„V.I.P. – Very Isolated Person”, la Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/v-i-p-very-isolated-person-la-timisoara/

Primul spectacol de teatru virtual interactiv realizat la Timişoara, o colaborare 100% independentă, va fi lansat în „sălile online” duminică.

Un articol de Liliana Matei|18 iunie 2020

„V.I.P. – Very Isolated Person” este o primă producție de teatru interactiv online, realizată la Timișoara în perioada de izolare și care va avea premiera duminică, de la ora 20:00, în „sălile de teatru online”, respectiv pe platforma ZOOM, cu sprijinul galeriei de artă contemporană META Spațiu. Show-ul, în interpretarea actriței timișorene Olga Torok și regizat de Paula Breuer (Germania), care a scris și textul, a fost realizat printr-o colaborare virtuală între cele două artiste, cu resurse și tehnică proprii, fiind prima producție 100% independentă de teatru virtual.

„Tema <<Pescărușului>> mi s-a părut perfectă pentru această perioada de turnură pentru mine, ca actriță. Eu și Paula am început să dezbatem această formă nouă de teatru, din luna martie. La un moment dat, am decis să facem totuși o încercare. Paula a făcut un colaj din textul cehovian și texte proprii. Așa că, în timpul izolării am comunicat pe Zoom și ne-am decis să transformăm tema într-un spectacol”, declară Olga Torok.

Spectacolul este în limba germană  cu subtitrare în limba română și o are în centru pe Nina, unul din cele mai tragice personaje ale piesei de teatru „Pescărușul”, scrisă de Anton Cehov în 1895. O urmărim pe Nina cum ni se destăinuie și descoperim paralele către viața unei actrițe din zilele noastre marcate de „distanțarea socială”, dar și de paradigma noii forme de teatru, online.

După doi ani de „viață crudă” cum îi spune ea, și încercări eșuate, Nina se reîntoarce în acel loc, din care a fugit. Dintr-o tânără femeie plină de speranță și vivacitate, devine o persoană profund rănită, care după spusele proprii a înțeles că: „Actoria nu înseamnă faimă, nici strălucire și nici ceea ce am visat, ci puterea de a supraviețui”.

„VIP – Very Isolated Person“  are o durată de 40 de minute, iar premiera acestuia va putea fi accesată gratuit, pe platforma ZOOM. Pentru mai multe detalii puteți accesa pagina evenimentului https://www.facebook.com/events/688346965291618/

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.