Cunoaşteţi clişeul: fiecare om e alt om. Cu atât mai mult, vă spun, cu atât mai mult fiecare spectacol de teatru e un alt spectacol de teatru, chiar dacă pe afiş e acelaşi titlu. Minunea teatrului, pe scurt: mereu e altfel.
Un articol de Andrei Crăciun|16 noiembrie 2015
Am văzut “7 dintr-o lovitură” în sala cea nouă și cochetă de la Teatrul Metropolis, duminica trecută (salut, salut cu simpatie apariția unui nou spațiu teatral în București!).
Cu o altă distribuție – Ilinca Manolache, Marius Manole, Lia Bugnar, Alex Bogdan, Alex Nedelcu, Cătălin Babliuc, Letiția Vlădescu și Maria Obretin. Totul a fost diferit. Fiecare actor este, de asemenea, alt actor.
Văzusem spectacolul la Godot, în urmă cu un an, pe scenă nu erau atunci Alex Bogdan, Alex Nedelcu și Letiția Vlădescu. Godot nu e Metropolis. Acolo – în Centrul Vechi – toate se întâmplă mai relaxat, ceea ce e – în mod egal – și bine și rău.
Frumusețea revederii unui spectacol de teatru, deci. Povestea piesei rămâne: șapte personaje claustrate într-un fals casting pentru o telenovelă. Caracterele se dezvăluie brutal, deci onest: ies la suprafață grotescul, disperarea și viețile dereglate ale tuturor.
Dramaturgul Lia Bugnar știe – iată – acest amănunt intim, cumplit, din existențele noastre: avem niște vieți care disecate pe îndelete ne arată fragili, insuportabili, inadecvați. Viața este, în definitiv, o ecuație fără ieșire – asta spun toate spectacolele Liei Bugnar. Asta spune, deci, și „7 dintr-o lovitură”. Totuși, oamenii continuă să încerce, să se zbată, continuă să spere. Există un singur antidot la nefericirea pe care ne-o aduce existența. Recursul la iubire. Restul este deșertăciune. Și asta arată „7 dintr-o lovitură”.
Actorii s-au jucat. Există spectacole pe care actorii înșiși abia le îndură. Aici, ei doar se joacă. Din această teribilă sinceritate se naște magia liabugnarismului. Alex Nedelcu și Alex Bogdan, fiecare cu talentul său, au fost, pentru mine, spectator totuși recent, revelații. Letiția Vlădescu a etalat o pleiadă de magnifice argumente. A prins-o bine acest rol de femeie tânără care e în stare de orice – de absolut orice – pentru împlinirea unui vis, absolvită fiind de lipsa conștiinței că visul este, totuși, unul greșit.
Adevărul e și mai nuanțat: acest spectacol pivotează tot în jurul lui Marius Manole. Omul acesta a ajuns la limita de sus a excepționalelor sale calități. Are o eleganță a lejerității, este sigur pe tot ceea ce face pe scenă, joacă simplu. Este un Peter Pan care a crescut, fără să facă din asta o tragedie. Marius Manole este un actor deja matur. Niciodată înainte n-am văzut-o mai limpede (și l-am văzut de zeci de ori!) decât în această seară de duminică, în toamna în care peste București trecuse unul dintre cavalerii Apocalipsului.
„7 dintr-o lovitură” nu-și propune să schimbe lumea. E mai modest: caută să ne-o arate fără frondă, fără fard, fără ură, cu o resemnare tandră, mai degrabă. Lia Bugnar (dramaturgul îi este superior actriței!) a știut să ia de la oamenii pe care i-a întâlnit prin timp ceea ce este esențial în înțelegerea vulnerabilității noastre, a tuturor.
Există oameni care vor să rezolve totul dintr-o singură mare lovitură. Unii – puțini – aparent reușesc. Groaznică iluzie! Discret, dramaturgul Lia Bugnar avertizează: nici aceasta nu e calea.
Foto: Simion Buia
