Pledoarie pentru pălărie
https://www.ziarulmetropolis.ro/pledoarie-pentru-palarie/

Duminică, 8 februarie, în cadrul programului Conferinţele Teatrului Naţional, criticul de artă Adina Nanu a susţinut „Pledoarie pentru pălărie”- o conferinţă despre funcţia şi rostul pălăriei, de-a lungul epocilor.

Un articol de Monica Andrei|11 februarie 2015

Până să apară fotografia, pictorii au fost cei care au pătruns în vechile case boiereşti româneşti invitaţi pentru a face portrete contra unei sume de bani, pictau cu sentimentul comedia lumii de atunci și lumea comediei – a saloanelor, a moravurilor și modei, a vieții mondene din Bucureşti, cu balurile, serbările, cursele de cai. Acuarelele sau gravurile lor sunt cele mai importante documente sociale din epocă, care ne-au rămas. Astfel, arta portretului se dezvoltă în țara noastră, din nevoia pictorului de a supraviețui.

Spectacolul din viaţa şi din casa aristocratului se transformă în instantanee de gros-plan, cu subiecte din culisele unde istoria scrie şi rescrie secrete de familie. Locuinţa exprima un mod de viaţă, un fel de a fi al cuplului, un nivel de evoluţie pe scara socială şi financiară, după blazonul de la poartă viu colorat, pălăria şi costumul purtat.

La răscruce de drumuri și epoci, criticul și istoricul de artă Adina Nanu, profesor de istoria artei de peste 50 de ani, s-a documentat, a adunat poze, a vizitat colecţiile ascunse de prin muzee, a privit albumele de artă din biblioteci şi a scris peste 30 de volume despre istoria artei şi o istorie a costumului universal. Între timp, a adus publicului 15 expoziţii diferite.

În prezent, administrează Muzeul Costumului care nu este deschis pentru public ci doar la cerere. Acolo, are o colecţie de câteva sute de costume de epocă, obiecte care au aparținut familiei sale sau prietenilor donatori – de la rochii de zi și de seară, accesorii, obiecte decorative sau de mobilier din budoarul doamnelor din la Belle Époque, din perioada interbelică și până la pălăriile şi costumele din zilele noastre.

„Colecția s-a format de la sine, ca urmare a interesului şi respectului meu pentru obiectele lucrate cu talent şi pricepere pe care le-am găsit în casă şi le-am păstrat, nu le-am aruncat, cum face tineretul de azi”, mărturiseşte doamna Adina Nanu. „La început ne-am jucat cu pălăriile şi hainele bunicilor, împreună cu părinţii, apoi cu copiii mei, apoi le-am folosit ca material didactic pentru cursurile de istoria artei şi arta costumului pe care le-am susţinut.

Rudele şi prietenii au găsit şi ei prin dulapuri pălării şi rochii demodate, fracuri sau smokinguri care nu mai foloseau la nimic, dar ocupau loc şi ni le-au dăruit. Eu am cumpărat doar manechinele şi câteva piese disparate, verigi care lipseau din lanţul unor demonstraţii. Şi azi, prietenii prietenilor vin să completeze expunerea cu amintiri preţioase.

1974186_875582162483371_1477607836656306837_o

,,Mie îmi revine plăcerea de a studia fiecare pălărie sau guleraş pentru a-i afla originea, stilul şi moda din care fac parte şi a le găsi locul în expunere pentru ca să se potrivească în compoziţia de ansamblu a încăperii, care trebuie să reconstituie atmosfera şi parfumul fiecărei epoci.

Printre altele, am plasat ici şi acolo sticluţe de parfum, de la paciuliile secolului al XIX-lea, la Chanel 5 a lui Coco Chanel şi mai departe. Din pricina acestor continue schimbări, nici una din cele 15 expoziţii pe care le-am organizat până acum nu a semănat cu celelalte, de la prima din Muzeul Colecţiilor din 1997, la următoarele de la Muzeul Naţional de Artă, Muzeul de Istorie, Palatul Cotroceni, Peleş sau Muzeul Costumului de la Veneţia”.

Abel Hermant (1861 – 1950), scriitorul care a ironizat fenomenul de “Belle Époque”, îşi începe prelegerea despre saloanele pariziene, prin 1936, cu o întrebare despre cum era bine ca un bărbat să se intre în salon, cu pălărie şi baston, cu pălărie şi fără baston, ori fără amândouă?

Pălăria, bastonul, mănuşile, redingota şi cilindrul alcătuiau vestimentaţia domnilor ce păşeau în saloanele din vestita “Belle Époque” în Franţa, dar şi în România. Triumfa vechea galanterie franceză, şi se punea întrebarea dacă este bine să se prezinte în salon, în faţa unei femei dezarmate cu bastonul în mână şi pălăria pe cap. Nu ştim dacă ironia a afectat atunci pe cineva, însă scriitorul nu uită să precizeze că etimologia cuvântului “epocă” se află în verbul grecesc “a se opri”, îndemn discret spre a se schimba ceva în moda vremii şi moravurile ei.

Pălăria face parte din îmbrăcămintea capului, are o funcţie practică, o comunicare socială şi ne arată imaginea purtătorului, pentru că tot Adina Nanu spunea, că “nu haina îl face pe om, ci imaginea lui!” Aceasta este dată de modul cum îşi asortează costumul cu pălăria.

O oră și jumătate am călătorit în timp prin epoci demult apuse, şi am ascultat vrăjită o pledoarie despre: căciulă, scufă, bască cu bor sau fără, basca cu sau fără cozoroc, turbanul, coroana regală, coiful, bereta, cascheta, canotierul, scufiţa, clopul şi pălăriile (tricornul, bicornul, jobenul, pălăria clasică, melonul).

În trecut, veşmintele din mătăsuri grele, catifele bogate, voaluri delicate cu blănuri scumpe au ascuns trupul, iar atenţia privitorului era îndreptată spre capul celuilalt indiferent că era femeie, bărbat, copil prin modul de a folosi îmbrăcamintea capului.

La finalul conferinţei, Adina Nanu ne-a împărtăşit o mare tristeţe – faptul că astăzi, în România femeia poartă rar pălărie. E adevărat că după ce au venit comuniştii la putere, au înlocuit pălăria doamnei cu basmaua, transformând-o în „stafie comunistă”. Poate că este unul dintre motivele pentru care femeia nu ştie de ce ar trebui să o poarte, când şi cum s-o asorteze.

Totuşi, la Curtea Angliei pălăria nu a apus. Lady Diana a uimit lumea cu rochiile şi pălăriile ei. Kate Middelton îi calcă pe urme. Despre Regina Angliei nu mai este nevoie să amintesc cum se prezintă în public – cu un costum nou, perfect asortat cu o pălărie.

10960031_875575832484004_7801925117341591030_o

Între 8 și 22 februarie, la Teatrul Național „I. L. Caragiale”, în foaierul Sălii Atelier, aveți ocazia să descoperiți spectaculoasa colecție de costume și pălării a Adinei Nanu. Expoziția este o pledoarie pentru stil și frumos și promovează rafinamentul estetic, bunul gust și eleganța vremurilor apuse.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.