Cum gândea Bresson cinematograful
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-idei-bressoniene-despre-cinematograf/

CRONICĂ DE CARTE Apărută recent în limba română la editura UNATC Press, „Note despre cinematograf” a lui Robert Bresson este la fel ca stilul filmelor marelui şi neîncadrabilului cineast: suplă, austeră, fără ornamente inutile şi mereu în căutarea esenţei cinematografului.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 martie 2015

Volumul este o cercetare liberă asupra a ceea ce îi este specific cinematografului, a ceea ce îl face măreţ şi îl diferenţiază de celelalte arte, în special de teatru şi de „teatrul filmat” sau, în accepțiune bressoniană, „cinema”.

Cartea este de asemenea cel mai potrivit ghid pentru a înţelege mai bine opera regizorului francez. Pentru că tot ceea ce Bresson „teoretizează”, sub forma unor note care pot fi citite în orice ordine, este regăsibil în marile sale filme. Ideile centrale ale gândirii sale puriste despre cinematograf şi-au găsit exemplificarea în filmografia sa şi sunt tot atâtea repere din care s-au inspirat, conştient sau nu, o bună parte a cineaştilor îndrăzneți ai trecutului sau ai prezentului.

Bresson credea cu tărie în forţa cinematografului ca artă de sine stătătoare şi extrem de incisivă, în capacitatea de a surprinde şi reda adevărul cu mijloacele proprii. De aceea, nu-i plăceau „imaginile frumoase”, „filmele de artă”: „Nu fotografii frumoase, nu imagini frumoase, ci imagini, fotografii necesare”.

Era convins de unicitatea aparatului de filmat (mecanică+artă), de valoarea sa de a transcende aparenţele şi de a ajunge la ceea ce nici ochiul omenesc nu poate observa: „Camera ta surprinde, fără să ştie, ceea ce niciun ochi omenesc nu poate surprinde, ceea ce niciun creion, nicio pensulă sau nicio pană nu poate fixa, şi le fixează cu indiferenţa scrupuloasă a unei maşinării”.

Şi ce captează camera în optica lui Bresson? „Nu doar mişcări fizice imposibil de captat cu creionul, cu pensula sau cu pana, ci şi anumite stări de spirit recongnoscibile doar după anumite indicii pe care numai ea le percepe”.

Cinematograful poate să ajungă, în opinia sa, la un „miez al miezului care nu se lasă surprins nici de poezie, nici de filozofie, nici de dramaturgie”. Pentru asta este nevoie ca cineastul să nu filmeze „pentru a ilustra o teorie sau pentru a arăta bărbaţi şi femei limitaţi la aspectul lor exterior, ci pentru a descoperi din ce material sunt făcuţi”.

Cineastul francez a fost un maestru al preciziei şi simplităţii în film (şi în scris) şi al ascetismului ideatic, respingând „cantitatea, enormitatea, falsitatea mijloacelor”. Nu credea în filmele încărcate de psihologie – „fără psihologie (genul care descoperă doar ceea ce poate exlica)” – şi, mai ales, nu era convins de utilitatea muzicii nondiegetice, a comentariului muzical.

„Fără muzică de acompaniament, de susţinere sau de întărire. Fără niciun fel de muzică (Excepţie făcând, desigur, muzica interpretată de instrumente vizibile)”, scria Bresson, care considera, totodată, că „muzica ocupă tot spaţiul, fără a aduce un plus de valoare imaginii pe care o însoţeşte”.

Robert-BressonDiviniza în schimb mijloacele specifice cinematografului, cele care completează puterea primară a camerei de filmat şi care dau sens imaginilor. În primul rând, montajul şi ritmul: „Montaj. Trecerea de la imagini moarte la imagini vii. Totul înfloreşte iar” sau „Nimic nu e durabil decât dacă se integrează în ritmuri. Modelează fondul după formă şi sensul după ritmuri”.

Iar muzicii el îi opunea forţa „zgomotelor” controlate: „Să organizezi zgomotele dezorganizate (ceea ce crezi că auzi nu e ceea ce auzi) ale unei străzi, ale unei gări feroviare, ale unui aerodrom… Să le reiei unul câte unul, în linişte, şi să dozezi amestecul”.

În cinematograf, aşa cum îl circumscrie Bresson, văzul şi auzul capătă o importanţă egală, însă imaginea şi sunetul nu trebuie fie în concurenţă pentru a capta atenţia spectatorului: „Dacă ochiul e total subjugat, să nu dai urechii nimic sau aproape nimic (Şi invers: dacă urechea e total subjugată, să nu dai nimic ochiului). Nu putem fi în acelaşi timp numai ochi şi numai urechi”.

O parte semnificativă a cărţii este dată de notele despre „model”, termenul pe care el în foloseşte în completarea celui de „actor”, tot pentru a marca diferenţa dintre cinematograf, pe de o parte, şi teatru sau teatru filmat (cinema), de cealaltă parte. Replicile personajelor din filmele lui Bresson sunt recunoscute pentru lipsa oricărei inflexiuni a vocii, a emoţiei rostirii, a emfazei. Tonul dialogurilor, în general scurte, este uniform, nespectaculos. Iar actorii „nu joacă”, ci pur şi simplu sunt: „Ideea nu e ca actorii să joace „simplu” sau „interiorizat”, ci să nu joace deloc”.

Actorii nu sunt decât instrumente (nu simboluri), mijloace pentru a ajunge la „esenţă”, la simpla existenţă: „Model. Esenţa lui pură”; „Model. Suflet, corp – inimitabile”; „Model. Să-i reduci la minimum ponderea conştiinţei. Prinde-l strâns într-un angrenaj în care nu poate fi decât el însuşi şi în care tot ce face nu poate fi decât util”.

„Note despre cinematograf” este, indiscutabil, o carte esenţială pentru a descifra viziunea unui cineast situat dincolo de orice val sau curent. Dar şi pentru a înţelege mai bine valoarea şi mecanismele cinematografului ca artă. Este un poem în care gânduri pătrunzătoare (şi, uneori, radical-polemice) iau forma unor sentinţe sclipitoare. O profesiune de credință originală, percutantă și deosebit de instructivă deopotrivă pentru cineaști și cinefili.

Tradusă de Iulia Gorzo (după ediţia în franceză din 1976) şi avându-i pe criticii Andrei Gorzo şi Andrei Rus ca redactor şi, respectiv, editor, „Note despre cinematograf” face parte din noua colecţie „Cineaşti despre cinema” iniţiată de UNATC Atelier de film.

Cele mai cunoscute filme ale lui Robert Bresson: „Jurnalul unui preot de țară” (1951), „Un condamnat la moarte a evadat” (1956), „Hoţul de buzunare” (1959), „La întâmplare, Balthazar” (1966), „Mouchette” (1967), „Banii” (1983).

Bresson teoretician. Zece principii despre cinematograf

● Cinematograful este un mod de a scrie cu imagini în mişcare şi cu sunete.

● Cinematograful, artă militară. Să pregăteşti un film ca pe o bătălie.

● Trebuie să se simtă sufletul şi inima filmului tău, dar de făcut să-l faci ca pe o muncă manuală.

● Cinematograful presupune o expediţie de explorare pe o planetă necunoscută.

● Imaginile trebuie să se încarce de emoţie prin uniunea lor intimă.

● Să surprinzi clipe. Spontaneitate. Prospeţime.

● Să emoţionezi nu prin imagini emoţionante, ci prin legăturile dintre imagini, care le conferă viaţă şi, în acelaşi timp, emoţie.

● Să-ţi vezi filmului ca pe o combinaţie de linii şi de volume în mişcare, în afară de ceea ce ilustrează şi semnifică.

● Filmul tău trebuie să-şi ia zborul. Enfaza şi pitorescul nu-l lasă să-şi ia zborul.

● În acest limbaj al imaginilor, trebuie să pierdem complet noţiunea de imagine. Imaginile trebuie să excludă ideea de imagine.

18
/10
/21

Din 15 octombrie, a intrat în librării „Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată” de Suleika Jaouad, volum publicat în limba română de Editura Humanitas, în colecția „Memorii/Jurnale” (traducere de Ines Simionescu, Anca Lăcătuş şi Andreea Niţă). La 22 de ani, autorea primea un diagnostic înfricoșător: leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire. Aceasta este povestea ei!

16
/10
/21

După ce a publicat jurnalul lui Dostoievski și o parte din scrisorile lui Cehov, Editura Polirom a tipărit recent o a doua ediție a scrierilor extraliterare ale lui Bulgakov, sub titlul „Corespondență. Jurnale”, în traducerea semnată de Ana-Maria Berzuleanu și cu prefața lui Ion Vartic.

11
/10
/21

Editura Humanitas vă invită marți, 12 octombrie, ora 19.30, online&live, la o discuție despre acest volum la care vor participa Alexandru Stermin, Carmen Strungaru, etolog, și Ciprian Mihali, profesor de filosofie contemporană la Universitatea Babes Bolyai. Moderator: Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural. Partener: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

11
/10
/21

Vaclav Smil nu are telefon mobil, apare rar în public și crede că doar „Cifrele nu mint”. Un adevărat maestru al interpretărilor statistice, Vaclav Smil este un artist care descrie lumea prin intermediul cifrelor. „Aștept fiecare nouă carte a lui Smil așa cum așteaptă unele persoane un alt film din seria Războiul Stelelor”, spunea Bill Gates despre omul de știință de origine cehă.

08
/10
/21

Romanul „Ereditate” (Editura Trei, 2021), semnat de tânărul scriitor francez Miguel Bonnefoy, a fost recompensat cu Premiul Librarilor în acest an în Franța și desemnat alegerea României la Premiul Goncourt 2020. „Un roman magic", după cum sublinia publicația Le Figaro.

08
/10
/21

„Big Sur”, „capodopera lui Kerouac”, după cum o numea scriitorul și criticul american Richard Meltzer, recent apărută în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Vlad Pojoga, este cartea pe care v-o propunem pentru acest sfârșit de săptămână.

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.