2.200 de proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri
https://www.ziarulmetropolis.ro/2-200-de-proiecte-dedicate-centenarului-marii-uniri/

Secretarul de stat în Ministerul Culturii, şef al Departamentului Identitate Naţională, Paul Claudiu Cotîrleţ, a declarat luni, la Târgu-Jiu, că la nivel naţional au fost acceptate 2.200 de proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri, pentru care Guvernul a alocat suma de 150 de milioane de lei.

Un articol de |16 ianuarie 2018

Paul Claudiu Cotîrleţ a afirmat că, din cele 56 de proiecte depuse de instituţiile din judeţul Gorj la Ministerul Culturii, au fost declarate eligibile 47, printre acestea numărându-se cele ale Primăriei Târgu-Jiu, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Consiliului Judeţean, Muzeului Judeţean, Bibliotecii Judeţene, precum şi cele ale mai multor primării din judeţ.

În total sunt 2.200 de proiecte acceptate, 47 sunt în judeţul Gorj, sunt conferinţe, expoziţii, reabilitări, reconsolidări, construcţii de monumente noi. Ne bucurăm de sprijinul Guvernului, suma este de 150 de milioane de lei la nivel naţional, nu vă pot spune încă suma pe judeţul Gorj, dar va fi considerabilă. – Paul Claudiu Cotîrleţ

Totodată, el a menţionat că Programul „Acces Centenar” va debuta în luna februarie, iar suma alocată va creşte faţă de anul trecut.

Programul Acces Centenar va debuta în luna februarie, este dedicat ONG-urilor şi asociaţiilor, noi săptămâna următoare clarificăm paşii ce trebuie a fi urmaţi, în genere vor fi cei de anul trecut, de la prima ediţie, doar suma cred că va fi modificată, va fi una mult mai mare. Vă pot spune suma – 50.000 de lei era maximul data trecută, acum sperăm cel puţin la 100.000 de lei. – Paul Claudiu Cotîrleţ

Centenarul Marii Uniri, Foto: Samoila Marza

Prezent luni la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, unde a avut loc Ziua Culturii Naţionale, în cadrul căreia s-a desfăşurat deschiderea oficială a Programului cultural „2018 – Centenarul Marii Uniri”, secretarul de stat a afirmat că „oraşul Târgu-Jiu a fost şi rămâne în istorie şi în conştiinţa publică prin cel puţin două mari repere de înaltă ţinută”.

„Se cuvine să amintim astăzi, în anul Centenarului, despre luptele eroice din zona Defileului Jiului, purtate pe frontul de sud din Munţii Carpaţi în octombrie 1916, când trupele române, comandate de generalul Ion Dragalina, au desfăşurat bătălia pentru apărarea celei mai favorabile artere de legătură cu Transilvania, reuşind întârzierea coloanelor inamice. (…) Ansamblul Sculptural de la Târgu-Jiu, omagiul adus eroilor marelui război de către sculptorul român Constantin Brâncuşi, cel care a aşezat România în patrimoniul cultural universal, este cea de-a doua mare contribuţie pe care oraşul Târgu-Jiu o oferă întregii ţări şi pretutindeni”, a mai spus Paul Claudiu Cotîrleţ în discursul său cu prilejul deschiderii Programului cultural „2018 – Centenarul Marii Uniri”.

Foto: Centenarul Marii Uniri – Samoila Marza

28
/11
/13

Fotografia e o lașitate și e un fapt radical. Fotograful știe că nu trebuie să creeze lumea din nou; dar oriunde oricând s-ar afla, lumea întreagă se află cu el aici și acum.

27
/11
/13

Art in Bucharest și Ziarul Metropolis te invită sâmbătă, 30 noiembrie, la o plimbare prin Bucureștiul artistic. Participă la concurs și te vei putea întâlni cu sculptorul Lucian Țăran, cu artistul vizual Zoița Delia Călinescu și cu imaginile unuia dintre cei mai cunoscuți fotografi contemporani, Josef Koudelka.

22
/11
/13

,,Visare - Portretul Zettinei Urechia", de Nicolae Grigorescu, deţine recordul pentru cel mai scump desen vândut într-o licitaţie românească de artă, după ce, joi, la Licitaţia de Alb Negru organizată de casa Artmark, a fost adjudecat cu suma de 11.000 de euro, dublul preţului de pornire.

15
/11
/13

Pictura monumentală „Carolus Magnus”, realizată de pictorul român din Germania Emil Ciocoiu, a fost prezentată publicului, în premieră mondială, în cadrul expoziţiei retrospective a artistului, desfăşurată la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

11
/11
/13

Marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la Institutul Francez, Sala Elvire Popesco, are loc lansarea albumului Sonoro Conac, care cuprinde lucrările fotografului Șerban Mestecăneanu și texte scrise de Luiza Zamora, cu un concept grafic semnat de Corina Duma.

23
/10
/13

După o premieră furtunoasă la început de lună, Camera 0001|FABRICA DE VISE revine cu două reprezentaţii sâmbătă şi duminică, pe 26 şi 27 octombrie, de la ora 20.00 la Centrul Naţional al Dansului, Sala Stere Popescu (Bd. Mărăşeşti 80-82).