„5 minute”. Must-see
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-minute-must-see/

„Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de…”. Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

Un articol de Vasile Ernu|9 august 2020

Dar să o luăm pe rând. Despre lucrurile mai puţin reuşite las specialiştii să vorbească. Eu o să povestesc ce am priceput şi simţit ca un cinefil pătimaş. Reamintesc doar că filmul urma să fie lansat în martie, însă a venit pandemia, aşa că difuzarea lui, ca şi a altor filme, s-a stopat. Acum revine în diverse forme: eu l-am văzut la Grădina cu filme.

Filmul porneşte de la o poveste reală readaptată puţin: scandalul de la MŢR din 2013, când un grup de homofobi întrerupe proiecţia unui film cu tematică LGBT. E nevoie de forţe de ordine, ele vin, dar nu intervin.

Regizorul adaugă un accident nefericit – nu spun ce -, şi asta declanşează o poveste cu o avalanşă de situaţii, conflicte, dileme.

Filmul nu e despre comunitatea LGBT şi conflictul ei în societatea româneacă. Povestea-cadru doar declanşează o serie de conflicte mult mai complexe, pe mai multe planuri.

Poliţia – vedem cum funcţionează o instituţie din interior, care sunt vulnerabilităţile şi liniile de forţă, cum gestionează ea un conflict de forţă majoră. Instituţia însă este compusă din oameni – o instituţie foarte umană. Instituţia poliţiei, jandarmeriei nu este nici menajată, nici diabolizată cum e noul trend. Acolo sunt oameni care greşesc, negociază, îşi protejează oamenii, se protejează, restabilesc forţele.

În aceste instituţii de forţă există o linie etică convenţională la care ţin toţi – „să salvăm oameni”, chiar dacă unii nu ne plac şi mai greşim faţă de ei. Dar există şi presiunea „politic instituţională” – să „salvăm imaginea poliţiei, care e a doua instituţie ca încredere după BOR”.  Foarte interesantă linia de conflcit – interesul/vina particulară versus interesul/vina instituţională: până unde ne solidarizăm şi unde sacrificăm. Mă bucur că Dan Chişu ne scuteşte de tema corupţiei – nu asta e cea mai mare problemă a instituţiilor româneşti.

Mihai Călin e poliţistul central pe nume Nicu Holban – face un rol excelent, surprinzător.

Presa – presa ne este arătată în toată splendoarea ei: cinică, pusă doar pe „exclusivităţi” care să rupă gura târgului, să facă rating şi profit cu orice scop: „nu lăsăm noi adevărul să ne strice povestea”.

La presă Dan Chişu vrea să bifeze cam toate temele mari ale domeniului. Poate că prea multe deodată. Însă temele mari sunt atinse destul de bine: ai toate conflictele majore cu care se confruntă mass-media globală – de la fake-news şi manipulare fără milă, la conflictele de interese, lipsa de scrupule pentru „exclusivităţi”, rolul banilor etc. Deontologia presei este pusă serios în discuţie chiar de poliţie, care este acuzată la rândul ei de presă că ascunde lucrurile – adevărul. Poliţia flutură dosare: toţi vrem binele, dar toţi avem schelete în dulapuri – hai să negociem.

Jurnalista de televiziune Liliana Calomfir este jucată de Diana Cavallioti – face un rol central foarte bun. O vezi – nu o mai uiţi. Ea duce greul filmului, sprijinită de Mihai Călin.

Familia – felul în care o decizie aparent mică, la muncă, nevinovată, poate produce un set de repercusiuni şi-ţi poate arunca în aer lucrul cel mai stabil şi preţios pentru tine: familia. Totul zboară în aer de la o atitudine nevinovată: un efect al „aripilor de fluture”.

Ai acolo toate conflictele generaţionale, sociale, financiare, precare. Conflictul central este între tată (Nicu Holban/ Mihai Călin) şi fiică (excelenta tînără actriţă Ana Radu, care a mai jucat în „Meda…”). Ai linia de ruptură conservator – progresist: cumva o imagine reală a unor linii de conflict care mocnesc în societatea noastră. Un conflict dur, tragic, care încearcă să spună: chiar dacă suntem pe baricade diferite, aparent neconciliabile, noi trebuie să trăim împreună. Cum?

5 minute este unul dintre cele mai bune filme sociale româneşti pe care le-am văzut eu de mulţi ani încoace. Nu e  un film militant şi bine face. Nu tranşează nimic şi bine face. Însă ceea ce face în proces e foarte important: conflictele create pun eroii şi lumea într-o situaţie specială – instituţii întregi şi mai ales oamenii din ele, eroii centrali din viaţa noastră, sunt puşi să-şi reconcilieze poziţia, să o regândească, să o renegocieze. Nu e vorba de „aranjamentul” clasic local: unde ne punem împreună interesele comune pentru a mai trage o „şustă”, un avantaj. Nu este despre asta.

E vorba despre negociere: de a rupe, de a ceda din interesele şi poziţia fiecăruia pentru a merge mai departe. O negociere mult mai profundă care duce până la negocierea cu tine însuţi: până unde eşti dispus să mergi şi ce contează cel mai mult până la urmă? Până unde eşti dispus să impui, să cedezi, să sacrifici? Cum îţi faci viaţa suportabilă: cum vom trăi împreună mai departe, chiar şi când ştim că am greşit mult?

Acestă poziţie de negociere şi îndoială cu toţi, şi mai ales cu tine însuţi, într-un cadru social complex este bine transmisă publicului. Chiar şi această poziţie de negociere vine în urma unui proces de înţelegere şi asumare treptată a vinei, a greşelii, a poziţiei tale în schimbare în raport cu cel în conflict. Totul e un proces complicat. Filmul nu e schematic, nu e vulgar, nu abuzează de „glumiţe băşcălioase”. E o frescă socială cinstită, bine jucată şi închegată, cu elemente tragice puternice şi neaşteptat de emoţională, care ridică nepermis de multe probleme pentru un film românesc. Asta e marea surpriză.

Despre ce e filmul? Filmul e ca o grenadă mică, dar care explodează şi are multe schije: de care trebuie să te fereşti. Filmul nu ne dă soluţii simple şi nu ne arată ce e bine şi ce  e rău, cu cine trebuie să fim, pe ce baricadă trebuie să ne plasăm. E despre adevărul social, dar nu, nu e despre relativizarea adevărului. Filmul ne arată că noi trăim într-o societate cu enorm de multe probleme şi complicaţii, împreună, ca într-un ceaun, unde fierbem laolaltă, şi e aproape imposibil de împărţit lucrurile în alb şi negru, diavol şi înger. Dar dacă nu mai avem alb şi negru, mai avem oare nuanţe? Dispar nuanţele? Totul e gri?

5 minute spune un NU hotărât – nu e totul gri. A trăi împreună nu înseamnă a relativiza şi dizolva totul: înseamnă a te pune pe poziţia care poate schimba în bine şi rău multe, dar mai înseamnă şi a regândi şi renegocia mereu totul. În ce fel?

Mie mi se pare că filmul se termină nepermis de optimist şi asta emoţionează. Cum? Trebuie să-l vedeţi. 5 minute ar trebui văzut la TVR sau la o altă televiziune mare „populară”: avem ce vedea şi mai ales ce discuta. Aceasta e o mare reuşită a filmului.

Citiţi şi:
28
/11
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Puține scene de film din cinematografia română sunt mai naturaliste (fără a fi și gratuite) ca aceea din documentarul „Apa ca un bivol negru” (1970) în care, în urma inundațiilor, tinerii soldați scot din apă cadavrul gol și înțepenit al unui bărbat, probabil coleg de-al lor.

27
/11
/14

Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.

25
/11
/14

În mai puțin de două luni de la premiera mondială a scurtmetrajului “Artă” în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, regizorul român a fost distins cu patru premii. Din distribuția filmului fac parte: Emanuel Pârvu, Ioana Abur, criticul de film Andrei Rus și tânăra Iulia Crișan.

25
/11
/14

Sute de suvenire din "epoca de aur" de la Hollywood, inclusiv 30 de obiecte din recuzita filmului "Casablanca" au fost scoase la vânzare la o licitaţie organizată luni seară, la New York, de casa Bonhams. Printre acestea pianul din filmul "Casablanca" sau costumul de leu purtat de actorul Bert Lahr în filmul "Vrăjitorul din Oz" (1939), realizat dintr-o blană naturală de leu.

25
/11
/14

Regizorul neozeelandez Peter Jackson (53 de ani) va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 8 decembrie. Va fi cea de-a 2.538-a distincţie de acest tip acordată unei personalităţi a cinematografiei mondiale.

25
/11
/14

CRONICĂ DE FILM „Pașaport de Germania”, realizat de Răzvan Georgescu, este un documentar eficient - informații satisfăcătoare, narațiune limpede, limbaj vizual lipsit de artificii inutile -, care completează reflecția asupra trecutului comunist, dintr-o perspectivă mai puțin uzată.

24
/11
/14

Regizorul Ioan Cărmăzan a mărturisit că filmează un lungmetraj poliţist, după un scenariu original scris de Titi Popescu, în care Mihai Mălaimare deţine rolul principal, pelicula urmând să se intituleze "Noi ştim că voi ştiţi că noi ştim".

24
/11
/14

InterComFilm, distribuitorul filmului Paddington în România, alături de Grand Cinema & More sprijină accesul la educație al copiilor din medii defavorizate. Astfel, 5 lei din prețul fiecărui bilet la Paddington, cumpărat pe 6 decembrie, va fi donat în acest scop către Organizația Salvați Copiii.

21
/11
/14

Vineri, 28 noiembrie, va avea loc premiera națională a omnibusului Scurt / 4: Istorii de inimă neagră, proiect ce reunește patru scurtmetraje românești independente, produse în 2014: O lume nouă (regia Luiza Pârvu), Trece și prin perete (regia Radu Jude), Kowalski (regia Andrei Crețulescu) și Să mori de dragoste rănită (regia Iulia Rugină).

21
/11
/14

Cineastul britanic Paul Greengrass, regizorul filmelor din franciza "Ultimatumul lui Bourne", va regiza o adaptare cinematografică a romanului "1984", de George Orwell, informează bbc.com.

20
/11
/14

„Dăruirea totală este pentru mine un act de patriotism...“, a spus Marin Moraru, într-o conferinţă memorabilă, susţinută la UNATC, în faţa studenţilor Facultăţii de Teatru.

18
/11
/14

Caroline Gombé este o actriţă româncă absolventă a UNATC Bucureşti, dar şi a unui Master în Arta actorului în SUA. În prezent, trăieşte şi lucrează în New York, oraşul de care se declară iremediabil îndrăgostită. Despre călătoria ei profesională şi despre viaţa în metropola newyorkeză ne vorbeşte în acest interviu.