4 noi artiști confirmați la Jazz Nouveau 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/4-noi-artisti-confirmati-la-jazz-nouveau-2017/

Jazz Nouveau anunţă încă 4 concerte pentru lunile martie, aprilie şi mai ale acestui an în clubul Control: Marc Ribot (foto), Elias Nardi Group feat Daniele Di Bonaventura, Dans Dans şi Rotem Sivan Trio.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2017

Astfel, pe 13 martie trio-ul belgian Dans Dans concertează pentru prima dată în România.

Dans Dans este o combinație unică de muzicieni, formată din Bert Dockx – chitară, Frederic Jacques – bas și Steven Cassiers – percuții.

Încă de la debutul lor, din 2012, fiecare dintre cei trei aduce acestui proiect propriul background muzical. Bert Dockx este cunoscut și ca fondator al trupei Flying Horseman, Frederic Jacques este basistul care îl însoțește în turnee pe celebrul Mark Lanegan (Queens of The Stone Age), iar toboșarul Steven Cassiers concertează cu trupe belgiene de succes, ca Dez Mona sau DAAU.

Discografia Dans Dans listează până în prezent patru albume, iar grupul își va prezenta în România cel mai recent disc Sand. Deși inițial trio-ul belgian s-a remarcat prin reinterpretări de excepție ale unor compoziții semnate Charles Mingus, Ornette Coleman, Ennio Morricone sau David Bowie, Sand este realizat din compoziții proprii.

Înregistrat într-un mic studio, în doar 4 zile, Sand e un album capricios, oscilând între letargic, pasiv, extatic, sau dinamic. Creațiile grupului, deși respectă cheia jazzistică a improvizației, sunt puternic personalizate prin adăugarea de elemente noi. Muzica lor devine astfel profund cinematică, îmbinând sound-ul eclectic și alternanțele de tempo cu misterul unui film noir – un soundtrack al întunericului din miez de noapte.

Pe 3 aprilie o nouă premieră, Elias Nardi Group feat. Daniele Di Bonaventura.

Născut în 1979 în Italia, Elias Nardi studiază muzica clasică și contrabasul, dedicându-se mai târziu Oud-ului, un instrument ale cărui vechi taine le dezleagă călătorind în mod repetat în Orientul Mijlociu și primind lecții de la maestrul palestinian Adel Salameh.

După albumele Orange Tree (2010), The Tarot Album (2012) și recentul Flowers of Fragility (2015) primite cu entuziasm de critici și public, Elias Nardi pune bazele unui grup din care fac parte celebrul instrumentist Daniele Di Bonaventura (bandoneon), cunoscut pentru colaborările sale cu Paolo Fresu, A Filetta, Miroslav Vitous, Omar Sosa sau Dino Saluzzi; basistul Ares Tavolazzi ( fost basist în grupul prog rock Area) și, ca invitată specială, Nazanin Piri-Niri ( flaut și clape). Pe lângă muzica pentru discurile sale, Elias Nardi compune în mod frecvent și pentru spectacole de teatru.

Arta lui Elias Nardi este mereu surprinzătoare. Oscilând între tradiție și experiment, italianul își concepe și lucrează piesele cu minuțiozitatea unui bijutier al cărui filigran surprinde detalii ale muzicii arhaice, orientale, etno jazz sau prog rock .

Primul invitat al lunii mai este chitaristul american Marc Ribot. Acesta va susține un concert solo pe data de 8 mai.

Născut în New Jersey, locul care a dat atâtea nume mari industriei muzicale, Marc Ribot studiază în copilărie chitara clasică, sub îndrumarea mentorului său, compozitorul haitian Frantz Casseus. Se stabilește mai târziu în New York, unde instrumentistul se face remarcat și din ce în ce mai apreciat.

Pe parcursul prodigioasei sale cariere, Marc Ribot a însoțit pe marile scene ale lumii un număr remarcabil de staruri. După 1985, anul în care începe colaborarea cu Tom Waits, muzicianul devine acel profesionist al instrumentului la care vor apela o întreagă pleiadă de artiști arhicunoscuți. Ribot înregistrează și concertează de-a lungul timpului alături de Robert Plant, Elvis Costello, Iggy Pop, Elton John, David Sylvian, Diana Krall, Norah Jones, The Black Keys sau Mike Patton (Faith No More), pentru a enumera aici doar câteva dintre vedetele care s-au bucurat de prezența chitaristului american. Colaborările frecvente cu producători influenți și case de producție importante (Atlantic Records, Pi Recordings) și constanta sa activitate alături de compozitorul John Zorn completează cartea de vizită impresionantă a unui muzician de elită.

În cei peste 35 de ani de carieră, Marc Ribot semnează mai mult de 20 de albume proprii, în care abordează suveran genuri diferite, explorând de la jazz-ul de pionierat până la post rock sau punk. Numeroasele proiecte pe care artistul le-a creat pentru publicul său (Marc Ribot Y Los Cubanos Postizos, The Young Philadelphians, Marc Ribot Trio, Marc Ribot’s Ceramic Dog etc), sau compozițiile originale care au constituit coloanele sonore ale unor filme și documentare de succes (”Gare du Nord”, ”Drunkboat”, documentarul BPS ”Revolucion: Cinco Miradas”, ”The Killing Zone”, ”The Soul of a Man”, ”Sabbath in Paradise”, ”The Kid” etc) întregesc personalitatea uriașă a unui muzician complet.

Pe 22 mai va concerta grupul Rotem Sivan Trio, la prima vizită în România.

Rotem Sivan s-a născut în Ierusalim, oraș celebru pentru diversitatea de culturi, influențe și tradiții. La vârsta de 4 ani primește cadou de la bunici o chitară, primul său instrument și cel care avea să-i definească cariera muzicală. După terminarea liceului de artă, Rotem se înscrie la cursurile Universității de Muzică Buchmann-Mehta din Tel Aviv, unde studiază compoziție clasică. Imediat după absolvire, Sivan se mută la New York, unde frecventează The New School for Jazz & Contemporary Music, urmându-și astfel pasiunea pentru jazz.

Concertează pe efervescenta scenă locală alături de Peter Bernstein, Ari Hoenig, Ben Street sau Ferenc Nemeth în celebrele cluburi Smalls, Birdland, The Jazz Gallery, Blue Note, dar și la marile festivaluri ale lumii: Montreux, Bern Jazz Festival, Sonora Jazz Festival în Mexic sau Exposure Jazz Festival în Israel.

Debutul său discografic (Enchanted Sun-2013) a fost remarcat imediat de prestigioasa revistă Down Beat Magazine care i-a acordat 4.5 stele, la fel ca și următorului album apărut în 2014, ”For Emotional Use Only”. A New Dance este al treilea disc al artistului și apare în 2015.

Chitarist foarte tehnic, cu un sofisticat simț al ritmului și melodiei, Sivan aduce un suflu nou pe scena de jazz contemporană. Pe 22 mai la Jazz Nouveau, Rotem Sivan Trio (Rotem Sivan – chitară ; Haggai Cohen Milo – bas; Nathan Elman-Bell – tobe) își va prezenta în România noul album Antidote, ce va fi lansat pe 4 aprilie în acest an.

Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club în colaborare cu Twin Arts, care își propune să aducă în atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale.

Concertele Jazz Nouveau încep la ora 20’00. Accesul se face de la ora 19’30.

15
/12
/19

Vineri, 20 decembrie 2019, artistul Alexandru Andrieș va urca pe scena Unteatru pentru deja tradiționalul concert de Crăciun „Andrieș la Unteatru”.

10
/12
/19

Vineri, 13 decembrie, la Sala Radio, violonistul ALEXANDRU TOMESCU, care se bucură de privilegiul de a cânta pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu, va interpreta, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră creat în 1957 de compozitorul român Dumitru Capoianu (1929-2012).

08
/12
/19

VUNK a lansat videoclipul baladei de dragoste 5,3. Cântecul este extras de pe cel mai nou album al formației, „Domnul Portocaliu și Mașina Timpului“.

08
/12
/19

Opera Națională București prezintă duminică, 8 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Peer Gynt” de Edvard Grieg și „Carmina Burana” de Carl Orff, coregrafia poartă semnătura lui Davide Bombana, costumele, decorul și luminile au fost create de către Mario De Carlo, asistent scenografie Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, Corul Operei Naționale București a fost pregătit de către Daniel Jinga, iar Corul de copii de către Smaranda Morgovan.

08
/12
/19

Un eveniment de prim rang în lumea muzicii: ediţia 2019 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc, desfăşurată la Ateneul Român din Bucureşti, și care iniţiate de soprana Mariana Nicolesco s-au impus din nou ca un revelator extraordinar al comorii de peste 10.000 de lieduri româneşti, fondate pe vechiul cântec de dor.

05
/12
/19

Două ansambluri de muzică contemporană aduc publicului colinde contemporane, dar și o selecție de colinde tradiționale mai puțin cunoscute transpuse într-un limbaj muzical actual, înainte de Sărbători, pe scena Teatrelli. Concertul este programat pentru 10 decembrie, de la ora 19 și reunește ansamblul SonoMania și pe artiștii Maria Balabaș, Mihai Balabaș, Călin Torsan și Marina Pingulescu.

05
/12
/19

Opera Națională București prezintă joi, 5 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poartă semnatura lui Alexander Rădulescu, scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

04
/12
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 4 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

03
/12
/19

Orchestra Română de Tineret va susţine un concert sub bagheta dirijorului Diego Dini Ciacci în seara de 5 decembrie 2019, ora 19:30, la Catedrala Sf. Iosif  din Bucureşti, solist fiind concertmaestrul orchestrei, Radu Dunca, concertul fiind organizat de Ambasada Italiei la Bucureşti şi Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română.