A început a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu! Lumea întreagă este invitată să descopere „Generozitatea prin muzică”
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-a-26-a-editie-a-festivalului-international-george-enescu-lumea-intreaga-este-invitata-sa-descopere-generozitatea-prin-muzica/

Timp de 29 de zile, publicul este aşteptat să se bucure de o nouă ediţie a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmăreşte transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediţie a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

Un articol de Liliana Matei|30 august 2023

Festivalul a debutat duminică seara cu un concert din seria Mari Orchestre ale lumii. Pe scena de la Sala Palatului a urcat Orchestra Filarmonicii George Enescu condusă de maestrul Cristian Măcelaru, alături de violoncelistul francez Gautier Capuçon. Oficialități, actori, regizori și alți iubitori ai muzicii clasice au putut asculta Rapsodia Română de George Enescu, alături de una dintre cele mai celebre și cântate lucrări pentru solist și orchestră din istoria muzicii de Antonín Dvorak și capodopera de teatru muzical „Cavalerul rozelor” de Richard Strauss. Maestrul Cristian Măcelaru a dedicat Rapsodia Română victimelor de la Crevedia, într-un moment care a emoționat întreaga sală.

Spunea George Enescu așa: în artă, în literatură, în muzică, nimic nu este al tău decât atunci când îl dăruiești altcuiva. De aceea, motto-ul festivalului din acest an se intitulează „Generozitate prin muzică”. Tot Enescu era cel care în timpul Marelui Război cânta ca să-și folosească talentul și oferea darul muzicii celor care aveau nevoie de mângâiere. În acelaşi fel, în această seară, vrem să dedicăm Rapsodia a 2-a celor care au nevoie de o mângâiere sufletească în urma tragediei de ieri, a declarat Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Festivalului Internațional George Enescu.

Luni a debutat și seria Concertelor de la Ateneul Român, cu un concert al unei orchestre ce a scris istoria muzicii prin premiere revoluționare: Orchestra Simfonică WDR din Köln. Orchestra a fost condusă de Jörg Widmann, cu acompaniamentul solistic al violonistei Carolin Widmann. Publicul a avut ocazia să asculte lucrări compuse chiar de Jörg Widmann, compozitor, clarinetist și dirijor german a cărui operă era, la un moment dat, printre primele trei din lume în ceea ce privește prezența pe afișele mapamondului, dar și Simfonia nr. 5 în re minor op. 107, Reforma, compusă de Felix Mendelssohn.

De la ora 20:00, publicul s-a mutat la Sala Palatului, pentru opera Otello de Giuseppe Verdi. Italienii de la Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino au fost conduși de maestrul Zubin Mehta. În deschiderea concertului, publicul a asistat la un moment cu adevărat special: consilierul prezidențial Sergiu Nistor și Ministrul Culturii, Raluca Turcan, au oferit Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Comandor maestrului Zubin Mehta, Președintele de Onoare al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, ce a revenit cu această ocazie pe scena de la Sala Palatului, după o pauză de câteva ediții.  Suportul vizual pentru opera Otello a fost unul de excepție, o proiecție multimedia creată de regizorii Nona Ciobanu și Peter Kosir.

Festivalul Internațional George Enescu continuă până pe 24 septembrie. Programul detaliat se găsește aici.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.