3.000 de spectatori au sfidat capriciile vremii la Gala de deschidere TIFF 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/3-000-de-spectatori-au-sfidat-capriciile-vremii-la-gala-de-deschidere-tiff-2018/

Cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a început, vineri seara, cu proiecţia sold outa controversatului film israelianFoxtrot. Ploaia puternică s-a oprit chiar înainte ca filmul multi-premiatului regizor Samuel Maozsă fie proiectat, în premieră naţională, pe cel mai mare ecran din ţară, în prezenţa a 3000 de spectatori, la Gala de deschidere TIFF 2018.

Un articol de Petre Ivan|26 mai 2018

Președintele TIFF, Tudor Giurgiu, a deschis seara cu un discurs despre amploarea pe care  a luat-o festivalul în ultimii ani.  „TIFF 2018 este o ediție aflată sub semnul excelenței cinefile, a provocării, a nostalgiei și a melancoliei’’, a subliniat, la randul său, Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.

Chirilov i-a îndemnat pe toți iubitorii de film să-l redescopere pe marele cineast Ingmar Bergman în retrospectiva #Bergman100 pregătită de către festival și să urmărească cele 10 titluri care sfidează normele actuale din secțiunea „A fi sau a nu fi politic corect?”.

Două mari personalități ale României au fost omagiate în deschiderea TIFF 2018. Mihai Chirilov i-a dedicat această ediție marelui regizor Lucian Pintilie. În memoria regretatei Doina Cornea, unul dintre cei mai puternici opozanți ai regimului comunist, în seara de gală a rulat pe cel mai mare ecran din România scurtmetrajul Păpușa, în regia lui Marius Dumitru Șopterean, despre lupta celei care a fostun simbol al curajului și al rezistenței în istoria recentă a României.

Seara a continuat cu proiecţia Foxtrot, un film foarte aşteptat de publicul TIFF care a avut şansa să ia contact cu creațiile regizorului Samuel Maoz încă din 2010 când acesta a venit la Cluj cu primul său lung metraj. Doamna Tamar Samash, Ambasadoarea Israelului în România, apășit vineri seară pe covorul roșu alături de echipa de producție a filmului. Regizorul Samuel Maoz, starul israelian Lior Ashkenazi și tânărul actor Yonaton Shiray s-au declarat copleșiți de atmosfera din Cluj. Samuel Maoz se va întâlni cu publicul clujean și duminică, de la ora 17:00, fiind invitatul special al primei întâlniri dintre invitații festivalului și cinefili în TIFF Lounge.

După o primă zi marcată de săli pline încă de la prima oră, TIFF 2018 continuă sâmbătă și duminică cu „Weekend la castel”. Timp de două zile castelul Banffy de la Bonțida va deveni terenul de joacă al micuților pe timp de zi. Programul de ateliere și jocuri interactive va continua, după asfințit, cu proiecții-eveniment, cine-concerte și petreceri spectaculoase. Aproape 500 de cinefili vor urmări sâmbătă, 26 mai, proiecția Grădina plăcerilor (1925), primul film regizat de Alfred Hitchcock, acompaniată live de ansamblul Notes & Ties. 

Proiectat duminică seară tot la Castelul Banffy, Tokyo Vampire Hotel, filmul regizorului japonez Sion Sono, filmat parțial în România, inclusiv în Cluj, va fi urmat de Full Moon Party, petrecere horror organizată de festivalul „Lună Plină” și Vinyl, Rum, Tapas & Wine.

Spațiu al realității virtuale, al noilor forme de storytelling și cinema,infiniTIFF se deschide, oficial, sâmbătă. Programul bogat al zilei de sâmbătă include și vernisajul expoziției Ingmar Bergman and his legacy in fashion and art, la care admiratorii operei marelui cineast suedez sunt invitați începând cu ora 17:00, la Muzeul de artă.

Proiecțiile eveniment se vor ține lanț și duminică, pe 27 mai. Tăcerea celorlalți / El silencio de los otros/The Silence of Others (r. Almudena Carracedo, Robert Bahar), povestea victimelor dictaturii lui Franco, victime care încă luptă pentru dreptate, va rula începând cu ora 15:30, la Cinema Florin Piersic.

Seara, de la ora 19:00, Radu Preda, Președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și jurnalistul Cristian Tudor Popescu vor participa la o dezbatere privindDreptul la memorie, organizată la TIFF Lounge, în Piața Unirii. Tot de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților, comedia romantică mutăSafety Last! (1923) va fi acompaniată live de pianistul și organistul Samuel Liégeon.

Aproape 900 de invitați sunt așteptați la Cluj pe perioada TIFF 2018. Printre ei, Márta Mészáros, autor de marcă al cinematografiei maghiare, care luni seară, la Cinema Florin Piersic, va primi Premiul pentru întreaga carieră. Evenimentul va fi marcat de proiecția Aurora Boreală/ Aurora Borealis (2017), cel mai recent film pe care regizoarea îl semnează.

Foto: TIFF 2018 – Vlad Cupsa, Chris Nemes, Marius Maris

 

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.