Quod Erat Demonstrandum, de Andrei Gruzsniczki, la Karlovy Vary
https://www.ziarulmetropolis.ro/quod-erat-demonstrandum-de-andrei-gruzsniczki-la-karlovy-vary/

Lungmetrajul „Quod Erat Demonstrandum”, de Andrei Gruzsniczki, a fost selectat în secţiunea Variety Critics’ Choice: Europe Now! a celei de-a 49-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, din Cehia, informează site-ul oficial al evenimentului.

Un articol de Liliana Matei|27 iunie 2014

De asemenea, la Festivalul de la Karlovy Vary, care se va desfăşura între 4 şi 12 iulie, în secţiunea Another View vor fi proiectate filmele „Canibal/ Canníbal”, de Manuel Martín Cuenca, o coproducţie România (Libra Film) – Spania (MOD Productiones), şi „Viktoria”, o coproducţie Bulgaria-România, regizată de Maya Vitkova.

Totodată, „La mezza stagione/ Late Season”, o coproducţie Italia/ România/ Grecia, regizată de Danilo Caputo, va fi prezentată în secţiunea competitivă Forum of Independents.

„Quod Erat Demonstrandum” a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Roma, unde a câştigat premiul special al juriului condus de regizorul american James Gray, în noiembrie 2013. Au urmat selecţii în competiţiile festivalurilor internaţionale de la Göteborg şi Vilnius şi Festival of Central and Eastern Film din Wiesbaden.

„Quod Erat Demonstrandum”, scris şi regizat de Andrei Gruzsniczki, are ca punct de plecare decizia unui matematician (Sorin Leoveanu) de a publica o cercetare într-o revistă de specialitate a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului.

Personaje-cheie, alături de Sorin Leoveanu, interpretează şi Ofelia Popii – bună prietenă şi fostă colegă de facultate a matematicianului, care aşteaptă un paşaport ca să poată pleca la soţul ei fugit în Franţa -, şi Florin Piersic Jr., un ofiţer de Securitate care îi urmăreşte pe cei doi.

Acţiunea coproducţiei bulgaro-române „Victoria” se desfăşoară într-o Bulgarie comunistă, unde o femeie dă viaţă unei fetiţe, care, deşi s-a născut fără cordon ombilical, este cunoscută drept „copilul deceniului”.

„Canibal” este povestea de dragoste a lui Carlos, cel mai cunoscut croitor din Granada, care este, în acelaşi timp, un criminal. Nu simte nicio remuşcare, nicio vină, până când în viaţa lui apare Nina. Ea îl va face să conştientizeze adevărata natură a faptelor sale şi să se îndrăgostească pentru prima oară. Fără să ştie, Carlos este întruchiparea răului.

Nina (Olimpia Melinte) este inocenţă pură. Filmul, o coproducţie România (Libra Film) – Spania (MOD Productiones), cu participarea Rusiei şi a Franţei, şi-a început circuitul festivalier în 2013, la Toronto, urmând apoi San Sebastian IFF, unde a primit importante aprecieri din partea presei internaţionale.

Foto din Quod Erat Demonstrandum – captură film

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.