Cerasela Iosifescu și Claudiu Bleonț își citesc „Scrisori de dragoste”, pe scena Teatrelli, în această toamnă
https://www.ziarulmetropolis.ro/cerasela-iosifescu-si-claudiu-bleont-isi-citesc-scrisori-de-dragoste-pe-scena-teatrelli-in-aceasta-toamna/

După ce a avut parte de o distribuţie memorabilă – Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc –, spectacolul „Scrisori de dragoste”, pe un text american nominalizat la Premiul Pulitzer, în regia lui Mircea Cornişteanu se reia pe scena Teatrelli din perspectiva unei alte generaţii şi reuneşte alţi doi actori apreciaţi, pe Cerasela Iosifescu şi pe Claudiu Bleonţ.

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2019

Reprezentațiile din 27 și 29 septembrie sunt sold-out, însă următoarele reprezentații sunt programate deja pentru lunile octombrie și noiembrie.

90 de minute de intensitate, în care actorii au ocazia să-și expună forța total, doar cu și despre dragoste – este povestea pe care Teatrelli (Piața Lahovari, Nr.7) o readuce publicului în această toamnă într-o nouă interpretare de excepție. Regizat de Mircea Cornișteanu, pe un text nominalizat la Premiul Pulitzer, aparținând autorului american A.R.Gurney și fiind una dintre piesele cele mai jucate pe toate meridianele, „Scrisori de dragoste” îi reunește pe aceeași scenă pe actorii Cerasela Iosifescu și Claudiu Belonț.

Într-un copleșitor tur de forță scriitoricească și actoricească, în „Scrisori de dragoste” cele două personaje Melissa și Andrew stau unul lângă altul și își citesc însemnările, cărțile poștale și scrisorile pline cu speranțele, ambițiile, visurile, victoriile și dezamăgirile unei povești de dragoste pe care nu au ajuns să o trăiască niciodată până la capăt.

Este un text de o frumusețe extraordinară, care propune un teatru curat, unde actorul este expus în plin, iar spectatorul are ocazia să ajungă la o formă de intimitate uluitoare. A fost jucat în Statele Unite de mari cupluri de actori celebri – inclusiv actori de film –, iar în România, nume de legendă l-au interpretat de-a lungul anilor. Pe scena Teatrelli a făcut furori în 2017 montarea cu Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc în rolurile principale. O readucere a lui în fața publicului a venit în mod firesc, cu încă o distribuție de excepție. Invităm publicul să își pună întrebarea Cum arată dragostea? prin intermediul unor scrisori, a vocii actorilor, a expresiilor, în mijlocul unui secol cu o tentație prea des întâlnită a vitezei și a superficialului.”, a declarat pentru presă Roxana Lapadat, director artistic Teatrelli.

Cum arată dragostea? Așa cum am cunoscut-o eu… și fiecare dintre noi ar trebui să aibă propriul răspuns. Cred că există miliarde de variante. Povestea pe care ne-o spun Cerasela și Claudiu este una dintre ele, una foarte frumoasă, dar și extrem de dureroasă. Rostul teatrului de valoare este să ne emoționeze, să ne pună întrebări – și să ne lase pe noi să le răspundem –, să ne reveleze fața ascunsă a lumii și să ne facă mai buni și mai generoși unii cu alții, măcar o oră-două după ce se termină spectacolul. Sper ca Scrisorile de dragoste pe care publicul le va asculta să reușească asta”, povestește regizorul Mircea Cornișteanu.

La rândul său, actorul Claudiu Bleonț declară: Nu știu mare lucru despre dragoste, cercetez, caut în teritoriu. Acest spectacol este un prilej să trăim o experiență de emoție, deci – cu siguranță – de dragoste, emoție care se naște din niște scrisori. Nu le-am scris eu, însă citindu-le, Cerasela și cu mine ajungem, la un moment dat, să simțim emoția, aceasta este condiția noastră de actori, și sperăm că această emoție se va duce și în public, pentru că povestea oricărui om, într-un fel, e povestea tuturor oamenilor.”

Pentru mine rolul Melissei reprezintă șansa de a mă alătura marilor actrițe care au interpretat acest rol de-a lungul anilor: le-am văzut și le-am admirat pe Irina Mazanitis, alături de George Constantin, pe Ileana Stana-Ionescu, împreună cu Mircea Albulescu, pe Farkas Ibolya, alături de Lorand Lohinszky și – mai recent – pe Mariana Mihuț împreună cu Victor Rebengiuc. Privindu-le, mi-am dat seama ce multe posibilități de interpretare oferă textul Scrisorilor… și sper ca varianta pe care o oferim Claudiu Bleonț și cu mine să emoționeze la fel de mult”, spune actrița Cerasela Iosifescu.

Bilete pentru spectacolele Teatrelli pot fi achiziționate de la casa de bilete din Piața Lahovari, Nr.7 și online, prin rețeaua bilete.ro.

Spectacolul este o producție Teatrelli.

„Scrisori de dragoste”

Cu: Cerasela Iosifescu și Claudiu Bleonț

Un spectacol de: Mircea Cornișteanu

Traducerea: Petre Bokor

Durata: 90 de minute

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri.

www.facebook.com/teatrelli/

www.instagram.com/teatrelli/

www.creart.ro/teatrelli/

Foto: Cerasela Iosifescu și Claudiu Bleonț, „Scrisori de dragoste” – facebook

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.