A murit Dylan din serialul Beverly Hills 90210. Starurile de la Hollywood l-au omagiat
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-dylan-din-serialul-beverly-hills-90210-starurile-de-la-hollywood-l-au-omagiat/

Luke Perry, cunoscut pentru interpretarea lui Dylan McKay din serialul Beverly Hills 90210, a murit la vârsta 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Ian Ziering, Molly Ringwald, Josh Gad sau Charlie Sheen sunt câteva dintre vedetele de la Hollywood care au transmis mesaje pe reţelele de socializare despre actorul Luke Perry.

Un articol de Petre Ivan|4 martie 2019

Luke Perry a decedat la cinci zile după ce a fost spitalizat, în urma unui accident cerebral suferit în timp ce acesta juca rolul lui Fred Andrews din „Riverdale“. A fost dus la spital, miercuri, în Los Angeles.

Actorul a fost sedat pentru a permite creierului să se recupereze în urma traumei, dar, din nefericire, accidentul vascular a fost prea sever.

Managerul său a spus că Perry a murit înconjurat de familia și prietenii săi. Actorul avea doi copii: Jack, de 21 de ani, și Sophie, de 18 ani, din căsătoria cu fosta soție Rachel Sharp.

Născut pe 11 octombrie 1966, Luke Perry a avut o carieră prolifică în cinematografie. S-a remarcat în seriale de televiziune şi filme – la începutul anilor 1980 – devenind celebru cu rolul Dylan din „90210”. A continuat să joace, interpretând recent rolul tatălui lui Archie din producţia „Riverdale”.

El a filmat pentru un rol în viitorul film al lui Quentin Tarantino despre criminalul în serie Charles Manson „Once Upon a Time in Hollywood”.

Prietenii lui Dylan despre Luke Perry

Ian Ziering, Molly Ringwald, Josh Gad, Charlie Sheen sunt câteva dintre vedetele de la Hollywood care au transmis mesaje pe reţelele de socializare despre actorul Luke Perry, care a decedat, luni dimineaţă, la vârsta de 52 de ani.

Colegul lui Perry din „Beverly Hills, 90210”, Ian Ziering, a scris pe Twitter: „Dragă Luke, am să mă gândesc cu căldură la momentele pe care le-am petrecut în ultimii 30 de ani. Călătoria ta să fie îmbogăţită cu cei care au plecat înainte ta, aşa cum ai făcut-o aici, pentru cei pe care i-ai lăsat în urmă”.

Luke Perry & Charlie Sheen

Molly Ringwald, din „Riverdale”, care a interpretat rolul fostei sale soţii în serial, a scris că vestea a întristat-o. „Îmi vei lipsi atât de mult, Luck Perry! Transmit dragostea mea către familie”.

Josh Gad a scris pe Twitter că vestea morţii lui Perry este „absolut copleşitoare”, în timp ce Jon Cryer, actorul din „Doi bărbaţi şi jumătate”, l-a numit „un tip încântător”.

Joss Whedon, creatorul serialului „Buffy the Vampire Slayer”, şi-a amintit prima întâlnire cu Perry, când a apărut în filmul din 1992. „Prima dată când l-am întâlnit pe Luke Perry am vorbit despre ce fel de film vrem să fie „Buffy”. L-am întrebat dacă a văzut „Near Dark” şi mi-a arătat privirea de „Cum îndrăzneşti, domnule?” şi am ştiut că ne vom înţelege”. „Amuzant, dedicat şi mereu plin de har. Nu trebuia să plece”.

Scenariştii serialului „Riverdale” au scris pe Twitter de asemenea. „Ai fost un suflet vesel şi vibrant. Îţi vom simţi lipsa, dar mai ales moştenirea ta va fi totodeauna amintită. Odihneşte-te în dragoste şi pace, prietene!”.

Charlie Sheen a scris: „Odihneşte-te în pace, prietene!. Prea devreme, Luke Perry”.

Foto: Luke Perry – facebook

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.