Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se află în plină desfăşurare, companii din toată lumea se întâlnesc în această perioadă pe scenele FITS, în Piaţa Mare sunt spectacole în fiecare seară, nume importante ale regiei contemporane susţin conferinţe, se vernisează expoziţii de fotografie, se lansează cărţi, iar Constantin Chiriac deschide fiecare eveniment cu un Sonet de W. Shakespeare…
Un articol de Monica Andronescu|17 iunie 2016
Pentru că, în acest an, când se împlinesc 400 de ani de la moartea lui Shakespeare, Sibiul a pregătit un program special în cadrul festivalului, mai multe evenimente fiindu-i dedicate dramaturgului considerat cel mai important din toate timpurile. Pe străzi, prin parcurile Sibiului, pe Podul Minciunilor, aproape la orice oră, te poți întâlni cu personaje din piese shakespeariene, iar în cadrul programului oficial au fost invitate două spectacole-eveniment, „Visul unei nopți de vară” (UK, The Actors’ Gang), în regia lui Tim Robbins și „A douăsprezecea noapte” în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Metropolis din București. Tim Robbins a fost invitat la FITS 2016 cu această versiune a unuia dintre cele mai montate dintre textele lui Shakespeare, despre care a declarat: „Aceasta este una dintre piesele mele preferate scrise de Shakespeare; conține foarte multe straturi de adevăr, neadevăr, vis, realitate, magie și înșelătorie. O dispută conjugală tulbură universul, iar situația confuză rezultată este periculoasă și plină de comportamente scandaloase și extrem de amuzante”.
Teatrul Metropolis a fost invitat la FITS cu „A douăsprezecea noapte” care va fi prezentat pe data de 18 iunie, la ora 20.00. Spectacolul face parte din tripticul pus în scenă la Teatrul Metropolis de Victor Ioan Frunză, din care mai fac parte „Visul unei nopți de vară” și „Romeo și Julieta”, un triptic care vorbește despre iubire și despre pierdere. „A douăsprezecea noapte” este o comedie a genurilor, tot o temă extrem de actuală. „Într-o zodie a feminismului, această piesă vine cu o pondere comică pe o temă atât de importantă”, explica Victor Ioan Frunză. „Cu A douăsprezecea noapte am început să montez Shakespeare, pentru că până pe la vreo 40 de ani n-am avut curajul să fac Shakespeare. Am început cu o montare în limba maghiară, pentru că m-am gândit că, dacă iese prost, atunci, o să fie mai puțin vizibil! Dar cred că montarea de acum de la Teatrul Metropolis e mult mai bună, că am căpătat o viziune mai apropiată de text”, a mai spus el.
O analiză cinică a iubirii și a felului cum ea îi poate modifica pe oameni, a felului cum ea acționează în funcție de situații și zone sociale, a felului cum ea devine oglinda vie și deloc deformată a propriei ființe, așa s-ar putea descrie, pe scurt, montarea lui Victor Ioan Frunză de la Teatrul Metropolis. Pe lângă interpretări excelente, ea beneficiază de o muzică special creată de Tibor Cari, o muzică ce devine ea însăși un personaj, preluând subtil un fel de rol al unui cor absent, care comentează scenele cu aceeași ironie ce licărește permanent în ochii lui Feste, bufonul care încheie spectacolul, rămânând dincoace de cortină.
Un peisaj idilic, muzică suavă, nori, iarbă și-un copac plasat strategic. În centru, ducele Orsino își plânge cu tristețe iubirea neîmplinită, etalându-și suferința cu un fel de emfază comico-ridicolă, așa încât suita lui știe dinainte cât și când trebuie să ofteze și să plece privirea în jos, iar muzicanții știu, și ei, ce melodii să-i cânte ca să-i acompanieze starea. Nu lipsește nimic, totul suferă în jur, odată cu suferința lui Orsino, cel îndrăgostit de contesa Olivia.
Așa se deschide spectacolul „A douăsprezecea noapte”, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Metropolis.
Montarea folosește o variantă nouă de traducere, semnată de Violeta Popa și George Volceanov, care recuperează în noua montare o limbă mult mai aproape de cea a lui Shakespeare și pe care multe traduceri au poetizat-o în exces, eliminându-i seva, autenticitatea, atât de necesară mai ales în scenele de comedie, în care vulgaritatea are un farmec și un sens aparte. Ceea ce propune Victor Ioan Frunză este o interpretare a textului, plasată într-o Ilirie atemporală, dar trecută prin ființa omului care a străbătut secole, fără să piardă însă ceva din structura lui originară, poleită doar cu amăgirile scânteietoare ale unor învelișuri exterioare. Nicio secundă regia nu-și propune o poveste de dragoste emoționantă, nici stranietăți închipuite în „noaptea de la spartul târgului”, ci, dimpotrivă, mizează pe forța brută a umanității de ieri și de azi.
