2.500 de artiști străini și 500 de artiști români, la Festivalul “George Enescu” ediția 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/2-500-de-artisti-straini-si-500-de-artisti-romani-la-festivalul-george-enescu-editia-2015/

După 15 ani de negocieri, Orchestra Filarmonicii din Berlin vine pentru prima oară în România. În premieră, Simfonia a III-a de George Enescu ajunge pe una dintre cele mai importante scene din lume, la Londra

Un articol de Petre Ivan|22 octombrie 2014

Aproximativ 2.500 de artiști străini și 500 de artiști români vin la ediția din 2015 a Festivalului “George Enescu”, cel mai mare eveniment cultural internațional organizat de România și cel mai puternic promotor al creației și valorilor marelui compozitor român, intrat în patrimoniul mondial, George Enescu.

Ediția 2015 va avea loc între 30 august și 20 septembrie, la Sala Palatului și Ateneul Român din București și va găzdui 58 de concerte în săli, precum și multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieței Festivalului”, care se va desfășura între 3 și 20 septembrie, și a ”Bucureștiului Creativ”.

Ediția 2015 a Festivalului Enescu aduce în premieră la București, după 15 ani de discuții, Orchestra Filarmonicii din Berlin va urca pe scena Sălii Palatului pe 3 septembrie 2015, sub bagheta legendarului Sir Simon Rattle.

Orchestra Filarmonicii din Berlin a fost desemnată de prestigioasa revistă britanică “Gramophone” în top 10 cele mai bune orchestre din Europa (2006) și votată a doua cea mai bună orchestră din lume (2008), după Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam – care va concerta de asemenea în cadrul Festivalului Enescu

Dirijorul Simon Rattle

Dirijorul Simon Rattle

2015, pe 19 și pe 20 septembrie.

O orchestra americană de prestigiu vine și ea în premieră în Festival – San Francisco Symphony – și va interpreta și o lucrare de George Enescu.

Festivalul va găzdui 58 de concerte în săli și multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieței Festivalului”, care se va desfășura între 3 și 20 septembrie și a ”Bucureștiului Creativ”, care reunește zeci de artiști și inițiative private și publice deopotrivă.

Celebrul dirijor Zubin Mehta revine în 2015 în Festival, alături de Israel Philharmonic, cu două concerte programate pe 31 august și pe 1 septembrie. Li se alătură formații precum Filarmonica din Viena, Orchestra Operei din München, Staatskapelle Dresden – dirijată de Christina Thielemann, London Symphony Orchestra – dirijata de Iona Marin, Orchestra din Sankt Petersburg, Filarmonica din Viena, Filarmonica din Monte Carlo,

Vor fi prezenți în Festival câştigători ai concursului „George Enescu” : Alexandru Tomescu, Valery Sokolov, Stefan Tarara, Vlad Stănculeasa alături de Agnes Baltsa şi Elisabeta.

Foto: Festivalul “George Enescu” ediția 2015 – festivalenescu.ro

30
/08
/14

Eugen Doga va susține primul său concert în aer liber la București, duminică, 31 august, la ora 18.00, în Parcul Titan. Cele mai frumoase compoziții ale sale vor putea fi ascultate în cadrul Zilei limbii române, eveniment organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, al Primariei sectorului 3.

29
/08
/14

Casa de Producţie TVR a programat luni, 1 septembrie, de la ora 19.45, difuzarea pe TVR 2 a spectacolului cu piesa „Fii cuminte, Cristofor!” de Aurel Baranga, în regia Dianei Lupescu, o producţie a Teatrului „George Ciprian” din Buzău, înregistrată în studiourile TVR.

29
/08
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara vor fi recompensaţi cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

28
/08
/14

Astăzi, începând cu ora 17.00, se desfăşoară ultima LecTURA de vacanță pe pajiştea din Parcul Izvor. Iubitorii de carte şi pasionații de citit vor putea face schimb de cărți, vor beneficia de o sală de lectură în aer liber, de ateliere și concursuri cu premii istețe, anunţă organizatorii.

27
/08
/14

CRONICĂ DE FILM. „Camera groazei”, un film danez cu succes la publicul din țara sa, este un thriller care bifează corect, dar fără vervă și originalitate, mărcile genului. Filmul lui Mikkel Norgaard se păstrează într-o zonă mainstream și afișează o sfioșenie surprinzătoare, atât narativ, cât și vizual.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.