A murit Mircea Albulescu. Foto exclusiv – ultima repetiţie a actorului
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-mircea-albulescu/

Mircea Albulescu a încetat din viaţă, în această dimineaţă, la Spitalul Floreasca. Îndrăgitul actor, în vârstă de 81 de ani, suferea de probleme cardiace. De altfel, în urmă cu doi ani, a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă.

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2016

Într-o emisiune de televiziune Mircea Albulescu mărturisea: „Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei“, adăugând „e bine în viaţa asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât eşti pe val“.

Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).

A jucat în peste 70 de filme şi în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice şi care a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat.mircea albulescu

În anul 2011, Mircea Albulescu a primit o stea care îi poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, alături de alte personalităţi ale vieţii artistice româneşti. Emoţionat, maestrul spunea atunci:

La 77 de ani câţi am acum, sunt foarte bucuros că încă mai pot să stau în picioare şi pot să încerc să merit mai departe faptul că am această stea, undeva aşternută la picioarele spectatorilor noştri. Mă bucur foarte mult că am ocazia să mă aştern preş la picioarele spectatorilor mei. Să le dea Dumnezeu sănătate, că fără dânşii nu am fi.

George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, a scris pe pagina lui de Facebook: „E o săptămână dureroasă. A încetat din viaţă bunul meu prieten şi coleg, marele actor Mircea Albulescu. A trecut prin multe în ultimii ani… Si-a pierdut soţia, pe care o iubea foarte mult, o nepoată, şi se chinuia cu o boală grea, diabetul. Acum este în lumea celor drepţi şi sper că e liniştit şi împăcat acolo unde e, căci noi, aici, pe lumea asta, îl plângem şi suntem trişti. A fost Popa Stoica în “Mihai Viteazul”, a fost Geissler în “Revanşa”, a fost Paraschiv în “Zile fierbinţi”… şi a fost şi Maurizio în “Bădăranii”.

Dumnezeu să-l odihnească pe actorul, profesorul universitar, publicistul, poetul, prozatorul Mircea Albulescu.”

Va fi înmormântat duminică

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului va fi depus sâmbătă, între orele 10.00 și 13.00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti pentru un ultim omagiu. Ulterior, va fi depus la capela Cimitirului Reînvierea, iar înmormântarea va avea loc duminică, la ora 14.00.

FOTO EXCLUSIV

Ultima repetiţie a lui Mircea Albulescu (pe 6 aprilie). Trei fotografii în care maestrul parcă îşi ia adio de la spectatorii săi. Repeta pentru spectacolul „Hagi Tudose“, în regia lui Dan Tudor, la Teatrul Metropolis. Foto: Corina Constantinescu

zm3 zm2 zm1

Foto: Mircea Albulescu – cinemagia

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

28
/07
/23

Cine sunt eu în relație cu tine, pe care te iubesc dar adesea abia te cunosc? Cum se modifică percepția asupra realității în funcție de ce reușim să înțelegem fragmentat din ea? O poveste despre ceea cine suntem și ce devenim în funcție de ceea ce (nu) știm, în relațiile noastre.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.

27
/07
/23

The Strizzers anunță lansarea single-ului cu numărul 4, în data de 28 iulie 2023. În prima parte a zilei, piesa va fi publicată pe platformele de streaming, urmând ca seara, începând cu ora 19:30, să aibă loc concertul de lansare în The Pub Universității.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

27
/07
/23

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii românești, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală - Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspirație și dificultăți, despre succes și lumea artistică a anilor trecuți.

26
/07
/23

Toamna se numără... serialele audio, bineînțeles. În perioada 15.09.2023 – 30.10.2023, Asociația Șangri-La Artistic Ground în co-producție cu Societatea Română de Radiodifuziune - Teatrul Național Radiofonic lansează Orbis, serial audio care spune povestea unui grup de jurnaliști ce luptă împotriva unui sistem corupt, înțesat de mistere și întorsături neașteptate de situație.