Cu Melinte şi Papadopol, despre ”Bucureşti NonStop”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-melinte-si-papadopol-despre-bucuresti-nonstop/

Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din „Bucureşti NonStop”, filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 februarie 2017

Ionuţ Mareş: Ce te-a atras la personaj?

Olimpia Melinte: Dorinţa ei de schimbare, de a deveni un om mai bun. M-am încurcat mult în viaţa acestui personaj, căutându-l, aşteptându-l să apară, e greu să înţelegi un astfel de sacrificiu, cel pe care-l face Jeni pentru familia ei. Dar faptul că renunţă la o viaţă care o face nefericită, dar cu care s-a împăcat, şi totuşi vrea să o ia de la capăt, acolo în oraşul ei uitat de lume, mi-a dat încredere că şi pentru ea există speranţă. Ca pentru noi toţi!

Alexandru Papadopol: Personajul meu are un scop clar, şi anume să facă rost de bani ca să plece în străinătate pentru a-şi „recupera” soţia, pe care o şi bănuieşte de infidelitate. În general sunt emoţionat de naivitatea unor astfel de oameni. Prin urmare, ce m-a atras a fost onestitatea cu care Gelu îşi urmăreşte scopul. Dar şi modul atipic prin care vrea să facă bani.

melinte

Olimpia Melinte (alături de Tudor Smoleanu), în ”Bucureşti NonStop”

Ce ţi-a cerut Dan Chişu legat de felul în care ar trebui să fie jocul tău şi construcţia personajului?

Olimpia Melinte: Dan este un regizor care-ţi acceptă căutările şi te ghidează din umbră, lăsându-şi actorul să descopere ceea ce el deja ştia. Mi-a cerut să vorbesc moldoveneşte la începutul filmului, iar apoi să-mi controlez accentul, mi-a cerut să am răbdare, pentru că un film independent se face cu mai multă strădanie, şi, cel mai important, cred, mi-a cerut să nu o judec, ci să o înţeleg pe Jeni.

Alexandru Papadopol: Construcţia personajului nu a fost una greoaie, pentru că scenariul nu avea foarte multe „ascunzişuri”. Erau destul de clare scopul şi traseul. Am făcut nişte repetiţii mai mult pentru „armonizare”.

papadopol

Alexandru Papadopol, în ”Bucureşti NonStop”

Ce a fost cel mai dificil sau provocator în abordarea acestui rol?

Olimpia Melinte: Toată experienţa a fost provocatoare. Nu e simplu să joci o femeie care practică cea mea veche meserie din lume!

Alexandru Papadopol: Cel mai problematic „lucru”, şi spun bine „lucru”, a fost motorul maşinii, care se tot strica. Eu eram şoferul şi trebuia să conduc ţinând cont şi de turaţia „necontrolată” a maşinii. Dar eram obişnuit de la „Marfa si banii” cu maşini care să facă fiţe… În rest totul a mers perfect, grija faţă de actori  fiind totală.

NonStop 1 play

„Bucureşti NonStop” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Foto sus: Olimpia Melinte, alături de Toma Cuzin, în ”Bucureşti NonStop”

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.