ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa trebuie caracterizat Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992), scriitor român lansat cu deosebit succes după război în Franţa.
Un articol de Georgeta Filitti|4 septembrie 2017
Secretar la ”Straja țării”, reporter la Radio București, susținut de Tudor Arghezi, Cezar Petrescu și Grigore Gafencu, el devine repede cunoscut în lumea publiciștilor prin tehnica originală de redactare a ”faptului divers”. Ajunge corespondent de război pe frontul de Răsărit și publică Ard malurile Nistrului, Cu submarinul la asediul Sevastopolului, Marinarii români în mările din Nord. După o scurtă ședere în serviciul diplomatic român (Zagreb, 1943), refuză să revină în țară după 23 august 1944. Peregrin prin Europa, e arestat de americani în Germania, încearcă să se sinucidă, se stabilește o vreme la Heidelberg spre a urma Teologia. Nu-și termină aceste studii și continuă să caute un liman. Respins de canadieni, de elvețieni, intră clandestin în Franța. E secretar, se pare, o vreme, al sculptorului C. Brâncuși, apoi e hirotonisit, fără a-și fi încheiat studiile în domeniu, ca preot la biserica ortodoxă română din Paris. I-au ținut loc de licență lucrările Viața lui Mahomet, Viața Sf. Ioan Gură de Aur, Viața lui Luther. Hirotonisirea propriu zisă a generat un scandal cu mulți enoriași ai bisericii. A fost acuzat de colaborare cu Securitatea de la București, între altele și pentru că era susținut de patriarhul ”roșu” Justinian. Aceste eforturi de afirmare, însoțite de declarații, mărturisiri, recriminări, acuze nu pun în umbră adevărata sa vocație. După o încercare infructuoasă de a scoate în Germania o antologie de basme românești, publică, în 1949, romanul ce îl va consacra pe plan mondial: Ora 25. Este povestea a doi români ale căror destine sunt modelate de cele 105 lagăre de concentrare unde au fost aruncați de acel ”birocratism universal” propriu societății omenești la mijlocul secolului XX. Mircea Eliade l-a caracterizat drept unul dintre cele mai bune romane ale veacului. A fost tradus în 30 de limbi și Carlo Ponti a făcut un film dup el, cu Anthony Quinn și Virna Lisi. Dar exilul românesc, împărțit și învrăjbit, ca și critica franceză, au avut păreri diferite. De la ”poet al lui Christos și al României”, până la simplu agent al Securității, C.V.G. s-a aflat, ani de zile, în centrul atenției opiniei publice internaționale.. A contribuit major la această postură și procesul cu Monica Lovinescu (traducătoarea lucrării), apoi cu G. Rosetti, pentru folosirea numelui acestuia în alt roman, Am trăit a 25 oră a lui Peron. Lăudat și criticat, cu acuze proferate, între alții, la adresa lui Paul Goma și Gheorghe Zamfir, el rămâne, după opinia unui avizat critic francez, ”omul unei singure cărți: Ora 25”.
Ca o ciudățenie în plus legată de acest scriitor neliniștit, prea puțin cunoscut la noi, după 1989 i-au venit oferte de publicare a cărții în România, cu condiția ”aducerii la zi a limbii textului”, cu alte cuvinte era nevoie de un corector ”ca să readapteze limba română a Orei 25”.
La Paris, pe fațada casei unde a locuit, autoritățile au pus o placă: ”Aici a locuit între 1965 și 1992 C.V.G., preot, scriitor, umanist, îndrăgostit de libertate, autor al Orei 25”. Nici după moarte n-a avut liniște căci placa a fost vandalizată. Primăria Parisului a pus-o mai sus, ca să nu fie la îndemâna barbarilor.
