aduce împreună 6.000 de invitaţi, printre care personalităţi ale autorităţii politice centrale şi locale, personalităţi ale mediilor academic, cultural, ştiintific şi politic, personalităţi ale societăţii civile şi mediului de afaceri, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic şi ai Clerului. Cei 6.000 de invitaţi reprezintă toate judeţele ţării şi Republica Moldova.

Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, considerată în prezent cea mai titrată orchestră de suflători din România, va susţine un concert în grădina palatului. La fel ca în anii precedenţi, Iacarii Acrobaţi îşi vor da concursul, survolând Palatul Elisabeta.

La Garden Party vor lua parte Principesa Moşenitoare, Principele Radu, Principesa Maria şi Principele Nicolae.

Evenimentele dedicate Zilei Regalităţii se vor încheia cu un concert susţinut sâmbătă, de la ora 19.00, de Camerata Regală, la Ateneul Roman. La concert vor lua parte Principele Radu şi Principesa Maria.

Foto: wikipedia

23
/12
/19

Piesa „Dor de casă” interpretată de Cuza de la „Noaptea Târziu”, George Hora, Irina Rimes și actrița Carmen Tănase, și care a fost lansată pe 17 decembrie, a devenit în câteva zile imnul nostalgic al tuturor românilor plecați la muncă în străinătate, și care și-ar dori mai mult decât orice pe lume să ajungă acasă de Sărbători.

17
/12
/19

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din București – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiștii care vor urca marți, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piața Constituției se numără O-Zone, Haddaway și Milli Vanilli.

15
/12
/19

Vineri, 20 decembrie 2019, artistul Alexandru Andrieș va urca pe scena Unteatru pentru deja tradiționalul concert de Crăciun „Andrieș la Unteatru”.

10
/12
/19

Vineri, 13 decembrie, la Sala Radio, violonistul ALEXANDRU TOMESCU, care se bucură de privilegiul de a cânta pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu, va interpreta, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră creat în 1957 de compozitorul român Dumitru Capoianu (1929-2012).

08
/12
/19

VUNK a lansat videoclipul baladei de dragoste 5,3. Cântecul este extras de pe cel mai nou album al formației, „Domnul Portocaliu și Mașina Timpului“.

08
/12
/19

Opera Națională București prezintă duminică, 8 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Peer Gynt” de Edvard Grieg și „Carmina Burana” de Carl Orff, coregrafia poartă semnătura lui Davide Bombana, costumele, decorul și luminile au fost create de către Mario De Carlo, asistent scenografie Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, Corul Operei Naționale București a fost pregătit de către Daniel Jinga, iar Corul de copii de către Smaranda Morgovan.

08
/12
/19

Un eveniment de prim rang în lumea muzicii: ediţia 2019 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc, desfăşurată la Ateneul Român din Bucureşti, și care iniţiate de soprana Mariana Nicolesco s-au impus din nou ca un revelator extraordinar al comorii de peste 10.000 de lieduri româneşti, fondate pe vechiul cântec de dor.

05
/12
/19

Două ansambluri de muzică contemporană aduc publicului colinde contemporane, dar și o selecție de colinde tradiționale mai puțin cunoscute transpuse într-un limbaj muzical actual, înainte de Sărbători, pe scena Teatrelli. Concertul este programat pentru 10 decembrie, de la ora 19 și reunește ansamblul SonoMania și pe artiștii Maria Balabaș, Mihai Balabaș, Călin Torsan și Marina Pingulescu.