Filmul francez la feminin
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-francez-la-feminin/

Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestările culturale care îşi menţin în mod excepţional ediţia din 2020 şi aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din 8 oraşe din România (Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov, Brăila, Suceava), în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020.

Un articol de Liliana Matei|2 septembrie 2020

Pentru moment este prevăzut ca proiecţiile să aibă loc în spaţii deschise, dar ar putea fi incluse şi proiecţii în cinematografe, adaptând structura festivalului în funcţie de reglementările autorităților publice. Organizatorii pun accent pe siguranţa tuturor spectatorilor şi respectarea strictă a regulilor sanitare.

A 24-a ediţie a festivalului se desfăşoară sub motto-ul « Le film français au féminin »/ « Filmul francez la feminin » şi le aduce în prim plan pe realizatoarele de film din Franța, începând de la cele debutante şi până la nume contemporane confirmate ca Céline Sciamma, Alice Winocour, Agnès Varda, cât şi figuri care au marcat istoria cinematografiei, precum Nelly Kaplan și Alice Guy. Actriţele franceze, mai mult sau mai puţin cunoscute publicului român, figurează la loc de cinste în programul propus, de la celebra Catherine Deneuve până la Anais Demoustier, laureată a premiului César pentru cea mai bună actriţă în 2020. Nu în ultimul rând, filmele vor aduce în faţa spectatorilor personaje feminine remarcabile, aflate în centrul unor poveşti de neuitat.

Filmele din această ediţie sunt împărţite în trei secţiuni: Focus tineri regizori, care aduce în prim plan noul val de cineaști aflaţi la primul sau al doilea lung-metraj, Panorama filmelor franceze ale anului, premiate în festivaluri prestigioase sau plebiscitate de public și Săptămâna Cahiers du Cinéma: vive les insoumuses !, concepută de criticul de film Joachim Lepastier ca un omagiu adus muzelor nesupuse – în franceză « les muses insoumises » – aflate atât în spatele camerei, cât şi în faţa acesteia.

În tematica festivalului – « Le film français au féminin », se înscrie și parteneriatul cu Rezidența FemArt, un proiect derulat de Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC). În cadrul Rezidenței, cinci regizoare din România aflate la început de drum vor participa la o săptămână intensivă de lucru cu specialiști, dar și o serie de evenimente conexe, precum proiecții de film din cadrul Festivalului, masterclass-uri și sesiuni de pitching, parțial găzduite de Institutul Francez din România la București.

Programul proiecțiilor va fi disponibil în curând pe www.institutfrancais.ro.

Organizat de: INSTITUTUL FRANCEZ DIN ROMÂNIA
Co-organizatori: 
Centrul Municipal de Cultural Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava

Prezentat de: ORANGE*

Parteneri: FUNDATIA GROUPE RENAULT*, GROUPAMA ASIGURĂRI, CARREFOUR

Parteneri media: TV5MONDE, RFI România, Observator Cultural, Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Phoenix Media, LiterNet, Ziarul Metropolis, IQads, Literomania

Cu sprijinul: Les Cahiers du cinéma, Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC), TOUD

Proiect labelizat în cadrul aniversării a 50 de ani de francofonie instituțională – « Le 50e anniversaire de la Francophonie ».

 

 

 

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.