-->

A murit Sanda Manu, regizoare și pedagog de teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-sanda-manu-regizoare-si-pedagog-de-teatru/

Regizoarea şi creatoarea de actori de teatru Sanda Manu a murit la vârsta de 90 de ani.

Un articol de Petre Ivan|19 aprilie 2023

„Când îți pleacă o parte din suflet îl petreci în Tăcere. Bucata mea de suflet care a plecat la Domnul, astăzi, în Săptămâna Luminată… Doamna Sanda Manu… Tăcere. Rugă. Multă Iubire. Enormă recunoștință. Și iar Iubire. Și iar… tăcere. Dumnezeu să-ți țină Sufletul în Pace și Lumină!“, a scris actrița Oana Pellea pe contul ei de Faceboook. Sanda Manu a montat la Teatrul Metropolis din Bucureşti textul lui Jean Cocteau „Vocea umană“, cu Oana Pellea în rolul principal.

Sanda Manu s-a născut în anul 1933. Tatăl ei a fost apreciatul actor Ion Manu. A absolvit cursurile Facultății de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

Dorina Lazăr: „Cu mâna pe inimă pot să îţi spun: cei patru ani de facultate au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea! Iar eu am trăit ceva. Am fost privilegiată să am profesorii pe care i-am avut: pe Sanda Manu, pe Ion Finteşteanu, pe Dem Rădulescu. Eram lipsiţi de griji, vorbeam doar despre ce o să jucăm, despre cum o să fie în teatru… Pe Sanda am iubit-o încă de atunci şi o iubesc şi acum. Un pedagog excepţional!”

Dana Voicu: „Să fiu studenta Sandei Manu a fost revelator!”

Ioana Calotă: „Sanda Manu a fost o bucurie radiantă pentru toată viaţa… Iniţiatic şi profund controversat a dat cu mine de pereţi şi mi-a prins foarte bine. O amazoancă venusiană şi marţiană această doamnă. O iubim. Şi îi mulţumim”.

Vlad Rădescu:„Strălucea de inteligenţă (întotdeauna) şi de farmec (atunci când voia…). Devenind mentorul nostru (alături de Geta Angheluţă şi Ştefan Velniciuc), ne-a inoculat, de-a dreptul, strop cu strop, patima pentru teatru. A fost greu, aproape ca în abataj, dar nu ne-a trecut nici până astăzi. Am meritat-o şi cred că şi dânsa ne-a meritat.”

Andi Vasluianu: „A fost greu şi uşor şi îngrozitor şi miraculos! Nu regret niciun moment, ba chiar îi mulţumesc lui Dumnezeu că am întâlnit-o pe Sanda Manu!”

Maria Obretin: „Am făcut trei ani de Limbi Clasice (o facultate cumplit de grea) aşteptând să ia doamna Sanda Manu clasă. Ajunseseră atâtea legende la mine, că nu puteam să ratez întâlnirea asta în viaţă. Am dat, am luat, am avut noroc şi m-a luat la clasă. Din momentul acela, să traduci din Platon a devenit una dintre încercările minore ale vieţii. A meritat să o aştept trei ani. Îi mulţumesc şi o iubesc!”

Dorina Chiriac: „Sanda Manu e un dascăl care ştie că tot ce face are un răspuns în viitorul studentului. M-a respectat ca student, m-a provocat în partituri grele, luptându-se (chiar şi cu mine) să devin un artist liber, nu un actor sclav. Pe mine, şcoala de actorie Sanda Manu m-a antrenat pentru viaţă. Am 42 de ani şi încă îmi aduc aminte de Sanda Manu când lucrez un rol. «Dorina, când ai un blocaj în creaţie, nu insista, nu mai forţa, te duci în parc pe-o bancă şi mănânci cireşe.» În meseria asta eşti adesea întrebat: «La cine-ai terminat?» Răspund întotdeauna ferm şi mândru: «La Sanda.»”

Citate extrase din articolul „Ce ne-a învățat Sanda Manu“, publicat în Ziarul Metropolis.

Ce ne-a învățat Sanda Manu

03
/06
/26

La doar câteva săptămâni după încheierea Festivalului de Film de la Cannes, unele dintre cele mai comentate, premiate și controversate titluri ale ediției din acest an ajung la Festivalul Internațional de Film Transilvania (12–21 iunie 2026, Cluj-Napoca), unde vor putea fi văzute în avanpremieră națională.

26
/05
/26

În perioada 28 mai – 4 iunie 2026, Institutul Cultural Român de la New York organizează turneul nord-american dedicat ediției în limba engleză a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, publicată de prestigioasa editură americană Deep Vellum, în traducerea Monicăi Cure, cu titlul The Summer My Mother Had Green Eyes.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

22
/05
/26

Festivalul Internațional Shakespeare s-a deschis la Craiova pe 21 mai și va rămâne în desfășurare până pe data de 31 mai 2026, cu tema „WILL matters | Voința naște materie” - o invitație de a descoperi voința ca energie creatoare, într-un oraș care, timp de 11 zile, se transformă într-o scenă deschisă!

21
/05
/26

Svetlana Cârstean, Tatiana Țîbuleac, Dan Lungu se numără printre laureaţii celei de-a XX-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, 19 mai, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat poetei Ioana Ieronim. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

21
/05
/26

În această vară, Asociația Cinemascop și compania de distribuție Voodoo Films colaborează pentru a aduce publicului din București, Brăila, Craiova și din alte orașe ale țării filme românești și producții internaționale, în spații alternative sau în zone unde ele ajung rar, unde nu mai există cinematografe sau unde obiceiul de a vedea un film la cinema a dispărut treptat.

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

20
/05
/26

Institutul Cultural Român de la New York prezintă, în perioada 21 mai – 19 iunie 2026, în Galeria Brâncuși, expoziția colectivă „Cartea râsului și a uitării”, un proiect curatorial care reunește artiști din România, Mexic și Statele Unite într-un dialog dedicat memoriei, identității și transformărilor istorice și sociale contemporane.

20
/05
/26

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București se alătură ediției 2026 a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor și invită publicul sâmbătă, 23 mai, la o seară dedicată artei contemporane, cu acces gratuit la două expoziții găzduite la ARCUB – Hanul Gabroveni: „Lia și Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună și No Filter”.