„Parasite”. Invazia ★★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/parasite-invazia-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Premiat cu Palme d`Or la Cannes, „Parasite” (2019), cel mai nou film al sud-coreeanului Bong Joon Ho, este o satiră de o virtuozitate scenaristică şi regizorală care transformă premisa simplă a inegalităţilor sociale într-un discurs deopotrivă comic şi perturbator, distractiv şi caustic, despre lumea de astăzi.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 noiembrie 2019

Ar fi simplificator să vedem în „Parasite” exclusiv o critică de stânga, fie ea şi isteaţă, la adresa bogaţilor, doar pentru că ei ar fi portretizaţi ca superficiali şi naivi şi, de aceea, victime uşoare ale unor săraci descrişi ca inventivi şi dornici de revanşă şi căpătuială.

Două familii sunt puse în oglindă (componenţa lor este simetrică – tată, mamă, fiu şi fiică), iar opoziţia dintre ele este motorul filmului.

Însă ambele sunt ţinta satirei incisive a lui Bong Joon Ho, prin exagerarea trăsăturilor definitorii.

De o parte, mult prea molatica familie Park, a cărei bogăţie afişată ostentativ şi a cărei casă-buncăr nu o mai pot apăra de exteriorul invadator. O familie ca scoasă din telenovele – bunăstarea, de inspiraţie americană, produce o existenţă rece, aseptică, lipsă de emoţii.

O viaţă în care soţii, ca să se stimuleze sexual, se gândesc la ceea ce dispreţuiesc cel mai mult: sărăcia şi mirosul ei presupus respingător.

De cealaltă parte, agera şi solidara familie Kim, a cărei pauperitate (viaţa într-o locuinţă-subsol dintr-un cartier modest, şomaj sau mici slujbe de mizerie) o împinge la găsirea celor mai năstruşnice mijloace pentru ieşirea din poziţia sa socială şi economică precară.

Însă oricât de spectaculoasă e invazia asupra familiei rivale, acest asalt scapă de sub control – se sfârşeşte tragic, în sânge, şi nu aduce fericirea mult aşteptată.

Apoi, dovedeşte că egoismul şi înclinaţia spre supunerea celuilalt nu sunt doar apanajul bogaţilor, după cum o arată apariţia celui de-al treilea cuplu, din subsol, şi efectele sale asupra familiei invazive.

Sugestia unui cerc vicios imposibil de spart, a unei situaţii fără ieşire tocmai din cauza caracterului său repetabil la infinit, în care victimele devin vinovaţi, şi invers, şi în care unii oameni sunt înlocuiţi cu alţii fără ca asta să schimbe ceva fundamental în structura societăţi, face ca „Parasite” să depăşească nivelul de cronică socială plasată în Coreea de Sud şi să devină o reflecţie amară, incomodă, deopotrivă asupra cinismului lumii în care trăim şi a slăbiciunilor eterne ale naturii umane.

Adică exact ceea ce a făcut dintotdeauna marea cinematografie.

Dar ce distinge „Parasite” de alte filme din aceeaşi zonă tematică este stilul extrem de ingenios şi de surprinzător al lui Bong Joon Ho, unul din cei mai originali autori de cinema apăruţi după 2000. O regie alertă, impunătoare, adaptată la sensibilităţile vizuale ale momentului.

Un stil care combină cu o uluitoare dexteritate trăsături din mai multe genuri (film social, comedie, satiră, thriller, horror, parabolă politică). Iar plăcerea vizionării este la tot pasul contrabalansată de o senzaţie de disconfort.

E un sentiment de plăcută nesiguranţă pe care îl induce „Parasite” spectatorului, tocmai prin libertatea sa formală şi imprevizibilitatea sa narativă, ba chiar şi prin cele câteva excese. Un film important.

„Parasite” („Parazit”) a fost prezentat în premieră în România la Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, iar din 8 noiembrie va ajunge în cinematografe, distribuit de Independenţa Film.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.