A IV-a ediție a Festivalului JazzUP Sea reunește 11 evenimente și 16 artiști în Constanța
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-iv-a-editie-a-festivalului-jazzup-sea-reuneste-11-evenimente-si-16-artisti-in-constanta/

A IV-a ediţie a Festivalului JazzUP Sea, organizat de Asociaţia CultArt, va avea loc în perioada 11-14 august 2022, în oraşul Constanţa.

Un articol de Liliana Matei|29 iulie 2022

Localnicii și turiștii sunt invitați să se bucure de muzică prin intermediul celor patru concerte JazzUP Sea, dar și prin evenimente conexe – workshopuri cu teme muzicale pentru copii și tineri, două Jam Sessions cu artiștii festivalului și două concerte de muzică electronică. Intrarea este liberă la toate evenimentele.

Ediția din acest an a Festivalului JazzUP Sea are ca temă „Cele 5 limbaje ale iubirii”, un concept dezvoltat de scriitorul și filozoful american Gary Chapman în cartea sa, „The Five Languages of Love”, publicată în urmă 30 de ani. În viziunea JazzUP, muzica este un limbaj universal al iubirii – de la cântecul de leagăn sau serenada cântată sub balcon până la muzica religioasă intonată de o comunitate – și ne aduce împreună, fără să țină cont de rasă, religie, vârstă sau condiție socială.

Festivalul JazzUP Sea va explora aceste limbaje ale iubirii prin intermediul concertelor și evenimentelor conexe, invitând publicul să redescopere, cu ajutorul muzicii, bucuria de a fi împreună.

Primul concert al festivalului, programat la Muzeul de Artă Constanța (joi, 11 august, ora 19:00), este intitulat „Words of Affirmation” și reprezintă declarații de iubire. Atât pentru muzicieni, cât și pentru publicul invitat, acest concept va fi explorat printr-un concert de muzică clasică, susținut de TRIO PONTICUS și format din muzicienii Sabin Penea (vioară), Eduard Zecheru (violoncel) și Cătălin Răducanu (pian), care vor interpreta o serie de lucrări din repertoriul clasic, romantic și modern, adaptări după cântece vocale sau lucrări ce conturează scene și povești fără ajutorul cuvintelor, ci doar prin forța sunetelor de a vorbi nemijlocit inimii.

Al doilea concert (vineri, 12 august, ora 19:00, Piața Ovidiu) va fi susținut de experimentata interpretă Irina Sârbu, alături de Puiu Pascu (pian), Ciprian Parghel (bas) și Tudor Parghel (tobe), reuniți în formula artistică Irina Sârbu Band. Concertul lor este intitulat „Acts of Service” și va conține piese de dragoste din repertoriul standard de jazz și câteva surprize din zona folclorică, totul fiind interpretat cu măiestrie de cei patru muzicieni, nume remarcabile ale jazzului autohton.

Sâmbătă, 13 august, ora 19:00, în Piața Ovidiu va avea loc un concert plin de energie, susținut de Ana-Cristina Leonte & The Bash (foto sus), o trupă formată din artiști ai noului val din jazzul românesc, care va explora conceptul de „Quality Time”, reprezentat de petrecerea timpului în mod prezent și calitativ – în cuplu, cu prietenii sau în comunitate. Ana-Cristina Leonte, cântăreață, compozitoare și conducătoare de formație, propune o aventură sonoră alături de colaboratorii ei constanți, Tavi Scurtu (tobe), Albert Tajti (clape, bass synth) și Alex Arcuș (saxofon, flaut, bass synth), trecând peste orice regulă și categorisire, pentru că muzica prezentului trăiește prin inovație și are ca singură condiție starea de libertate.

Ultimul concert al festivalului, duminică, 14 august, ora 19:00, programat tot în Piața Ovidiu, va fi susținut de excelentul Sorin Zlat Trio și va explora tema atingerii fizice, fiind intitulat „Physical Touch”. Dacă inițial acest concept se referea la contactul fizic cu o altă persoană, acest concert propune explorarea atingerii fizice a instrumentului de către artist și aprofundarea relației care se formează între o ființă umană și un obiect aparent neînsuflețit, instrumentul căpătând viață în mâinile artistului.

Al cincilea și ultimul limbaj al iubirii, anume „Receiving Gifts”, reprezintă festivalul în integralitate, căci artiștii primesc aprecierea publicului, iar publicul primește deseori mai mult decât așteaptă – prin receptarea actului artistic. Câteva evenimente conexe festivalului fac parte din acest ultim limbaj al iubirii, fiind integrate în program trei workshopuri pentru copii și tineri (12-14 august, ora 17:00, în Piața Ovidiu), două Jam Sessions cu artiștii festivalului (11 și 14 august, ora 21:30, la Botanica) și două concerte de muzică electronică (12 august – Kaius Leppa și 13 august – The Rabbit King, ambele programate la ora 21:00, în Piața Ovidiu).

Cătălin Răducanu

„Iată că ajungem la a IV-a ediție a Festivalului JazzUP Sea și le propunem constănțenilor și turiștilor un program muzical consistent, cu nume mari ale jazzului românesc – muzicieni experimentați și foarte apreciați de publicul nostru, dar și în mediul muzical internațional. În acest an am integrat în Festivalul JazzUP Sea încă trei proiecte ale Asociației CultArt: JazzUP Young – workshopuri pentru copii și tineri, deoarece ne dorim ca ei să descopere și să aprofundeze limbajul muzical; JazzUP Session – sesiuni de improvizație cu artiștii festivalului și JazzUP Party – concerte de muzică electronică susținute de doi DJ apreciați în mediul muzical românesc.

Nu în ultimul rând, spațiile pe care le-am ales pentru concerte sunt simbolice pentru orașul Constanța și litoralul românesc: splendidul Muzeu de Artă, care prezintă peste un secol din evoluţia picturii, sculpturii şi graficii româneşti (circa 1840 – 1950) și Piața Ovidiu, un loc cu un istoric impresionant, vegheată din 1887 de statuia poetului exilat la Pont, Publius Ovidius Naso.

Sabin Penea

Pot doar să sper că un program atât de variat va ajunge la mai multe categorii de public și că la final fiecare participant de la concertele noastre va găsi sau regăsi muzica pe care o preferă. Îi mulțumesc în mod deosebit Primăriei Municipiului Constanța pentru încredere și continuitate; de asemenea, le mulțumesc tuturor sponsorilor și partenerilor noștri pentru sprijinul acordat. Vă așteptăm cu bucurie la evenimentele JazzUP!” – a declarat Valentin Ștefan Ștefăniță, președintele Asociației CultArt și directorul JazzUP Sea Festival.

Intrarea la concertul de la Muzeul de Artă este liberă, dar se face în baza unei rezervări și a confirmării acesteia la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul 0744JAZZUP (0744.529.987).

Mai multe informații pe Jazzup.ro, pe pagina de Facebook JazzUP și pe contul de Instagram @jazzup_official.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

17
/12
/20

În anul aniversar Beethoven – 250 de ani de la naștere, Editura Casa Radio îl celebrează pe emblematicul compozitor german prin editarea albumului „Beethoven – Simfonia a V-a, Simfonia a VII-a”.

12
/12
/20

Proiectul PerformArt – trasee către performanța muzicală a fost finalizat în decembrie în urma a 8 luni de activităţi susţinute de-a lungul atipicului an 2020, vizând traseele educațional-artistice, sau, mai exact, performanța, perfecționarea și direcționarea în carieră pentru tinerii muzicieni.

10
/12
/20

OAMENII MUZICII În secolul 19, coloana sonoră a aristocrației vieneze era valsul, iar Regele valsului a fost Johann Strauss II. Faima uriașă de care s-a bucurat încă din tinerețe a stârnit furia tatălui său, el însuși compozitor celebru. Descoperiți-l pe Strauss fiul - garantat vă va da o stare bună, și poate nici nu veți putea rămâne pe scaun...

09
/12
/20

SoNoRo a împlinit anul acesta 15 ani de existență, ocazie cu care vă invităm să revizităm momentele aparte ale festivalului, de la primii ani când se repeta în săli de birouri până la regăsiri cu locurile natale și lucrări de o sensibilitate copleșitoare, care vor rămâne pentru totdeauna în memoria colectivă.

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

06
/12
/20

Marți, 8 decembrie, la ora 19, pe canalul de youtube al Filarmonicii, pe facebook-ul Filarmonicii „George Enescu” și pe cel al Radio România Muzical va fi transmis cel de al cincilea concert fără public din cadrul Stagiunii de marți seara 2020-2021.

04
/12
/20

Șapte artiști pop români cântă împreună piesa „Cel mai frumos cadou”, pentru cei mai vulnerabili copii ai României. În plină pandemie, care a afectat profund industria muzicală, dar și societatea românească în ansamblu, artiști importanți din România fac un gest de solidaritate și se alătură pro-bono cauzei Hope and Homes for Children, pentru ca 1600 de copii aflați în risc de separare familială să rămână alături de părinții lor.

04
/12
/20

250 de obiecte de artă semnate Andrei Pandea, câte unul pentru fiecare an trecut de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven, vor forma publicul simbolic al concertului online „ATINS prin muzică // Beethoven // Testament”, cu care violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu încheie anul 2020 din cea de-a cincea Stagiune Camerală „Florescu-Fernandez & Friends”.

02
/12
/20

Filarmonica „George Enescu” și Asociația „Clasic e fantastic” anunță un nou concert, din păcate, fără public, din seria Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica. Sâmbătă, 5 decembrie, la ora 11, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român, se va desfășura o nouă Lecție de jazz ce va fi transmisă on line, în timp real și la care vă invităm să participați.