A murit Mircea Albulescu. Foto exclusiv – ultima repetiţie a actorului
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-mircea-albulescu/

Mircea Albulescu a încetat din viaţă, în această dimineaţă, la Spitalul Floreasca. Îndrăgitul actor, în vârstă de 81 de ani, suferea de probleme cardiace. De altfel, în urmă cu doi ani, a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă.

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2016

Într-o emisiune de televiziune Mircea Albulescu mărturisea: „Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei“, adăugând „e bine în viaţa asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât eşti pe val“.

Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).

A jucat în peste 70 de filme şi în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice şi care a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat.mircea albulescu

În anul 2011, Mircea Albulescu a primit o stea care îi poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, alături de alte personalităţi ale vieţii artistice româneşti. Emoţionat, maestrul spunea atunci:

La 77 de ani câţi am acum, sunt foarte bucuros că încă mai pot să stau în picioare şi pot să încerc să merit mai departe faptul că am această stea, undeva aşternută la picioarele spectatorilor noştri. Mă bucur foarte mult că am ocazia să mă aştern preş la picioarele spectatorilor mei. Să le dea Dumnezeu sănătate, că fără dânşii nu am fi.

George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, a scris pe pagina lui de Facebook: „E o săptămână dureroasă. A încetat din viaţă bunul meu prieten şi coleg, marele actor Mircea Albulescu. A trecut prin multe în ultimii ani… Si-a pierdut soţia, pe care o iubea foarte mult, o nepoată, şi se chinuia cu o boală grea, diabetul. Acum este în lumea celor drepţi şi sper că e liniştit şi împăcat acolo unde e, căci noi, aici, pe lumea asta, îl plângem şi suntem trişti. A fost Popa Stoica în “Mihai Viteazul”, a fost Geissler în “Revanşa”, a fost Paraschiv în “Zile fierbinţi”… şi a fost şi Maurizio în “Bădăranii”.

Dumnezeu să-l odihnească pe actorul, profesorul universitar, publicistul, poetul, prozatorul Mircea Albulescu.”

Va fi înmormântat duminică

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului va fi depus sâmbătă, între orele 10.00 și 13.00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti pentru un ultim omagiu. Ulterior, va fi depus la capela Cimitirului Reînvierea, iar înmormântarea va avea loc duminică, la ora 14.00.

FOTO EXCLUSIV

Ultima repetiţie a lui Mircea Albulescu (pe 6 aprilie). Trei fotografii în care maestrul parcă îşi ia adio de la spectatorii săi. Repeta pentru spectacolul „Hagi Tudose“, în regia lui Dan Tudor, la Teatrul Metropolis. Foto: Corina Constantinescu

zm3 zm2 zm1

Foto: Mircea Albulescu – cinemagia

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.