100% ROMANTIC – Concertul de închidere a stagiunii de la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/100-romantic-concertul-de-inchidere-a-stagiunii-de-la-sala-radio/

Vineri, 22 iunie (19.00) Orchestra Naţională Radio închide stagiunea de concerte (2017-2018) de la Sala Radio printr-un eveniment special de neratat! Ceaikovski şi Brahms, Sub bagheta dirijorului vienez SASCHA  GOETZEL

Un articol de Petre Ivan|21 iunie 2018

SASCHA  GOETZEL, care a colaborat cu artiști celebri precum Plácido Domingo, José Carreras, Anna Netrebko, Renée Fleming, Joyce DiDonato, este protagonistul unui concert 100% romantic, cu două dintre emoționantele capodopere ale romantismului muzical: Ceaikovski – Concertul nr. 1 în pentru pian şi orchestră și Brahms – Simfonia nr. 1.

Cunoscuta lucrare semnată de Ceaikovski va fi un prilej deosebit de a o aplauda pe DANA BORȘAN – solistă a Orchestrelor și Corurilor Radio – pianistă cu o activitate artistică foarte variată ce înseamnă peste 900 de concerte şi recitaluri în țară, dar și în Germania, Franţa, Irlanda, Norvegia etc.

Dana Borsan

Povestea concertului de pian creat de Ceaikovski este una foarte controversată. Respins inițial de pianistul și dirijorul rus Nikolai Rubinstein – căruia se spune că Ceaikovski ar fi dorit să îi dedice lucrarea sa – concertul a devenit ulterior una dintre cele mai cunoscute și mai des interpretate partituri pentru pian compuse vreodată.

În mod ironic, lucrarea care i-a produs poate cea mai mare suferință s-a dovedit a fi una dintre creațiile care i-au asigurat posteritatea lui Ceaikovski. Din cauza respingerii inițiale a concertului, compozitorul a dedicat lucrarea pianistului și dirijorului german Hans von Bülow, care a interpretat premiera absolută a lucrării în 1875, la Boston, în SUA!

În partea a doua a serii veți asculta Simfonia nr. 1 semnată de Brahms, despre care creatorul ei spunea că 21 de ani s-au scurs între primele schițe și definitivarea lucrării, în 1876. Același Hans von Bülow – de care se leagă premiera concertului lui Ceaikovski – a denumit simbolic partitura lui Brahms ca ”a X-a simfonie de Beethoven”.

Există o strânsă legătură între tema principală din finalul simfoniei lui Brahms și cea din finalul Simfoniei a IX-a a lui Beethoven, fapt care nu este o întâmplare și nicidecum un plagiat cum au încercat să sugereze anumiți detractori, ci o intenție declarată a lui Brahms de a aduce un omagiu marelui Beethoven.

Foto: 100% ROMANTIC Concertul de închidere a stagiunii de la Sala Radio – Ozge Balkan

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.