Tipătescu (terminând de citit o frază din jurnal): „… Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!… Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!…” (indignat) „Eu vampir, ‘ai?… Caraghioz!” – O scrisoare pierdută (1883), Ion Luca Caragiale. Astăzi se împlinesc 165 de ani de la naşterea celui mai important dramaturg român.
Un articol de Petre Ivan|30 ianuarie 2017
Ion Luca Caragiale a venit pe lume la 30 ianuarie 1852, în localitatea Haimanale, din județul Dâmbovița.
A fost elev al Gimnaziului ”Petru și Pavel” din Ploiești, iar studiile liceale au fost finalizate la București. Ulterior, a absolvit cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din București, la Clasa de mimică și declamație a lui Costache Caragiali, unchiul său (1868-1870).
A lucrat de-a lungul anilor în multe instituții. A fost copist la Tribunalul de Prahova, sufleur la Iași, în trupa lui Mihail Pascaly, sufleur și copist la Teatrul Național din București.
A ocupat și posturi ca revizor școlar, funcționar la Regia Monopolurilor Statului, profesor la liceul particular ”Sf. Gheorghe” din București, director general al teatrelor (în stagiunea 1888-1889).
A debutat în gazetărie la revista ”Ghimpele”, unde a realizat rubricile ”Varietăți” și ”Una-alta” (1873-1875) și la ziarul ”Timpul” (1878-1881), a colaborat la numeroase publicații cu cronici dramatice, schițe, traduceri: ”Albina Carpaților”, ”Convorbiri literare”, ”Epoca”, ”Literatura și arta română”, ”Noua revistă română”, ”Românul”, ”Telegraful”, ”Tribuna”, ”Universul literar”, ”Viața nouă”.
În perioada mai-iunie 1877 a editat revista de umor în format de buzunar ”Claponul”, un ”Calendar al Claponului” (1878), ziarul ”Moftul român” (1893, împreună cu A. Bacalbașa; 1901), publicația ”Vatra” (1901, împreună cu I. Slavici și G. Coșbuc).
Creația lui Caragiale cuprinde piese de teatru, Momente și schițe, nuvele, majoritatea satirizând lumea Capitalei sau provinciei din perioada sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX.
Comedia în două acte ”O noapte furtunoasă”, scrisă în 1878, a avut premiera la 18 ianuarie 1879, la Teatrul Național din București. A fost publicată în ”Convorbiri literare” în oct.-nov. 1879) și este considerată o capodoperă a dramaturgiei românești.
Farsa într-un act ”Conu Leonida față cu reacțiunea” a fost publicată la 1 februarie 1880 și a avut premiera la 16 aprilie 1912, la Teatrul Național din București.
Leonida: Aşa, cum îţi spusei, mă scol într-o dimineaţă, şi, ştii obiceiul meu, pui mâna întâi şi-ntâi pe „Aurora Democratică”, să văz cum mai merge ţara. O deschiz… şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: „11/23 Făurar… a căzut tirania! Vivat Republica!”
Comedia în patru acte ”O scrisoare pierdută” a fost publicată în 1884 și a avut premiera la 13 noiembrie 1884, tot la Teatrul Național din București.
Succesul acestei comedii a depășit așteptările, o contribuție deosebită având actorii din distribuție — I. Petrescu (Trahanache), C. Nottara (Tipătescu), I. Niculescu (Cațavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton Leonteanu (Brânzovenescu), St. Iulian (Pristanda), N. Mateescu (Cetățeanul turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe). Caragiale a fost chemat de două ori la rampă pentru a primi aplauzele publicului. Piesa a avut după premieră 11 reprezentații consecutive.
Caţavencu: (cătră grupul lui) Ei, cum să-l trimeţi în Cameră, nene, pe stimabilul? Nu zic, are ideile, opiniile lui – şi eu respect ideile, numai să fie sincere, şi el e sincer, n-ai ce zice, – respect la orice opiniune!… Dar să-ţi vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, şi să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive… asta nu mai merge… Astfel de opiniuni nu le respect, să-mi dea voie să-i spui…
Primul volum al lui Caragiale, ”Teatru”, prefațat de Titu Maiorescu, prin studiul său din 1885, ”Comediile d-lui I. L. Caragiale”, a apărut în cursul anului 1889.
”Domnul Goe”, ”Vizită”, ”Bubico”, ”Tren de plăcere”, ”Petițiune”, ”Căldură mare”, ”Un pedagog de școală nouă”, ”Ultima oră”, ”Inspecțiune”, ”High-life”, ”Telegrame”, ”Justiție” sunt doar câteva dintre cele mai celebre schițe scrise de I.L. Caragiale.
Ca nuvelist, Caragiale a scris proză de observație psihologică și naturalistă (”O făclie de Paști”, ”Păcat”, ”Două loturi”, ”În vreme de război”) și fantastică (”La hanul lui Mânjoală”, ”Kir Ianulea”).
„Știi ce?… Am să mă duc la București… cunosc orașul… (că mai umblase de multe ori p-acolo) e loc de petrecere. Banul e scump; învârtit bine, aduce peste sută la sută; vorba veche: dacă ești sărac, du-te-ntr-o politie bogată… din ce scapă pântre degete altora, poți culege destul; dacă ești bogat, du-te-ntr-una săracă… din orice firimitură dă s-aducă un nevoiaș la gură, îi smulgi peste jumătate”.
A tradus din operele lui Mark Twain, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe ș.a., iar opera sa a fost, la rândul ei, tradusă în numeroase limbi.
În primăvara anului 1905 Ion Luca Caragiale s-a stabilit la Berlin, împreună cu familia, în urma decepțiilor din plan social și cultural, care au culminat cu scandalosul proces al plagiatului (1901-1902) inventat de scriitorul obscur Caion (Constantin Al. Ionescu-Caion), referitor la piesa ”Năpasta”.
La 9/22 iunie 1912, I.L. Caragiale a murit la Berlin, în locuința din Schoneberg. Ioan Slavici a scris atunci necrologul „Un om mare”.
Foto: Ion Luca Caragiale – facebook
