6 din 49 – debutul lui Alexandru Maftei ca regizor în teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/6-din-49-debutul-lui-alexandru-maftei-ca-regizor-in-teatru/

La aniversarea primului an al Teatrului de Artă Bucureşti, publicul va avea parte de o surpriză de proporţii: Alexandru Maftei, cunoscutul regizor al filmelor „Domnişoara Christina” şi „Bună, ce faci?”, debutează în teatru cu regia primului său spectacol: „6 din 49”, de Spiró Győrgy.

Un articol de Andrada Văsii|8 decembrie 2013

La aniversarea primului an al Teatrului de Artă Bucureşti, publicul va avea parte de o surpriză de proporţii: Alexandru Maftei, cunoscutul regizor al filmelor „Domnişoara Christina” şi „Bună, ce faci?”, debutează în teatru cu regia primului său spectacol: „6 din 49”, de Spiró Győrgy.

„Pentru mine, fiecare proiect este un nou început. Eu încerc să nu mă repet în ceea ce fac. Cu fiecare proiect pe care îl încep, încerc să merg pe un alt drum, să explorez alte zone, să surprind publicul cu altfel de rezolvări filmice, să nu mă blochez într-un stil sau o manieră”, spunea Alexandru Maftei la scurt timp după terminarea filmărilor la filmul de succes internaţional „Bună, ce faci?”.

Între timp, Alexandru a finalizat ultimul său film „Domnişoara Christina”, film care rulează în prezent în cinematografele din întreaga ţară, iar acum îşi surprinde publicul prin trecerea – neanunţată – de la platoul de filmare la scena de teatru a Teatrului de Artă Bucureşti, mai precis, unde, astăzi, de la ora 20.15, va avea loc premiera primului său spectacol de teatru „6 din 49”, cu Dana Voicu şi Liviu Cheloiu.

6 din 49, pentru 10 milioane de euro

Spectacolul este o comedie ruptă din realitatea familiei tipice româneşti, care arată ce i se poate întâmpla unui cuplu de oameni simpli atunci când apare un bilet câștigător la loto, care valorează 10 miloane de euro.

Cei doi, soț și soție și părinți a doi copii adolescenți, evoluează de la bucurie frenetică și imaginație bolnavă, până la frica paralizantă sau paranoia avansată. Toate hibele mai vechi sau mai noi ale relație lor ies încet, încet la iveală într-o cavalcadă când comică, când tragi-comică, care culminează cu un gest extrem şi imprevizibil, pe care publicul îl va afla doar urmărind spectacolul.

6 din 49_afis

Afişul spectacolului

Astăzi, de la ora 20.15, publicul este invitat să râdă la „6 din 49”, la Teatrul de Artă Bucureşti (Str. Sfântul Ştefan nr. 21, sector 2, Bucureşti). Spectacolul va mai putea fi văzut şi luni, 9 decembrie, în aceeaşi sală.

Teatrul de Artă Bucureşti aniversează 1 an de la deschiderea porţilor propriei săli, din Strada Sfântul Ştefan nr. 21. Cu această ocazie a pregătit 8 zile de sărbătoare, cu 8 evenimente aniversare!

Foto credit: teatrul de Artă Bucureşti, spectacolul 6 din 49

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".