„Revelion 2020. Disco Night Fever”, în Piața Constituției
https://www.ziarulmetropolis.ro/revelion-2020-disco-night-fever-in-piata-constitutiei/

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din Bucureşti – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiştii care vor urca marţi, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piaţa Constituţiei se numără O-Zone, Haddaway şi Milli Vanilli.

Un articol de Liliana Matei|17 decembrie 2019

Tradiționalul concert de Revelion în aer liber din București a fost inspirat anul acesta de energia și exuberanța mișcării disco și îi va face atât pe nostalgici, cât și pe cei tineri să fredoneze unele dintre cele mai cunoscute refrene de dans din anii ’80-’90 și de la începutul anilor 2000. În cele peste șase ore de petrecere, staruri internaționale și artiști români vor aduce la „Revelion 2020. Disco Night Fever” hituri care au marcat generații întregi.

Capete de afiș, trioul de senzație din Republica Moldova, O-Zone cântă pe aceeași scenă cu Haddaway și cu rapperul american Turbo B., fostul solist al trupei Snap!. Lista invitaților străini este completată de artiștii din spatele numelui Milli Vanilli Experience (Face meets Voice) care vin la București pentru petrecerea de Revelion din Piața Constituției.

Printre invitații serii se numără și unele din cele mai longevive și de succes trupe din România ca Holograf și Vunk, dar și Horia Brenciu & HB Orchestra, iar trupa André cântă la „Revelion 2020. Disco Night Fever” la puțin timp după ce și-a anunțat revenirea în muzica românească. Un alt nume important pentru muzica dance din România, trupa 3rei Sud Est va interpreta atât single-ul proaspăt lansat, dar și piese din topul discotecilor, iar Ovidiu Komornyik & OK Band va completa lista artiștilor prezenți la „Revelion 2020. Disco Night Fever”. Seara se va încheia cu un spectaculos show de artificii.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.