„5 minute”. Must-see
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-minute-must-see/

“Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de…”. Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

Un articol de Vasile Ernu|9 august 2020

Dar să o luăm pe rând. Despre lucrurile mai puţin reuşite las specialiştii să vorbească. Eu o să povestesc ce am priceput şi simţit ca un cinefil pătimaş. Reamintesc doar că filmul urma să fie lansat în martie, însă a venit pandemia, aşa că difuzarea lui, ca şi a altor filme, s-a stopat. Acum revine în diverse forme: eu l-am văzut la Grădina cu filme.

Filmul porneşte de la o poveste reală readaptată puţin: scandalul de la MŢR din 2013, când un grup de homofobi întrerupe proiecţia unui film cu tematică LGBT. E nevoie de forţe de ordine, ele vin, dar nu intervin.

Regizorul adaugă un accident nefericit – nu spun ce -, şi asta declanşează o poveste cu o avalanşă de situaţii, conflicte, dileme.

Filmul nu e despre comunitatea LGBT şi conflictul ei în societatea româneacă. Povestea-cadru doar declanşează o serie de conflicte mult mai complexe, pe mai multe planuri.

Poliţia – vedem cum funcţionează o instituţie din interior, care sunt vulnerabilităţile şi liniile de forţă, cum gestionează ea un conflict de forţă majoră. Instituţia însă este compusă din oameni – o instituţie foarte umană. Instituţia poliţiei, jandarmeriei nu este nici menajată, nici diabolizată cum e noul trend. Acolo sunt oameni care greşesc, negociază, îşi protejează oamenii, se protejează, restabilesc forţele.

În aceste instituţii de forţă există o linie etică convenţională la care ţin toţi – „să salvăm oameni”, chiar dacă unii nu ne plac şi mai greşim faţă de ei. Dar există şi presiunea „politic instituţională” – să „salvăm imaginea poliţiei, care e a doua instituţie ca încredere după BOR”.  Foarte interesantă linia de conflcit – interesul/vina particulară versus interesul/vina instituţională: până unde ne solidarizăm şi unde sacrificăm. Mă bucur că Dan Chişu ne scuteşte de tema corupţiei – nu asta e cea mai mare problemă a instituţiilor româneşti.

Mihai Călin e poliţistul central pe nume Nicu Holban – face un rol excelent, surprinzător.

Presa – presa ne este arătată în toată splendoarea ei: cinică, pusă doar pe „exclusivităţi” care să rupă gura târgului, să facă rating şi profit cu orice scop: „nu lăsăm noi adevărul să ne strice povestea”.

La presă Dan Chişu vrea să bifeze cam toate temele mari ale domeniului. Poate că prea multe deodată. Însă temele mari sunt atinse destul de bine: ai toate conflictele majore cu care se confruntă mass-media globală – de la fake-news şi manipulare fără milă, la conflictele de interese, lipsa de scrupule pentru „exclusivităţi”, rolul banilor etc. Deontologia presei este pusă serios în discuţie chiar de poliţie, care este acuzată la rândul ei de presă că ascunde lucrurile – adevărul. Poliţia flutură dosare: toţi vrem binele, dar toţi avem schelete în dulapuri – hai să negociem.

Jurnalista de televiziune Liliana Calomfir este jucată de Diana Cavallioti – face un rol central foarte bun. O vezi – nu o mai uiţi. Ea duce greul filmului, sprijinită de Mihai Călin.

Familia – felul în care o decizie aparent mică, la muncă, nevinovată, poate produce un set de repercusiuni şi-ţi poate arunca în aer lucrul cel mai stabil şi preţios pentru tine: familia. Totul zboară în aer de la o atitudine nevinovată: un efect al „aripilor de fluture”.

Ai acolo toate conflictele generaţionale, sociale, financiare, precare. Conflictul central este între tată (Nicu Holban/ Mihai Călin) şi fiică (excelenta tînără actriţă Ana Radu, care a mai jucat în “Meda…”). Ai linia de ruptură conservator – progresist: cumva o imagine reală a unor linii de conflict care mocnesc în societatea noastră. Un conflict dur, tragic, care încearcă să spună: chiar dacă suntem pe baricade diferite, aparent neconciliabile, noi trebuie să trăim împreună. Cum?

5 minute este unul dintre cele mai bune filme sociale româneşti pe care le-am văzut eu de mulţi ani încoace. Nu e  un film militant şi bine face. Nu tranşează nimic şi bine face. Însă ceea ce face în proces e foarte important: conflictele create pun eroii şi lumea într-o situaţie specială – instituţii întregi şi mai ales oamenii din ele, eroii centrali din viaţa noastră, sunt puşi să-şi reconcilieze poziţia, să o regândească, să o renegocieze. Nu e vorba de „aranjamentul” clasic local: unde ne punem împreună interesele comune pentru a mai trage o „şustă”, un avantaj. Nu este despre asta.

E vorba despre negociere: de a rupe, de a ceda din interesele şi poziţia fiecăruia pentru a merge mai departe. O negociere mult mai profundă care duce până la negocierea cu tine însuţi: până unde eşti dispus să mergi şi ce contează cel mai mult până la urmă? Până unde eşti dispus să impui, să cedezi, să sacrifici? Cum îţi faci viaţa suportabilă: cum vom trăi împreună mai departe, chiar şi când ştim că am greşit mult?

Acestă poziţie de negociere şi îndoială cu toţi, şi mai ales cu tine însuţi, într-un cadru social complex este bine transmisă publicului. Chiar şi această poziţie de negociere vine în urma unui proces de înţelegere şi asumare treptată a vinei, a greşelii, a poziţiei tale în schimbare în raport cu cel în conflict. Totul e un proces complicat. Filmul nu e schematic, nu e vulgar, nu abuzează de „glumiţe băşcălioase”. E o frescă socială cinstită, bine jucată şi închegată, cu elemente tragice puternice şi neaşteptat de emoţională, care ridică nepermis de multe probleme pentru un film românesc. Asta e marea surpriză.

Despre ce e filmul? Filmul e ca o grenadă mică, dar care explodează şi are multe schije: de care trebuie să te fereşti. Filmul nu ne dă soluţii simple şi nu ne arată ce e bine şi ce  e rău, cu cine trebuie să fim, pe ce baricadă trebuie să ne plasăm. E despre adevărul social, dar nu, nu e despre relativizarea adevărului. Filmul ne arată că noi trăim într-o societate cu enorm de multe probleme şi complicaţii, împreună, ca într-un ceaun, unde fierbem laolaltă, şi e aproape imposibil de împărţit lucrurile în alb şi negru, diavol şi înger. Dar dacă nu mai avem alb şi negru, mai avem oare nuanţe? Dispar nuanţele? Totul e gri?

5 minute spune un NU hotărât – nu e totul gri. A trăi împreună nu înseamnă a relativiza şi dizolva totul: înseamnă a te pune pe poziţia care poate schimba în bine şi rău multe, dar mai înseamnă şi a regândi şi renegocia mereu totul. În ce fel?

Mie mi se pare că filmul se termină nepermis de optimist şi asta emoţionează. Cum? Trebuie să-l vedeţi. 5 minute ar trebui văzut la TVR sau la o altă televiziune mare „populară”: avem ce vedea şi mai ales ce discuta. Aceasta e o mare reuşită a filmului.

18
/09
/20

Cel mai nou cinematograf de tip multiplex din România a fost inaugurat de Cineplexx pe 16 septembrie la Târgu-Mureș, în prezența unui public nerăbdător să-și vadă vadă filmele preferate pe marele ecran. Locația nou deschisă reprezintă cea de-a cincea investiție făcută de companie în România într-un singur an de la intrarea pe piața locală.

17
/09
/20

A 12-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie–11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii, dar numai bune pentru o seară petrecută cu întreaga familie.

09
/09
/20

Pentru a sărbători cea de-a 5-a ediție, organizatorii festivalului Película au pregătit o călătorie cinematografică specială: 21 de producții din 8 țări din America Latină (Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Columbia, Mexic, Peru și Uruguay), cărora li se alătură 2 titluri din Spania.

08
/09
/20

CRONICĂ DE FILM În al treilea său documentar, „Holy Father” (2020), câştigător al Premiului Special al Juriului la Sarajevo şi prezentat în premieră în România la Astra, regizorul Andrei Dăscălescu are curajul de a explora relaţia cu tatăl său, călugăr la Athos, şi cu iubita sa, cu care urmează să aibă un copil.

08
/09
/20

Emoție și participare cu toate simțurile la proiecția eveniment a filmului „Transalpina, Drumul Regilor”, de Dumitru Budrala, vizionată din bărci, în cadrul Astra Film Festival 2020. Cele peste 30 de bărci și hidrobiciclete care au plutit duminică seara pe lacul din Muzeul Astra Sibiu s-au legănat în aplauzele îndelungate ale spectatorilor, care au mulțumit astfel pentru experiența splendidă de care au avut parte, într-un cadru feeric, înconjurați de mori de vânt și stuf, având deasupra cerul înstelat.

08
/09
/20

Marele ecran, ambianța din sală, noi premiere, meniurile cu popcorn și întreaga experiență cinematografică incomparabilă revin cu intensitate și în deplină siguranță din 15 septembrie în cele patru locații Cineplexx – Băneasa (Băneasa Shopping City), Titan (Auchan Titan), Satu-Mare (Shopping City Satu-Mare ) și Sibiu (Shopping City Sibiu), iar din 16 septembrie în cea de-a cincea, odată cu inaugurarea noului multiplex din Shopping City Târgu-Mureș.

Pagina 1 din 27012345...102030...Ultima »