300 de copii pe scena Cantus Mundi de la Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/300-de-copii-pe-scena-cantus-mundi-de-la-iasi/

Corurile reunite Cantus Mundi din Ucraina, Republica Moldova şi România au cântat împreună sub bagheta Annei Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin, pe scenele ieşene, marcând inaugurarea secţiunii de concurs Cantus Mundi din cadrul Festivalului – Concurs Coral Internaţional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, ediţia a III-a, desfăşurată pe 4 iulie la Casa de Cultură a Studenţilor, Sala Gaudeamus.

Un articol de Petre Ivan|7 iulie 2015

Obiectivele festivalului includ creşterea gradului de implicare a tinerilor din ţară şi străinătate în spectacole şi concerte corale, dezvoltarea capacităţii concurenţilor de a lucra în echipă și sensibilizarea publicului larg în legătură cu bogăţia şi frumuseţea muzicii corale.

Comisia de jurizare, formată din dirijorii Anna Ungureanu, Voicu Popescu – dirijorul Corului de Copii Radio – și Elena Marian – dirijor al corurilor de copii de la Chişinău -, a stabilit câștigătorii.

Laureații Cantus Mundi la secţiunea „Coruri ale Școlilor de Muzică”:

Locul I: Corul de copii Fusion Sound al Școlii de muzică – Odessa, Ukraina, Dirijor Vermrdovskaia Elisabeta

Locul II: Corul de copii Lira al Şcolii de muzică nr. 7 – Odessa, Ukraina, Dirijor Savenko Nataliia

Locul II: Corul Şcolii de muzică nr. 4 Clopoţeii lui Radonejskii – Ivano Frankovsk, Ukraina, Dirijor Svetlana Grebeniuk

Locul III: Corul Şcolii de muzică George Enescu – Bălţi, Republica Moldova, Dirijor Ana Cuscenco

Îi felicit pe organizatori pentru că au reuşit să pună la punct o ediţie atât de complexă, în cadrul căreia au participat mai bine de 1000 de muzicieni şi care s-a încheiat cu o gală extraordinară. Aceasta a fost transmisă în direct de Televiziunea Română şi a fost deschisă de Corul Madrigal, împreună cu copiii Cantus Mundi. Vom reveni cu drag la Iaşi pentru că astfel de mişcări, la o asemenea magnitudine, trebuie susţinute  cu toate puterile.” – Anna Ungureanu, dirijor al Corului Naţional de Cantus Mundi Cameră Madrigal  – Marin Constantin şi Director Artistic Cantus Mundi.

La secțiunea „Coruri Școli Gimnaziale” au obținut premii următoarele ansambluri corale:

Locul I: Corul Lia-Ciocârlia – Chişinău, Republica Moldova, Dirijor Svetlana Istrate

Locul II: Corul Ding-Dong al Școlii Gimnaziale “George Tutoveanu”, Bârlad, Dirijor Ana Maria Rusu

Locul III: Corul de copii Cantanti al Asociației Culturale Kratima din Timişoara, Dirijor Maria Gyuris

Locul III: Corul Meloritm al Palatului Copiilor – Bucureşti, România, Dirijor Elena Maria Nicolai

Mențiune Specială: Corul Diamond al Şcolii Gimnaziale “Constantin Erbiceanu”, Comuna Erbiceni, jud. Iaşi, Dirijor Liliana Costea.

Inițiat în anul 2011, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin.

Foto: Cantus Mundi – facebook.com/CantusMundiRomania

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.