A murit compozitorul Adrian Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-compozitorul-adrian-enescu/

Compozitorul Adrian Enescu a încetat din viaţă vineri, au confirmat reprezentanţi ai Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). La Gala Premiilor UNITER, eveniment care a avut loc anul acesta, la Teatrul “Regina Maria” din Oradea, Adrian Enescu a fost recompensat cu Premiul Special pentru Muzică de Teatru.

Un articol de Petre Ivan|19 august 2016

„Arta compoziției este pentru mine o mare pasiune. Condiția de creator de muzică a fost cheia cu care am deschis multe uși și modul meu de supraviețuire. Pentru mine, muzica este cea mai frumoasă și complexă artă. Pot să ascult muzică la infinit. A fi compozitor înseamnă rezistență fizică și psihică. Să nu te doboare nici insuccesele, dar nici succesele. În artă nu există concluzii, există doar premise pe care trebuie să le spui corect şi pentru aceasta ai nevoie de un proiect foarte bine alcătuit.

Până la sfârșit, rezistă numai cine iubește cu adevărat arta. Muzica nu-mi oferă toate răspunsurile căutate, dar mă ajută să formulez mai limpede anumite întrebări. Prin muzică, mă familiarizez cu propriile mele confuzii. După ce termin de scris o muzică sunt mai liniştit, dar nu neapărat mai lămurit. Arta compoziției nu te vindecă și nu-ţi oferă semnul pe care îl cauți, dar te ajută să-ți contemplezi limitele și, mai ales, îți dă dreptul să treci la următoarea întrebare“, spunea compozitorul, într-un interviu pentru site-ul UNITER.

Adrian Enescu s-a născut pe 31 martie, 1948 şi a fost un muzician şi un compozitor român cunoscut în special pentru activitatea sa în domeniul muzicii de film, numele sau fiind asociat la aprox. 65 de titluri.

Ca muzician, Adrian Enescu a fost printre primii artişti de muzică electronică din România, începând cu anii ’70.

Trupul neînsufleţit al compozitorului va fi depus marţi, 23 august, la Uniunea Compozitorilor şi muzicologilor din România, unde cei dornici pot veni să-i aducă un ultim omagiu regretatului artist.

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.