30 de filme. 30 de ani de CINEMA POST-CEAUȘESCU
https://www.ziarulmetropolis.ro/30-de-filme-30-de-ani-de-cinema-post-ceausescu/

„The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution”, cel mai amplu program dedicat vreodată cinematografiei româneşti în Statele Unite ale Americii, care celebrează în 30 de filme trei decenii de cinema de după căderea regimului comunist, va avea loc la Film Forum din New York între 15 şi 26 noiembrie 2019.

Un articol de Liliana Matei|8 noiembrie 2019

Vestea execuției dictatorilor Nicolae și Elena Ceaușescu în ziua de Crăciun a anului 1989 a cutremurat lumea. Pe măsură ce țara se dezmorțea, adaptându-se aerului nou de libertate, cineaștii i-au prins ritmul și zbaterile în filme care au cucerit critica internațională. Această colecție de 30 de filme celebrează 30 de ani de cinema de după căderea regimului ceaușist, începând cu anii ’90, când regizorii au avut, în sfârșit, libertatea de a arăta Epoca de Aur așa cum a fost ea în realitate (Timișoara, decembrie 1989, Videograme dintr-o revoluție, Balanța (foto), Hotel de lux, Stare de fapt, Cel mai iubit dintre pământeni, E pericoloso sporgersi), trecând prin frenezia anilor de debut ai Noului Cinema Românesc (Marfa și banii, Moartea domnului Lăzărescu, A fost sau n-a fost?, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, California dreamin’ (nesfârșit)), până la decada curentă, când apar în continuare voci importante (Aferim!, Câini, Soldații: Poveste din Ferentari, Pororoca).

În anul 2005, o comedie neagră de trei ore despre un om pe moarte făcea istorie, reînviind cinemaul românesc. Moartea domnului Lăzărescu este unul dintre filmele care au marcat nașterea unei revoluții artistice, o mișcare ce a stârnit, la nivel internațional, un interes crescând asupra unei generații excepționale de cineaști”, spune Mihai Chirilov, directorul artistic al Making Waves și co-curator. „El a stimulat, totodată, redescoperirea unor filme importante din trecut, care ofereau o genealogie curentului pe care criticii l-au numit Noul Cinema Românesc. În 1990, regizorii care s-au trezit brusc eliberați de sub tirania cenzurii s-au grăbit să spună povești din trecutul lor recent. În următoarele două decenii, regizorii mai tineri și-au întors privirea către același trecut, dar cu alți ochi, aducând o perspectivă nouă asupra regimului comunist. Chiar și atunci când disecau cu sânge rece prezentul, umbrele întunecate ale trecutului încă le străbăteau poveștile, ca niște fantome familiare. Astăzi, mai rămâne de rezolvat enigma Revoluției însăși, care imploră o încheiere. Cele mai noi filme sapă în același trecut, mai îndepărtat, dar la fel de relevant, dar există și escapism, cu precădere în filme de gen. În ciuda aparentei ei diversități, această vastă retrospectivă este o excelentă lecție de istorie servită în cea mai agreabilă formă: filmele”.

Cinematografia românească din ultimii 30 de ani are o relevanță cu totul aparte în America de azi”, spune David Schwartz, fondator al Cinema Projects și co-curator al retrospectivei. „Filmele îți arată cum schimbările politice dramatice și tensiunile dintre autoritarism și democrație afectează societatea la un nivel foarte intim. Cu umor și intuiție dramatică, filmele românești sunt formidabile în a dezvălui felul în care politica afectează viața cotidiană”.

Cele 30 de filme românești din cei 30 de ani trecuți de la căderea comunismului, prezentate anul acesta la Film Forum, marchează un ciclu al libertății creative în cinemaul românesc”, declară Corina Șuteu, președintele festivalului Making Waves și co-curator. „Este o serie unică, oferind cea mai complexă și provocatoare perspectivă asupra talentului pe care-l regăsim în diferitele generații de cineaști români din 1990 încoace. E puținul pe care-l putem face ca să le onorăm talentul – să ne asigurăm că vocea lor se aude în lumea asta mare”.

Regizorii Andrei Ujică, Tudor Giurgiu și Constantin Popescu și actorul Andi Vasluianu, ambasador al Making Waves, se vor alătura proiecțiilor de la Film Forum New York.

Reputată organizație de film din New York, Film Forum a găzduit de-a lungul timpului premierele americane ale mai multor filme din program – Moartea domnului Lăzărescu, A fost sau n-a fost?, Marți, după Crăciun sau Poziția copilului – contribuind la întâlnirea publicului american cu ceea ce avea să se numească ulterior Noul Cinema Românesc și la recunoașterea acestor filme în rândul criticii.

O selecție a retrospectivei va pleca în turneu prin Statele Unite până în luna mai 2020. Startul va fi dat chiar în această iarnă, în California, la UC Berkeley Art Museum and Pacific Film Archive (BAMPFA), cu un program care va include 13 titluri ce vor rula între 6 decembrie 2019 și 27 februarie 2020, urmată de Romanian Film Festival in Seattle (ianuarie – aprilie 2020) și Lightbox Film Center din Philadelphia (martie 2020). Programul retrospectivei în Cambridge, MA, Washington, DC, Phoenix, Chicago, Los Angeles și alte orașe americane este în prezent în curs de precizare și va fi anunțat în luna decembrie.

Ca în fiecare an, Making Waves va prezenta la cea de-a 14-a ediție și o selecție a celor mai bune filme românești recente, între 5 și 10 decembrie, la Jacob Burns Film Center (Pleasantville, New York), partenerul de durată al evenimentului. Programul va fi anunțat în 11 noiembrie.

The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution este organizat de Festivalul Making Waves și Cinema Projects, produs de Corina Șuteu și Oana Radu, și curatoriat de Mihai Chirilov, David Schwartz (Cinema Projects) și Corina Șuteu.

Making Waves: New Romanian Cinema este un festival de film românesc cu tradiție în New York. Produs și curatoriat de Corina Șuteu, Mihai Chirilov și Oana Radu – nucleul echipei care a inițiat și organizat evenimentul începând din 2006 –, festivalul este prezentat de Asociația Film ETC, în parteneriat cu organizații importante din New York, precum Film Society of Lincoln Center, BAM, Jacob Burns Film Center și, anul acesta, Film Forum.

Proiect realizat cu sprijinul Trust for Mutual Understanding, al Uniunii Cineaștilor din România, al Dacin Sara, al Centrului Național al Cinematografiei, al Blue Heron Foundation și a numeroși donatori individuali.

Selecția retrospectivei “The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution”

Timișoara, decembrie 1989 | Ovidiu Bose Paștină, 1991

Balanța | Lucian Pintilie, 1992 [Restaurare digitală 4K]

Hotel de lux | Dan Pița, 1992

Videograme dintr-o revoluție | Andrei Ujică & Harun Farocki, 1992

E pericoloso sporgersi | Nae Caranfil, 1993

Cel mai iubit dintre pământeni | Șerban Marinescu, 1993

Stare de fapt | Stere Gulea, 1995

Senatorul melcilor | Mircea Daneliuc, 1995

Train de vie/Trenul vieții | Radu Mihăileanu, 1998

Marfa și banii | Cristi Puiu, 2001

Niki ardelean, colonel în rezervă | Lucian Pintilie, 2003

Marele jaf comunist | Alexandru Solomon, 2004

Moartea domnului Lăzărescu | Cristi Puiu, 2005

A fost sau n-a fost? | Corneliu Porumboiu, 2006

Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii | Cătălin Mitulescu, 2006

4 luni, 3 săptămâni și 2 zile | Cristian Mungiu, 2007

California dreamin’ (nesfârșit) | Cristian Nemescu, 2007

Călătoria lui Gruber | Radu Gabrea, 2008

Amintiri din epoca de aur | Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Hanno Höfer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, 2009

Marți după Crăciun | Radu Muntean, 2010

Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu | Andrei Ujică, 2010

Crulic, drumul spre dincolo | Anca Damian, 2011

După dealuri | Cristian Mungiu, 2012

Domestic | Adrian Sitaru, 2012

Despre oameni și melci | Tudor Giurgiu, 2012

Poziția copilului | Călin Peter Netzer, 2013

Aferim! | Radu Jude, 2015

Câini | Bogdan Mirică, 2016

Soldații. Poveste din Ferentari | Ivana Mladenović, 2017

Pororoca | Constantin Popescu, 2017

Mai multe detalii despre program și calendarul proiecțiilor sunt disponibile în pagina web, Facebook ale festivalului și trailer.

11
/03
/15

Miercuri, 18 martie, începând cu ora 19.00, Sala ARCUB se transformă din nou într-un spațiu de întâlnire al cinefililor, pentru cea de-a doua ediție a CineȘoc la ARCUB. Filmul lunii martie este Animal Kingdom (2010), în regia lui David Michôd, producție ce îi are în distribuție pe Guy Pearce, Joel Edgerton, Jacki Weaver și Ben Mendelsohn.

10
/03
/15

“Buumes”, de Martin Guggisberg, “Keith Reynolds Can't Make It Tonight”, de Felix Massie, “Lothar”, de Luca Zuberbühler, “Cai putere”, de Daniel Sandu şi “A Mile in These Hooves”, de James Brylowski sunt câştigătorii Comedy Short Film Festival @ Plaza România, singurul festival de scurtmetraje de comedie organizat într-un mall din România (și desfășurat la Cinema Movieplex).

10
/03
/15

Concursul The Pitch, unul dintre cele mai populare proiecte la ediția de anul trecut, revine la Festivalul Internațional de Film NexT (15 - 19 aprilie, Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO). Cineaștii aflați la început de drum se pot înscrie, pentru al doilea an consecutiv, în cursa pentru un premiu de 5.000 de euro, bani acordați pentru producția unui scurtmetraj.

09
/03
/15

De la Summit Entertainment vine pe marile ecrane Insurgent – un film cu Shailene Woodley, Theo James, Kate Winslet și Naomi Watts, parte a seriei Divergent, în regia lui Robert Schwentke. Insurgent se lansează în România pe 20 martie, în IMAX 3D.

09
/03
/15

Angelina Jolie este subiectul unei serii de fotografii alb-negru, care o prezintă pe actriţă în intimitate, singură şi alături de unii dintre copiii ei, pictorialul fiind realizat de soţul vedetei, actorul Brad Pitt.

08
/03
/15

Teatrul „Gong” Sibiu și microFILM prezintă duminică, 15 martie, de la orele 18:00 și 20:30, proiecția de gală a filmului „Aferim!” în regia lui Radu Jude, câștigătorul trofeului „Ursul de Argint” la Festivalul de Film de la Berlin din acest an.

08
/03
/15

Robert De Niro a plătit fiscului american suma de 6,4 milioane de dolari, după ce autorităţile au pus sechestru pe un apartament pe care starul îl deţine în cartierul newyorkez Tribeca, încercând să îl oblige astfel pe actor să îşi achite taxele datorate.

06
/03
/15

Actorul Bruce Willis va debuta pe Broadway într-un spectacol de teatru ce va avea la bază romanul "Misery" scris de Stephen King.

06
/03
/15

"Erotic Shorts", o colecţie curajoasă de scurtmetraje prin care este înfăţişată "chimia" iubirii, va fi prezentată pe 20 şi 21 martie, la CinemaPRO din Bucureşti, la ediţia de primăvară a ShortsUP.

06
/03
/15

"Aferim!", lungmetrajul pentru care Radu Jude a fost premiat cu Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin, va avea premiera nord-americană la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Tribeca de la New York, în secţiunea Spotlight.

06
/03
/15

De la regizorul District 9 şi Elysium, “Chappie” aduce pe marile ecrane povestea unei lumi ce se află sub controlul poliţişti androizi robotizaţi. Oamenii nu se pot înţelege cu ei, nu pot negocia nimic, pentru că roboţii sunt atotputernici,” explică regizorul Blomkamp.

05
/03
/15

CRONICĂ DE CARTE Apărută recent în limba română la editura UNATC Press, „Note despre cinematograf” a lui Robert Bresson este la fel ca stilul filmelor marelui şi neîncadrabilului cineast: suplă, austeră, fără ornamente inutile şi mereu în căutarea esenţei cinematografului.