A apărut numărul 5-6 al revistei Teatrul azi
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-aparut-numarul-5-6-al-revistei-teatrul-azi/

Această ediţie a revistei Teatrul azi şi-a dedicat accentele unui univers special al scenei: teatrul de animaţie, privit ca un act artistic mereu în transformare, în expansiune, nuanţat cultural, ideatic şi estetic. Fiind o primă abordare amplă a acestei zone artistice în paginile revistei, coordonatorii acestui dosar, criticii de teatru Irina Zlotea şi Octavian Szalad au ales să păstreze un profil general, dedicat actualităţii teatrului de păpuşi şi marionete din România şi din lume.

Un articol de Petre Ivan|25 iulie 2023

            Păpușile în prim-plan

Cu această deschidere tematică, au lansat mai multe subiecte la care vor reveni cu prilejul altor grupaje editoriale, eseuri sau articole specializate, într-un demers pe termen lung: revista Teatrul azi să rămână în contact permanent cu această zonă de expresie teatrală.

Rubrica accente se deschide cu o anchetă coordonată de Octavian Szalad.  John Bell, Ioan Brancu, Sun Wook Hyun, Françoise Flabat, Robin Legge, Jim Morrow, Jean-Marie Keevins sunt practicienii de marcă, din diferite părți ale lumii, ale căror perspective propun o privire panoramică asupra tendințelor din teatrul de animație. Ancheta este urmată de Ioan Brancu, Cristian Pepino și Raluca Tulbure, care scriu despre smeriții și virtuoșii artiști ai păpușăriei. Iar într-un micro-grupaj de (auto)portrete rămânem cu privirile îndreptate spre trei regizori de succes în arta animației: Ana Crăciun Lambru, László Rumi și Joseph Wallace.

Sub aceeași tematică a accentelor, Cristian Pepino, fără de care acest număr nu putea fi imaginat, reflectă asupra spectacolului ca model al lumii în rubrica semnături de creator.

Pentru interviul ediției, Irina Wolf îl are ca invitat pe Nikolaus Habjan, unul dintre cei mai valoroși artiști ai teatrului de animație  din spațiul austriac, marcând astfel una dintre recentele sale montări la Teatrul de Stat din Sankt Pölten.

Eseul acestui număr este semnat de Alexandru Giuseppe Torboli, doctorand și profesor asociat al Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași. Din perspectiva sa de muzician și actor-mânuitor, scrie despre rolurile universului sonor în teatrul de animație. Iar la secțiunea studii de teatru, Octavian Szalad navighează viziunea teoretică a lui Henryk Jurkowski asupra artei păpușărești.

            Linii generale

Mai departe, Gala Premiilor UNITER 2023 este surprinsă în sumarul acestui număr cu patru interviuri concentrate. Unicul Victor Rebengiuc – cel mai bun actor în rol principal – îi poartă cu seninătate pe cititori într-o concentrată retrospectivă a peste 65 de ani de teatru, împletiți cu însăși viața. Îi urmează strălucitele Costinela Ungureanu, laureata Premiului pentru cea mai bună actriță în rol principal, Ada Lupu și Éva Imre – actrițele nominalizate pentru același titlu, care povestesc cu pasiune despre lucrul la rolurile lor demne de spotlightul vieții teatrale românești.

Autorii: Ion Parhon, Mariana Ciolan, Adrian Mihalache, Mihai Brezeanu, Alina Epîngeac, Cristina Rusiecki, Elena Coman, Maria Zărnescu, Irina Wolf, Doru Mareș, Crenguța Manea, Raluca Cîrciumaru și Ion Jurca Rovina surprind dinamica realitate teatrală în rubrica actualitate.RO, așezând sub condei premiere și festivaluri produse, în recentele luni, de teatre din toată țara.

De această dată, în parcursul teatral internațional cu care sunteți obișnuiți, Alina Epîngeac și Irina Wolf vă propun o oprire în spațiul austriac cu două montări inedite la Burgtheater Viena, respectiv Compania „das.bernhard.ensemble”.

Sumarul se încheie la raftul de carte, cu două recomandări de lectură: Teatrul românesc în secolul 21. Scena independentă și noi direcții de Irina Wolf și George Ciprian. Omul, actorul, scriitorul de Crenguța Gânscă, titluri recenzate de Teodora Florea și Elisabeta Pop.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.