Maurice Pialat – retrospectivă pentru regizorul care a regizat 11 filme
https://www.ziarulmetropolis.ro/maurice-pialat-retrospectiva-pentru-regizorul-care-a-regizat-11-filme/

Maurice Pialat (1925 – 2003), regizorul cu una dintre cele mai pasionante biografii din lumea filmului, va fi celebrat la cea de-a patra ediţie a Les Films de Cannes à Bucarest, printr-o amplă retrospectivă.

Un articol de Andrada Văsii|24 octombrie 2013

Maurice Pialat (1925 – 2003), regizorul cu una dintre cele mai pasionante biografii din lumea filmului, va fi celebrat la cea de-a patra ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, printr-o amplă retrospectivă.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la dispariția celui care a marcat profund cinematografia franceză și carierele unor actori ca Sandrine Bonnaire, Gérard Depardieu sau Isabelle Huppert.

Actrița pe care Pialat a descoperit-o pe când avea 15 ani, Sandrine Bonnaire, și partenera lui de viață timp de 20 de ani, Sylvie Pialat, vor vorbi despre filmele sale la București, în primul weekend al Les Films de Cannes à Bucarest. Zece filme, majoritatea succese de critică și de public, vor fi proiectate în prezența acestora.

Sâmbătă, la Cinema Studio, de la ora 17.00, după proiecția documentarului Maurice Pialat, l’amour existe (ora 14.00) și a filmului À nos amours (ora 15.30), va avea loc  o discuție despre opera lui Maurice Pialat moderată de scenaristul și regizorul Răzvan Rădulescu. Invitați: Sylvie Pialat, Sandrine Bonnaire și Nick James (redactorul-șef „Sight & Sound”).

11 lungmetraje (dintre care unul de televiziune) în 27 de ani, zeci de proiecte și idei rămase doar pe hârtie, producții dificile, întrerupte de nenumărate ori, și o reputație de cineast exigent și imprevizibil – Maurice Pialat a avut un traseu greoi și atipic în lumea filmului. Filmele sale sunt profund legate de viața sa.

Relațiile de familie, iubirile sale, moartea celor dragi, apariția unicului său copil, obsesiile sale, toate se regăsesc în scenariile pe care le-a transpus pe ecran, dar și în cele care nu s-au concretizat niciodată. Din cele 11 lungmetraje, șase au fost întrerupte o perioadă din diverse motive, în special din cauza conflictelor și a lipsei banilor.

O retrospectivă impresionantă pentru Maurice Pialat

„Pentru mine, filmele lui sunt spectaculoase. Mă fascinează amestecul de sarcasm și tandrețe cu care-și tratează personajele, felul direct și nepretențios în care povestește și mai ales curiozitatea lui autentică. Văzându-i filmele, ai sentimentul că improvizează mereu, că a plecat la drum fără un plan clar, dar filmul se construiește viu și surprinzător din descoperirile pe care le face, iar în final totul pare la locul lui, nu te-ai gândi să schimbi un cadru sau o nuanță de interpretare”, spune regizorul Radu Muntean.

Retrospectiva va fi prezentată la București de Sylvie Pialat, partenera de viață, coscenarista unora dintre filmele celebrului cineast și fondatoarea companiei Les Films du Worso.

La 22 de ani, l-a cunoscut pe Maurice Pialat  platourile de filmare ale peliculei À nos amours și i-a devenit cea mai apropiată colaboratoare, rămânându-i alături până la sfârșitul vieții. Fiul lor, născut în 1991, pe când Pialat avea 66 de ani, a jucat în filmul Le Garçu, la doar patru ani. „Timp de 20 de ani, eu și Maurice nu am stat despărțiți niciodată. Nici măcar o zi”, mărturisea ea într-un interviu pentru „Le Nouvel Observateur”.

La începutul anului, Sylvie Pialat a donat Cinematecii Franceze notițe, scenarii, manuscrise, fotografii, caiete, corespondență, afișe, și circa 40 de tablouri pictate de regizor. Cinemateca le-a reunit într-o expoziție numită „Maurice Pialat, peintre et cinéaste”.

Maurice Pialat Le Garcu

Imagine din filmul „Le Garcu“ – regizat de Maurice Pialat

Maurice Pialat nu a avut priză doar la critica de film, ci și la public. Nous ne vieillirons pas ensemble, un film autobiografic despre dilemele unui bărbat cu o viață amoroasă complicată, a fost un succes răsunător în sălile din Franța, în anul 1972, cu peste 1,7 milioane de spectatori.

Foarte popular a fost și Loulou (1980), cu Isabelle Huppert și Gérard Depardieu în rolurile principale, prezentat în selecția oficială la Cannes, care a avut aproape un milion de spectatori în Franța și a fost nominalizat la trei premii César, inclusiv pentru Cel mai bun film.

Aproape un milion de bilete vândute a avut și À nos amours (1983), povestea aventurilor amoroase ale unei tinere. Filmul a lansat cariera actriței Sandrine Bonnaire și a fost premiat cu trofeul César pentru Cel mai bun film și Cea mai bună interpretare feminină.

Recordul lui Maurice Pialat în materie de box office – 1,8 milioane de spectatori – este Police (1985), cu Sophie Marceau și Gerard Dépardieu, un film surprinzător și antrenant despre lumea legii și cea a fărădelegii, legate printr-o poveste de dragoste. Sous le Soleil de Satan, premiat cu Palme d’Or în 1987, l-au confirmat drept pe unul dintre cei mai importanți autori de film.

Van Gogh (1991), un film despre ultimele 67 de zile din viața pictorului Vincent Van Gogh, a fost selecționat în competiția Festivalului de la Cannes și a fost distins cu Premiul César pentru Cel mai bun actor în rol principal (Jacques Dutronc). Ultimul său film, Le Garçu (1995), este o declarație de dragoste către fiul său, Antoine Pialat, care își joacă propriul rol, alături de Gérard Depardieu. Tatăl trăiește din plin „senzația că n-a iubit și că n-a fost iubit vreodată mai mult ca acum”.

Info:

Biletele se vând separat pentru fiecare dintre cele trei cinematografe.

Intrarea este liberă la proiecțiile de scurtmetraje, la filmele lui Steven Spielberg, la discuții și masterclass-uri.

Foto credit: Les Films de Cannes à Bucarest, Maurice Pialat

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.