12 Years a Slave – premiat de New York Film Critics Online
https://www.ziarulmetropolis.ro/12-years-a-slave-premiat-de-new-york-film-critics-online/

Lungmetrajul 12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a primit titlul de cel mai bun film al anului 2013, duminică, din partea New York Film Critics Online.

Un articol de Andrada Văsii|10 decembrie 2013

Lungmetrajul „12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave“, regizat de Steve McQueen, a primit titlul de cel mai bun film al anului 2013, duminică, din partea New York Film Critics Online.

Membrii asociaţiei New York Film Critics Online – care nu trebuie confundată cu New York Film Critics Circle, o altă organizaţie de critici, care a oferit titlul de cel mai bun film al anului lungmetrajului „American Hustle”, săptămâna trecută – i-au premiat pe Chiwetel Ejiofor la categoria „cel mai bun actor” şi pe Lupita Nyong’o la categoria ,,cea mai bună actriţă în rol secundar”.

Într-un an cinematografic fără un favorit cert pentru sezonul Oscarurilor, New York Film Critics Online a premiat filme recompensate deja săptămâna trecută (,,American Hustle”, ,,Her”, ,,Inside Llewyn Davis”), dar şi câteva pelicule despre care s-a vorbit destul de mult, fără a fi însă premiate la galele recente, notează Mediafax.

Premiul pentru întreaga distribuţie a revenit filmului ,,American Hustle”, iar cineastul Alfonso Cuaron, regizorul filmului ,,Gravity”, a fost desemnat cel mai bun regizor al anului.

Chiwetel Ejiofor a fost desemnat cel mai bun actor, graţie rolului din pelicula ,,12 Years a Slave”, iar Cate Blanchett a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol principal, pentru ,,Blue Jasmine”.

La categoria ,,cel mai bun scenariu” s-a impus Spike Jonze (,,Her”).

12 Years a Slave

Chiwetel Ejiofor, în „12 Years a Slave“ 

Lupita Nyong’o a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar pentru evoluţia ei din ,,12 Years a Slave”, iar cel mai bun actor în rol secundar a fost ales Jared Leto pentru prestaţia sa din filmul ,,Dallas Buyers Club”.

Lungmetrajul ,,La vie d’Adèle” a fost desemnat cel mai bun film străin, pelicula ,,The Wind Rises” s-a impus la categoria ,,cel mai bun film de animaţie”, iar ,,The Act of Killing” a fost desemnat ,,cel mai bun documentar”.

Adèle Exarchopoulos s-a impus la categoria ,,cel mai bun debut”, graţie rolului din filmul francez ,,La vie d’Adèle”, iar premiul ,,cel mai bun regizor debutant” a revenit cineastului Ryan Coogler, autorul filmului ,,Fruitvale Station”.

Premiul pentru cea mai bună imagine a revenit peliculei ,,Gravity”, iar pelicula ,,Inside Llewyn Davis” s-a impus la categoria „muzică de film sau coloană sonoră”.

Totodată, membrii asociaţiei New York Film Critics Online au alcătuit Topul 10 al celor mai bune filme ale anului 2013: ,,12 Years a Slave”, ,,Before Midnight”, ,,La vie d’Adèle”, ,,Dallas Buyers Club”, ,,Gravity”, ,,Her”,,Inside Llewyn Davis”, ,,Nebraska”, ,,Philomena”, ,,Prisoners” şi ,,The Wolf of Wall Street”.

Premiile decernate de asociaţiile de critici şi de alte jurii din industria cinematografică americană influenţează adeseori alegerile făcute de membrii Academiei de film americane, care selectează peliculele, actorii şi producătorii ce vor fi nominalizaţi la Oscar.

Foto credit: Cinemagia, foto din 12 Years a Slave

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.

27
/11
/13

Între 29 noiembrie-3 decembrie, noua ediţie a festivalului de film românesc de la New York, Making Waves: New Romanian Cinema, pune stăpânire pe Film Society of Lincoln Center, iar între 5-10 decembrie, Jacob Burns Film Center va deveni gazda festivalului.

27
/11
/13

Marea Britanie a fost marea câştigătoare anul acesta la Gala Emmy, la New York, primind trei trofee, inclusiv pentru cel mai bun actor (Sean Bean), dar şi cel pentru excelenţă (J.J. Abrams).

26
/11
/13

În cartea „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre“ (Editura All), Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.

25
/11
/13

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează astăzi, de la ora 20.10, filmul „Efectul Genovese“, regizat de Jon Gostin, în seria de premiere produse recent de televiziunea publică, prin intermediul Casei de Producţie TVR.

23
/11
/13

Astăzi, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ion Caramitru. Cinefilii români vor putea urmări două dintre filmele sale reprezentative: ,,Ştefan Luchian’’ (de la ora 14.10) şi ,,Între oglinzi paralele’’ (de la ora 20.10).