„Miracol”-ul lui Bogdan George Apetri este un thriller dramatic, cu insight-uri provocatoare în psihologia, spiritualitatea şi simbolismul unor relaţii interumane deloc dihotomice. Un film cu multe puncte de reflecţie, la care ne invită actorul Emanuel Pârvu.
Un articol de Cristina Enescu Aky|17 februarie 2022
„Miracol” este (cel puțin la prima vedere) despre o călugăriță (Ioana Bugarin) care pleacă pe ascuns de la mânăstire cu o problemă misterioasă, și un polițist (Emanuel Pârvu) căruia încercarea de a descoperi adevărul îi catalizează legături complexe cu concepte aparent clare precum dreptatea, responsabilitatea, chiar binele și răul. Un film cu și despre complexitatea relației dintre adevăr și eroare, dar și despre cum uneori, chiar în mijlocul întunericului dinăuntrul oamenilor, se pot naște miracole neașteptate – care, pot fi foarte personale și, deci, diferit percepute. Pelicula a fosst selecționată la festivaluri de fim prestigioase precum cele de la Veneția, Zurich, Stockholm, Cairo și Talinn, și a câștigat printre altele Marele Premiu la Festivalul de Film de la Varșovia. Filmul rulează actualmente în cinematografele din țară.
De ce încă un thriller românesc, sau încă un film despre lucruri întunecate ale societății despre care nu se prea vorbește?
Chestiunea cu lucrurile întunecate o tot aud de ceva ani. Uitându-mă la filmele de autor (nu neapărat din ultimii ani, deși aici avem o grămadă de exemple) nu îmi dau seama unde se prezintă viața roz. Că e Farhadi, că e Kiarostami, că e Apichatpong, că e Duk, ce vreți și ce nu vreți, nu prea prezintă nimeni oameni care stau pe norișori și cântă la harpă. În general, filmele de autor atacă lucruri neplăcute și anume viața. Viața e neplăcută și, când vine o oglindă, începe să devină deranjant când ne vedem. Doar în filmele americane comerciale sau în cele făcute după model american toate lucrurile sunt coafate și machiate.
Ce spune despre societatea românească contemporană acest film?
Nu cred că vizează societatea românească, adică nu cred că este vreo critică sau vreo frescă a societății noastre. Faptul că se întâmplă în Romania este o opțiune a scenaristului. Iar în România găsești și agenți de poliție și procurori și violatori și mănăstiri. Filmul se referă mai mult la partea spirituală, la legături umane, la vinovății și la gesturi extreme.
Prin ce captivează această nouă radiografie a societății românești?
Repet, nu cred că este o radiografie a societății, este mai degrabă o radiografie a sufletelor. O dublă radiografie a unor părți implicate într-o poveste, dar dacă privim cu atenție o să vedem că mult fundal e neclar, că se poate întâmpla la fel de bine în Bulgaria sau Albania sau Burkina Faso. Ceea ce cred că este captivant este relația extrem de complicată a unor suflete, chinul prin care trec, lucrurile pe care le fac și mai ales urmările care pot decurge din ele, până la intervenția salvatoare a Divinității.
Ce puncte forte consideri că are acest film, pentru publicul românesc dar și eventual pentru cel străin?
Din fericire, acest film a pornit cu un public străin (a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția) și abia acum a ajuns la publicul românesc. Așa cum am mai spus, relațiile interumane, oricât ar fi de studiate, analizate, întoarse pe toate fețele, tot nu cred că vom putea ajunge la complexitatea realității. Dar când realitatea devine ceva chestionabil, atunci devine foarte interesant. Cum s-ar spune – ”reality seems to be what it appears, but nothing is as it appears to be” (”realitatea pare să fie cee ace pare, dar nimic nu e așa cum pare să fie.”)
Cum au perceput actorul respectiv regizorul din tine lucrul la acest film și ce a ieșit?
Nu le combin niciodată, nu cred că ar ieși ceva constructiv pentru nimeni. Când sunt în spatele camerei sunt mai inflexibil în multe privințe, dar când sunt în fața camerei, ceea ce cer eu de la actori, asta și ofer. Sunt foarte maleabil, am încredere în regizor și încerc să fac cât de bine pot în limita traseului pe care mi-l desenează el. Despre ce a ieșit, prefer să-i las pe alții să vorbească, mă feresc să fac singur aprecieri.
Cu ce speri să rămână publicul după vizionare?
Sper să iasă cu ideea spusă în Evanghelia după Marcu, 2.17 – nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Sper ca publicul să meargă mai departe de real, să meargă în simbolismul întâmplărilor, să treacă de concret.
Care este miracolul din această poveste (fără a dezavua finalul, desigur)?
Miracolul stă exact în explicația de mai sus, în textul biblic. Dumnezeu se îndură și de cei păcătoși, de cei „bolnavi”, și le mai dă o șansă. O șansă să nu-și distrugă și mai mult viața și-așa distrusă de păcatele lor.
Foto credit: Alex Gâlmeanu
