Luminiţa Gheorghiu şi Marian Râlea, pentru prima dată împreună pe marile ecrane, în filmul „Sunt o babă comunistă“
https://www.ziarulmetropolis.ro/luminita-gheorghiu-si-marian-ralea-pentru-prima-data-impreuna-pe-marile-ecrane-in-filmul-sunt-o-baba-comunista/

Două nume consacrate ale scenei romanesti, cu o carieră cinematografică de impresionat, Luminiţa Gheorghiu şi Marian Râlea formează pentru prima dată un cuplu, în ecranizarea românească „Sunt o babă comunistă“, un film care va avea premiera pe marile ecrane vineri, 23 august.

Un articol de Laura Iancu|19 august 2013

Două nume consacrate ale scenei romanesti, cu o carieră cinematografică de impresionat, Luminița Gheorghiu și Marian Râlea formează pentru prima dată un cuplu, în ecranizarea românească „Sunt o babă comunistă“, un film care va avea premiera pe marile ecrane vineri, 23 august.

„Este teribil de bine când ai lângă tine actori foarte buni. Munca e deja făcută, în mare măsură. Este extraordinar ca în teatru şi în film să ai parteneri foarte buni, care parcă îți întind un pod peste un drum plin de obstacol“, declară actrița Luminița Gheorghiu despre importanța unei distribuții reușite.

Marian Râlea, soțul ei din film, spune că actorii din distribuţie s-au simţit foarte bine la filmări. Râlea mărturiseşte că „îşi dă jos pălăria“ în faţa unor colegi precum Valeria Seciu, Coca Bloos sau Mircea Andreescu, care au creat fiecare câte un personaj remarcabil şi „au fost absolut fantastici în tot ce au făcut“.

Citiţi şi: INTERVIU Luminiţa Gheorghiu: „Dacă deschizi televizorul, te îngrozeşti de câtă ură colcăie“

Filmul regizat de Stere Gulea are o distribuție excepțională. Alături de Luminița Gheorghiu și Marian Râlea mai joacă Ana Ularu, Collin Blair, Anca Sigartău, Valeria Seciu, Tania Popa, Coca Bloos, Mircea Andreescu, Mihai Gruia Sandu și Alexandru Potocean.

Viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu este dată peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american. Ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Părinţii fetei află că tânărul cuplu trece prin probleme financiare grave, aşa că sunt dispuşi la orice sacrificiu pentru ca viitoare familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.